marți, 29 decembrie 2009

mofturi finale

sursa imagine
cica e bine sa nu treci in noul an cu datorii. ca atare, karma restanta din diverse momente ale anului se strange acu, spre final si se urca pe tine. nu care cumva sa ramana ceva pentru la anul. asa ca zilele astea, ocupata fiind sa-mi spal pacatele, n-as prea vrea sa fac altele. in acelasi timp, nu prea raspund pentru vorbele si faptele mele...
cat as zice ca e doar o superstitie, nu reusesc sa matur de sub scara toate cioburile oglinzilor sparte de pisicile negre in ceasurile ramase din zilele de vineri 13. stiu doar ca e suficient ca decembrie sa se tranforme in ianuarie, ca toate mofturile astea de final de an, ranile vechi de cateva vieti si reactivate aleatoriu sa devina doar un zambet amuzat.
mai e putin, doar cateva zile si redevin omul de incredere care sunt in cea mai mare parte a restului anului. si n-are legatura cu ideea de sarbatoare, cu traditii, cadouri, negocieri si alte alea. ci asa, pur si simplu. doar de trecerea timpului. imi cer iertare anticipat tuturor celor cu care interactionez zilele astea :)
la anul si la multi ani!

inca o fericire...

mi-am petrecut o zi intreaga impreuna cu o prietena. vorbind si ascultand. privind si privindu-ne. abia asteptand urmatoarele cuvinte. si sincronicitati. nu ne-am vazut de doi ani, dar stim ca, indiferent de diferentele in spatiu-timp, sigur au fost experiente comune, de crestere si dezvoltare. pe acelea ni le sorbim reciproc, ochi si urechi. bucurandu-ne una pentru alta. ei da, indiferent daca experientele au fost bune sau nu.
si am redescoperit. cat de constient poti sa fii atunci cand te vezi oglindit in ochii celuilalt si te recunosti. si te simti acceptat cu toate ale tale. lumea pare in ordine, indiferent de catastrofele ecologice. un moment de stabilitate plina de iubire.
sigur ca am fi mai avut de vorbit. parca abia scosesem dopurile. poate ne mai vedem o data pana se intoarce acasa. dar si daca nu, ziua de ieri a fost un mare cadou al anului.
multumesc!

sâmbătă, 26 decembrie 2009

Fericire, fericiri


Iubește clipa, și energia ei va răzbate dincolo de orice frontiere. Corita Kent

Ceea ce dă savoare vieții este ceea ce nu se repetă. Emily Dickinson

Fericirea este ca o boală. Se ia. Simon Elliot, 11 ani

Fericirea este când un lucru obișnuit strălucește ca aurul. Pam Brown

E greu să găsim fericirea în noi, dar e imposibil să o găsim în altă parte. Agnes Repplier

Fericrea constă în principal în dorința de a porni într-o direcție nouă, cu inima ușoară, fără păreri de rău și fără ezitare. William Sheldon

Când ești la strâmtoare și totul ți se împotrivește, pânî când simți că nu mai poți rezista nici un minut în plus, nu renunța. Tocmai acela este locul și momentul când ți se întoarce soarta. Harriet Becher Stowe

În căutarea fericirii proprii, îți limitezi orizontul. În urmărirea fericirii celorlalți, străpungi orizonturi nebănuite. Pam Brown

Există o lege minunată și misterioasă a naturii conform căreia cele trei lucruri pe care le dorim în viață – fericirea, libertatea și pacea minții – le dobândim dăriundu-le. autor necunoscut

Iubirea și bucuria fie sunt gemene, fie se nasc una pe celalaltă. William Hazlitt

Cei care aduc lumină în viețile altora, nu pot să o păstreze doar pentru ei înșiși. Sir James M. Barrie

Momentele fericite de care avem parte ne iau prin surprindere. Nu noi le stăpânim, ele sunt acelea care pun stăpânire pe noi. Ashley Montagu

Fericirea dă buzna printr-o ușă pe care ai lăsat-o deschisă și ai uitat de ea. John Barrymore

miercuri, 23 decembrie 2009

i-am scris si eu :))

sursa imagine

de cateva zile ma tot foiam sa pun la posta scrisoarea pentru Mos Craciun. si pentru ca nu era o simpla scrisoare, tot interveneau mici obstacole. ba mi se spunea ca n-am scris bine nustiuce. ba aveam formularul, dar nu mai gaseam ce mai trebuia pe langa. ba plecam prea tarziu de acasa. ba e marti, si martea, pe langa ceasurile cele bune, celelalte sunt prea scurte.
timpul trecea, azi trebuia neaparat. l-am rugat pe un prieten, cunoscator de formule de calculat momente magice, sa-mi spuna care e momentul cel mai potrivit pentru azi. mi l-a calculat. ntttz... ajung eu la posta cu zece minute inainte, dar la usa era o coada de o juma de ora...
cunosc, totusi, o smecherie de recalculat momentul. ar mai fi peste doua ore. intre timp, ma mai plimb, mai cumpar cadouri si alte chestii care nu erau in nici un caz pe lista... de exemplu o cutie cu baloane.
ma indrept din nou spre posta, ajung cu un sfert de ora inaintea urmatorului moment magic... la posta liber, doar doua persoane la ghiseul la care trebua sa ma asez...
ma asez deocamdata la masuta unde se mai scrie una-alta. citesc formulare. imi fac ordine in geanta. schimb zambete cu o fetita imbracata in roz si ii dau un balon rosu. roz n-am.
cu cinci minute inainte ma asez la coada intre timp lungita si il stresez pe tipul din fatza mea, care isi rescria a nu stiu cat oara formularul. stim, cunoastem...
depun scrisoarea pentru Mosul la momentul potrivit. in sfarsit... de bucurie ii ofer tipei de la ghiseu un pumn de monede, ca sa scap de greutatea din portofel. pentru ea e ok, se bucura.
si tot Universul zambeste...
.
p.s. draga Mosule, stiu ca n-am fost prea cuminte anul asta. am facut o gramada de chestii copilaresti care i-au nedumerit (ca sa ma exprim elegant) pe adultii care ma judeca. dar stiu ca Tu ai alte criterii... sa fie ceea ce e mai bine pentru toata lumea...

luni, 21 decembrie 2009

la pachet si la schimb

zapada se duce, frigul ramane. pana aici as fi zis ca e un pret relativ cinstit de platit. ca doar frumusetea se plateste. doar ca pare din ce in ce mai frig si asta nu mi se pare ok...

asa, ca sa ma laud :)

in general nu prea ma inghesui la concursuri.
dar cate unul ma ispiteste fie cu o tema interesanta, fie cu una accesibila mie, fie cu un premiu atragator.
luna trecuta mi-am dat cu parerea despre depresia de toamna, la concursul de pe 121, iar azi m-am ales in urma acestei chestii cu o frumusete de geanta foto (partea amuzanta e ca micul si dragul meu aparat foto poate inota linistit in ea, impreuna cu familia si prietenii).
asa ca va recomand si voua concursul, tema e generoasa, premiile misto, termenul pana pe 8 ianuarie, ati scapat de o concurenta redutabila (adica io) iar daca aparatul vostru foto e prea mic sau laptopul prea mare pentru minunatele genti si huse oferite, cautam si alte concursuri in care sa castigam laptopuri si aparate foto ;) ... ca daca tot am prins gust de asa ceva...
iar acum imi caut un film, o prajitura mare cu ciocolata si frisca si le voi savura gandindu-ma si eu cu placere la pacea mondiala si cu un usor fior la inclazirea globala. deh, nu le poti avea pe toate...
care puteti sarbatori asa cum se cere, invidia mea sincera :)

duminică, 20 decembrie 2009

vremea marilor hotarari...

in amintirile mele, cele mai puternice senzatii de vacanta le pastrez nu de cand eram eu eleva sau studenta, ci de cand eram profesoara de biologie la liceu. ca elev sau student vacanta pare fireasca, efortul se dozeaza dupa voie si dupa chef; ca profesor trebuie sa fii in forma, nu merge sa chiulesti, asa ca vacanta e mult mai apreciata si dorita...
printre hotararile de inceput de an erau si cele legate de relatiile mele cu elevii mei, relatii care acum, privind in urma, mi se par perfect normale, dar atunci eram considerata mult prea apropiata de ei... ca sa nu zic ca-i rasfatam de-a dreptul...
asa ca dupa o vacanta, dupa Anul Nou, m-am hotarat sa ma centrez mai mult pe continut si mai putin pe relatia cu dragii mei dragi rasfatati...
asa ca am intrat in clasa, i-am salutat si m-am apucat sa predau... nedumerirea lor a fost de bun simt, n-au protestat o ora, doua... dar in cea de a treia intalnire cu ei, dupa ce au vazut ca incep tot asa:
- Doamnaaaaa....
_Da. (scurt, rece, cerand o simpla clarificare)
rasfatatul meu (unul dintre ei, erau destui), abia tinandu-si rasul:
_Chiar asa de rau a fost de Revelion?
...
ei, mai fa pe serioasa daca mai poti...
am ras impreuna cu ei, usurati cu totii...

joi, 17 decembrie 2009

manusa pierduta

cam asa aratau, manusi obisnuite de lana neagra, destul de uzate.
doar ca una era mai mare decat cealalta. el se mira, de ce o manusa il strange. ea zambea si se prefacea ca se mira si ea, ascunzand faptul ca si una din manusile ei era putin mai larga decat cealalta. dar era manusa ei preferata, pentru ca ii tinea de cald in momentele in care mana ei era in alta parte decat in mana lui. in cele din urma i-a spus... el a zambit atunci si el, si nu i-a cerut-o inapoi. i-a lasat-o impreuna cu celelalte vise, stiind ca in scurt timp isi va retrage mana. de tot.
doar ca, fara mainile lui, ea n-a mai purtat manusile acelea. devenisera, inexplicabil, foarte friguroase.

intrebari de final de an

cati prieteni noi mi-am facut anul acesta? cati prieteni vechi mi-am pastrat? cat timp, si cat de frumos am petrecut impreuna?
cat de indragostita am fost? cat am iubit? cand am renuntat si pentru ce?
ce drumuri noi am urmat si ce lumi noi am descoperit?
cat de mult m-am apropiat de misunea pe care cred ca o am si ce vise noi am visat? cat le-am hranit?
cata magie reala am generat in jurul meu, si cate iluzii am risipit? cat m-am amagit, cat m-am dez-amagit?
ce miracole am trait?

marți, 15 decembrie 2009

ceasurile bune ale zilelor de marti

zilele de marti sunt frumoase. poate au si ceasuri rele, dar 3 din 24 nu-i mare lucru.
pentru ca au si unul sau doua sau trei ceasuri bune...
anul asta serile de marti au fost cu povesti zise de mine sau de altii pentru mine. iar de o vreme incoace, martea e seara cu dans. asa ca pot sa vina oricate hartii spre mine, le voi rezolva sau le voi amana... si voi aluneca si ma voi strecura dintre ele cu muzica in urechi, grabindu-ma spre sala cu oglinzi, oglinzi din care imi zambesc toate femeile frumoase, leganandu-se ademenitor, unduindu-si umerii si soldurile si pasii si privirile... iar eu imi dau seama ca sunt una dintre ele, bucurandu-ma si aducandu-mi si eu partea la revarsarea si impartasirea...
asa ca nu putea sa inceapa sa ninga decat intr-o zi de marti...

duminică, 13 decembrie 2009

vineri, 11 decembrie 2009

despre cate o culoare...

sursa imagine
pentru ca in ultima vreme am facut uz si abuz de o culoare... de care cred ca m-am si umplut... vreau sa trec la perechea ei de iarna...doar-doar o veni si iarna.
ma fascineaza culorile atinse in treacat de umbra altor culori... nu mult, nu de-un amestec echilibrat ci doar asa, vrajite cate un pic...
asa cum culoarea visinie e din punctul meu de vedere un rosu solar indragostit de un albastru pe care n-o sa-l vada niciodata, la fel si culoarea indigo e un albastru adanc, nocturn, ce-si aminteste doar vag ca a inghitit candva rosul...

am ales imaginea de mai sus, chiar daca nu e exact indigo, pentru ca aici, in nervurile petalelor, la limitele vagi dintre culori, se mai vad inca urmele mesei... sau ale sarutului impartasit... sau ale crimei...

in fiecare din cele doua culori pe care mi le cresc in imaginatie e un dor fata de ceva abia amintit, o privire lunga intr-o directie necunoscuta. amandoua intense, nu se potrivesc impreuna, ci doar singure, sau alaturi de alte culori fara pretentii personale. sau de alte culori suficient de puternice pentru a le sta cu demnitate alaturi...

miercuri, 9 decembrie 2009

vitalitate

la bucatarie, langa fereastra, alaturi de graul pus la incoltit de sfantul Andrei (trei lanuri de grau: unul pentru mine iar celelalte doua pentru gazdele mele de departe - sa nu le spuneti, dar al meu creste cel mai bine), mai nou, de cateva zile creste si lucerna.
cu vre-o doua saptamani in urma, in raftul cu produse bio de la Cora, gasesc seminte incoltite. de grau, lucerna si multe altele. lacoma, imi cumpar cateva cutii, mai multe decat reusesc sa mananc in intervalul de 6 zile cat scria ca ar fi termenul de garantie.
si oricum le mananc cu greu. ma simt ciudat, dar parca mi-e mai usor sa mananc chimicale sau animale moarte decat plante vii, in plina si exploziva crestere. e ca si cum le-as ucide cu propriile masele. lucerna a ramas ultima si n-am mai reusit sa ma ating de ea. nu pentru ca s-ar fi alterat, ci pentru ca in saptamana in care a stat in frigider a continuat sa creasca!!!!!
cum poti sa mananci asa ceva? in cele din urma, am scos-o din frigider si am asezat-o pe marginea ferestei, la caldura si am udat-o... creste in continuare...

marți, 8 decembrie 2009

cum e pentru voi?


de cand am inceput sa bantui prin blogosfera, n-am observat ca placerea de a citi carti de hartie sa fi scazut.
sunt domenii diferite si nu mi se pare ca si-ar fura timp, energie sau placere unul altuia. e adevarat, stau inca destul vreme pe aici. dar asta nu ma face sa renunt la citit, ci poate la vre-o picatura de somn. ceea ce nu e asa mare lucru, ca daca mi-ar fi mai somn, m-as culca, indiferent de ce scriu unii-altii din cei dragi sau din cei doar urmariti.
mi-ar placea sa stiu cum vedeti voi asemanarile si/sau diferentele dintre a citi bloguri si/sau carti. si nu ma refer la a urmari articolele sau comentariile de pe vre-un blog de prieten sau doar interesant. ci de a citi efectiv blogul, de a te scufunda in el ca intr-un roman din categoria preferata.
poza furata de aici.

duminică, 6 decembrie 2009

online 1, online 2...

stau si ma uit in monitor si tu la fel. nu ne vedem. probabil citesti ce scrie, auzi muzica.
e ca o oglinda cu doua fetze. nu ma vezi, nu te vad. oarecum ne simtim. uneori chiar banuiesc ca esti tu, dupa usoara vibratie care trece prin fatza literelor. si atunci ma gandesc la impactul probabil al vorbelor mele asupra ta. sper sa intelegi ce-am scris, iar uneori sper sa nu intelgi exact ce am vrut sa scriu. ma bucur sau ma enervez daca da, sau daca nu... :)
de fapt, uneori ma gandesc ca nici nu existi in realitatea mea (normal, fiecare exista in realitatea lui) iar realitatea comuna e definita de spatile comune in care ne intalnim, in acelasi timp, sau in bucle temporale diferite.
uneori as vrea sa imi pot trece mana prin monitor sa te ating, mai mult decat cu mintea. alteori, imi trec cu grija gandurile si emotiile pe langa tine, pentru ca atingerea mai mult sau mai putin intamplatoare sa nu le deranjeze pe ale tale.
e posibil ca uneori sa zambim in acelasi timp. din motive diferite, personale si netransmisibile. si sa ne simtim reciproc zambetul :)

sâmbătă, 5 decembrie 2009

aniversari...

zilele astea am implinit cinci ani. (cum le mai place femeilor astora sa sarbatoreasca tot ce se poate... :)))
cinci ani de cand pot spune ca am inceput o noua viata. ca tot omul, din cand in cand o mai iau de la inceput... si inceputul e bun...
trec in continuare cateva cuvinte de la aniversarile de anii trecuti.

....am împlinit doi ani.
Ce relevanţă ar putea avea o asemenea aniversare când eu am de fapt mult mai mulţi şi mă străduiesc să trăiesc aici şi acum ? Are, pentru că până acum doi ani, aici şi acum avea doar sensul unei scurte pauze între regretele trecutului şi teama de viitor.
Deci, aceşti ultimi doi ani din viaţa mea sunt doi ani de creştere şi dezvoltare conştientă.....

....Din când în când mă mai împiedicam şi eram fericită să văd că sunt ajutată să mă ridic; aşa că mersul şi apoi alergatul prin grădina cu lumini şi umbre a devenit uşor şi plăcut. De cele mai multe ori, când altcineva de lângă mine îşi lumina o zonă de umbră de pe harta proprie, lumina se răspândea şi pe hărţile altora, aşa că mi-am dat seama de avantajele de a creşte şi a mă dezvolta alături de alţii. Mi-am scos şi eu umbrele la curăţat: cu lumină din interiorul meu, cu lumină din afara mea (dăruită fie în doze blânde şi suportabile fie cu intensitatea şi splendoarea fulgerului), cu râsete şi cu lacrimi. Cu timpul, lacrimile s-au transformat în cuvinte, iar harta mi s-a lărgit. Vechile ziduri se dărâmau, înlocuite cu gard viu....

....O dată cu ieşirea din adolescenţă au apărut primele satisfacţii ale vieţii de adult: am început să folosesc, cu grijă şi respect, uneltele mele, acum îndelung şlefuite, şi în grădinile altora. Deocamdată discret: în treacăt ridic câte o piatră sau arunc o sămânţă; sau pur şi simplu povestesc despre cum lucrez în grădina mea iar celălalt alege să facă şi el ceva... sau nu. În timp, contribuţia mea va deveni mai importantă; încă mai am de învăţat şi de experimentat în propria grădină.....

....Avantajul principal al dezvoltării personale e cel că poţi creşte fără dureri de creştere şi nu trebuie să îmbătrâneşti pentru a găsi cele mai multe răspunsuri. O dată ce ai învăţat să le cauţi, vin ele singure, e suficient să le chemi... Aşa că am putut face, desface, reface în doi ani cam tot ce nu făcusem suficient de bine până atunci... Şi voi întâmpina cu mare entuziasm tot ceea ce urmează.....

....Am trei ani. Anul trecut pe vremea asta mă credeam adult. Sunt un copil mic, am trecut (cu ajutorul speranţei şi încurajărilor) de dilema încredere / neîncredere, am învins (cu curaj şi perseverenţă) ruşinea şi îndoiala, mă îndrept către autonomie şi îmi pregătesc iniţiativele....

....Am învăţat să-mi accept stările, mulţumindu-le pentru mesajele pe care mi le aduceau, de îndată ce reuşeam să le traduc. Cu traducerea în faţă şi pe faţă, îmi scot măştile în faţa oglinzii, iar pe unele din ele şi în public. Doar pe unele; din vechea ruşine a mai rămas o umbră de pudoare, necesară pentru păstrarea echilibrului în mediu....

....Echilibrul cu mediul mă ajută ca dezvoltarea să nu devină ostentativă, indiferent cât de mari sunt transformările. Astfel, cutremurele identitare ajung la bază ca frisoane agreabile, iar schimbarea / înlăturarea măştilor e văzută de jos ca simplu ritual al fazelor lunii... sau stelelor... indiferent dacă ,,jos” ar fi baza piramidei lui Keops, a lui Maslow sau a lui Dilts.
Mă lupt cu orgoliul celui care, modelând figura Sfinxului, e perceput de cei care stau la umbră ca deţinător al răspunsurilor. Mă sprijin de valorile-scop, mă dau la o parte din lumina soarelui şi pun doar întrebările... La unele din ele nici eu nu mi-aş răspunde... încă. Poate după încă o mască jos. Şi încă una... nu mai sunt un sfinx, sunt o ceapă....
....Aş fi împlinit 4 ani, m-aş fi dat rotundă sau pătrată fără să mă simt întreagă. Aş fi aşteptat, aniversare de aniversare să se petreacă ceva, să apară siguranţa că vreau şi pot. Ritualuri peste ritualuri, cu un sens din ce în ce mai diluat, aşteptând oglindirea unei bucurii....

....si au trecut cinci ani, si ultimul a fost cel mai bun... deja arborii din gradina mea cresc. sunt mai eu insami decat oricand. au cazut o gramada de masti si de atasamente. cresc inca, si mai naparlesc din cand in cand. sub coaja veche, pielea noua e de fiecare data cea mai confortabila....

...cresterea e continua. doar constientizarea ei, la anumite intervale e un motiv de a sarbatori...

vineri, 4 decembrie 2009

ghicind prezentul in trecut si viitorul in prezent

nu, nu tot viitorul. doar una din liniile lui; din infinitatea de posibilitati, cea mai probabila, daca evolutia stagneaza...
la inceputul unei relatii, a unei prietenii exista o zi sau o seara, sau o noapte speciala, de care iti vei aduce aminte multa vreme. e vorba de cea in care cunoști, in care ceva se ridica in fata ta, se deschide, se dezvaluie si ti se permite sa vezi viata omului de langa tine de undeva de sus, in ansamblul ei... si sa o intelegi...

stati si depanati impreuna amintiri... sau poate doar celalalt povesteste, iar tu asculti. si dupa multe amintiri mai mult sau mai putin importante, vine randul Povestii. cea in care s-a cristalizat tiparul, cea in care s-a format sistemul de convingeri, cea care te face sa-l intelegi cu adevarat pe celalalt si sa-i respecti nenumaratele marunte sau mari alegeri care, pana la urma v-au adus fata in fata...

momentul acesta special al conectarii la Povestea celuilalt e cel de care iti vei aminti ca fiind definitoriu in relatia dintre voi, indiferent de cursul si parcursul ei. pentru ca e momentul in care l-ai acceptat pe celalalt cu tot ceea ce are mai bun de oferit, sau mai greu de dus, si tot ceea ce reprezinta asta pentru tine.
majoritatea prietenilor mei mi-au devenit dragi tare incepand cu acele momente. si simaptiei si atractiei initiale s-au adaugat respectul si dragostea.

uneori, daca omul drag nu se schimba, ii poti prezice viitorul, privind in acel moment. si i-l poti spune in masura in care ti-o cere sau ti se pare util sa stie. uneori, daca e foarte important pentru el sa afle, chiar cu pretul relatiei voastre.
alteori, daca schimbarile aduc transformarea, e important sa tii pasul si sa-l eliberezi din tiparul din care el insusi s-a eliberat. sa-i fii alaturi in masura in care esti in stare. sa-i vezi cresterea si sa i-o accepti, chiar daca inca nu ii cunosti drectia.

sunt cu mine de atata vreme. pot sa spun ca ma cunosc si ma inteleg si ma accept in mare masura. aproape complet. si totusi, privind in viitor nu pot sa-mi ghicesc acele aspecte pe care daca mi le-as marturisi, mi-ar pune in pericol relatia :))

marți, 1 decembrie 2009

clipe de sinceritate. bucuriile trupului :)

am iesit din sala cu tot corpul zambind.
nu numai colturile gurii si ochii, zambeau si muschii si oasele, si mana de pe clanta, si fularul, si ghetele...
ca si cum as fi trecut dintr-o sarbatoare in alta. in pas de dans...
muzica a ramas in urma, dar nu toata. o parte e inca in mine, in sange, alergand prin corp. sigur, inca nu circula cum trebuie, se mai impiedica pe la articulatii. cam pe la toate... se mai opreste pe traseele mult mai largi si mai ocolite decat ar trebui, se mai intristeaza cand, incapabila sa tin ritmul fac doar jumatate din miscari...
inca mai apare febra dupa fiecare lectie de dans. dar usoara tensiune ma face sa doresc sa merg mult si repede, cu ritmul inca in mine...
inca ar mai fi umbre care sa ma impiedice sa ma bucur deplin. imaginea din oglinda, a unei femei care are cam dublul mediei de varsta si greutate al colegelor de sala. dar aceasta imagine se dizolva in timpul dansului, ramanand doar miscarea. si bucuria de a privi la frumoasele din jurul meu...
inertia care imi face corpul prea lent pentru ceea ce mintea ii arata si inima ii cere. impinsa la o parte de surpriza de a vedea ca totusi reactioneaza, ca trupul, inima si mintea sunt toate ale mele si prin dans se armonizeaza treptat...
bucurii nesperate, nebanuite pana nu de mult...
multumesc din suflet, Kamilla!

duminică, 29 noiembrie 2009

anatomia plantelor




in facultate am studiat anatomia plantelor. radacini, tulpini, frunze, flori, fructe, alcatuirea lor intima, structurile lor delicate. imi placea mai mult decat anatomia animala sau umana, nu aveam senzatia crimei atunci cand analizam o structura desprinsa de intreg.
de curand, dupa o intoarcere in vis si o reintegrare in lumea vegetala am reinceput sa privesc arborii cu alti ochi, si m-am trezit ca ochii lor ma privesc. sa ma apropii cu inima de ei si sa ii vad ca isi scot inimile la vedere. pe masura ce ma apropii mai mult, asemanarea e din ce in ce mai mare si identificarea din ce in ce mai usoara si mai tulburatoare...

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

poezia de vineri: Alanna Aisha - CUVINTELE PE CARE VROIAM SA LE AUD

Cantece de iubire pentru a speria durerea.
Un cuvant dulce. Un sfat de la un prieten.
Limbajul ploii.
Spargerea valurilor marii.
Cuvinte care vorbesc limbajul inimii.
Ce pot simti toata sinceritatea
si adevarul in fiecare litera, in fiecare sunet.
Un val urmat de un zambet urand bun venit.
Asa cum rasaritul Soarelui
cu o stralucire se reflecta in fiece loc.
A asculta mesaje ce vin din cer.
Si a rasplati cu energie.
Multa iubire pentru a fi raspandita
sub forma de sunet.

vineri, 27 noiembrie 2009

cum v-am cunoscut eu pe voi. cum m-ati cunoscut voi pe mine?

cum zilele astea ma ocup cu recapitularea, am ajuns la capitolul viata virtuala si legatura ei cu viata reala.
si mi-am depanat amintirile de blogger. lasam la o parte amintirile vietilor anterioare, de alte site-uri si forumuri. cele de aici sunt importante, pentru ca aici, in blogul asta sunt investite o gramada de emotii.
si ma straduiesc sa imi intind harta si sa inteleg firele si nodurile ei. cum m-am conectat eu cu voi si/sau voi cu mine, cunostinte si prieteni comuni, urmariti si urmaritori, cititori si cititi.
in 2008, blogul a fost jurnal. sters. scriam saptamanal pe o tema dintr-un calendar de inteligenta emotionala. a fost super, mi-am pus multe emotii in ordine si le-am trecut si prin minte, sa ma pricep mai bine.
pe atunci doar citeam, fara sa comentez la altii, sau foarte putin. n-am idee daca ma citea careva. trimisesem linkul unor foarte putini prieteni din viata reala. care nici unul nu-si pierde timpul pe net :)

o citeam pe Ada. pe care am descoperit-o pe un forum pentru mamici si am citit-o cu deliciu. intrasem ca sa capat un limbaj comun cu o prietena, atunci insarcinata. prietena aceea a renuntat sa mai citeasca ceva pe net dupa ce a dat de o gramada de posibilitati ingrozitoare pentru ea si puiul ei, care s-a nascut si creste bine sanatos. de la Ada am intrat la Mara, Florina, Alina, si o vreme am citit-o fascinata pe Klara, pe care o vedeam ca pe o femeie-samurai, sabie de otel in teaca de matase... la Klara l-am reintalnit pe Darael, pe care il admiram in secret pe alte forumuri si pe care il uitasem intre timp. si l-am descoperit pe Druje, care m-a cucerit cu o poveste in care m-am regasit si care ma enerveaza de nu mai pot pentru ca, de cateva luni bune a renuntat la comentarii si scrie doar pentru placerea lui, lasandu-mi vorbele pe varful degetelor. De la Darael am ajuns la April si la imaginile ei minunate. si ar mai fi de zis...

intre timp, am facut blogul celalalt, cu povesti. pentru ca mi se parea ca proiectul acesta, o data incheiat nu mai are haz. si ma pregateam sa sterg acest blog la inceputul acestui an, cand s-a produs marea schimbare: aparitia comentarilor. la inceputul lui ianuarie, in singura zi de iarna (cativa fulgi de zapada) i-am cunoascut pe Mugur si Ioan. schimb de carti de vizita, de linkuri. oamani binecrescuti, au intrat si au comentat. uau, deci se poate si asa?
descopeream o lume noua. Mugur incepuse isi el de curand blogul, ma uitam la el si vedeam cum face, cum e cu urmaririle, cum il ajuta limbajul de coach sa-si faca prieteni, una-alta. el a organizat si prima intalnire in real, in Herastrau... la imbratisat de copaci...

atunci am cunoscut-o pe Gabi, care mi-a zis de unde m-a descoperit ea... surpriza, nu ma asteptam... de la Gabi am ajuns mai tarziu pe blogul lui Calin, marele maestru PA...

(mai tarziu, tot de la Mugur, le-am cunoscut pe Karin si Camelia...)

in perioada aceea, am avut prima petrecere virtuala, pe 3 martie... au fost cateva ore fantastice, de conexiune incredibila. adica am pus cateva poze cu prajituri si sampanie si ne-am jucat... de atunci am ramas prietena cu Leo, si imi amintesc cu drag de linkul cu prajiturile ei...

pe Mikka o cunoscusem cu cativa ani inainte si o uitasem. fusese o intalnire la ceai cu niste cunostinte comune, dar atunci nu s-a legat nimic :)
dar mi-a pastrat adresa de mail, si m-a anuntat cand si-a facut blogul... si atunci am intalnit-o cu adevarat, am reintalnit-o si recunoscut-o cu mirare si multa dragoste ca suflet sora...
a venit la prezentarea cursului meu de povesti, alaturi de Mugur si Gabi, si atunci s-a format un mic grup (si cu Ioan si Kami, acum fugiti fiecare in viata reala, in trebuile lor). iar grupul s-a intalnit o vreme in serile de joi, si a fost mult bine si multa buna dispozitie. si a trecut si asta...
la cafeneaua/ceainaria matinala de la Mikka am intalnit muuulta lume interesanta... astharte, Paul, MikaelEon, bl000g si multi altii si altele... si vor mai fi...

nu-mi aduc aminte exact cum l-am intalni pe Cristi, pentru ca sunt sigura ca si el e un nod important pe harta blogroll-ului meu... nu stiu daca eu l-am gasit, sau, cel mai probail, el pe mine... iar cu Geanina m-am imprietenit nu pe blogul lui, ci pe al Mikkai. iar apoi ne-am intalnit si in realitate. prin blogul Geaninei cred ca am cunoscut-o pe Angela, careia ii sunt recunoscatoare ca mi-a amintit de existenta fustei... :)

Amrita, tu cum m-ai gasit?

mai sunt multi de care as povesti... nu-mi amintesc cum am dat de diversii minunati fotografi, pentru ca de la ei nu am decat imagini, prea putine cuvinte...

si mai sunt si misterele blogurilor citite intai in vis si apoi cautate indelung... si ale celor gasite alergand dupa o idee sau o imagine... ale celor pe care le urmaresc anonim, pentur a nu tulbura delicatetea reflectiilor...

acum, firesc si cinstit ar fi sa pun linkuri la toate. da pentru ca am acum o conexiune perfect asortata la raceala mea, am sa le pun treptat. si in ordinea comentariilor voastre... si tot treptat voi face si corecturile, am scris repede...

si imi cer iertare celor de care n-am pomenit acum. daca ziceti ceva, povestesc si despre voi...
va iubesc pe toti. cel putin virtual.

marți, 24 noiembrie 2009

nu face economie...

nu face economie la respiratie. nu o sa traiesti mai mult, doar viata se va tara mai greu...

luni, 23 noiembrie 2009

en trance


stiai ca ceatza de la ora cinci dupa-amiaza are culoarea aia speciala gri-roz, cenusa de trandafiri? cand masina merge lent, lent, croindu-si delicat drum prin pulberea umeda de deasupra soselei, si e din ce in ce mai cald, ca sa nu simti cum e afara de fapt... si luminile acelea albastre si rosii din tavan care ma fac sa imi vad mainile albe, albe de tot - sa nu uit sa imi caut mainile in vis, poate acum, poate la noapte, poate in visul viitor, la un moment dat le voi vedea si atunci va fi marea intalnire intre visat si visator, sa vedem daca vor dori sa se cunoasca, sa se recunoasca, voi fi mai emotionata decat atunci cand te-am cunoscut pe tine, de care poate nici nu imi voi mai aminti...
si va trebui sa bati puternic la usa visului, iar eu am sa te aud ca prin ceatza, si am sa imi amintesc de dupa-amiaza cand ai trecut, poate, pe langa mine, cu privirea umeda si incetzosata si respiratia gri-roz, de fumator inca sanatos, nereusind sa imi atingi buzele pentru ca nu vor fi ale mele, ci ale vissatoarei...
iti spun acum, poate ai sa iti amintesti ca ma pot trezi doar daca pe langa geamurile masinii o sa treaca in viteza un copac cu frunzele galbene ca fereastra, in nici un caz altfel de galben, da, acela luminos de tot...
oricum, copacul trece mai departe si in urma lui ramane gri-roz asfintitul, cu un ultim zvacnet inaintea intunericului in care ne scufundam impacati, cu masina cu tot...

joi, 19 noiembrie 2009

ferestre


imi sunt foarte dragi ferestrele. cand intru intr-o casa noua, ma indrept automat spre fereastra. nu ca as vrea sa sar. as vrea sa ma lipesc. nu stiu cum. locul ala, inauntru si in afara in acelasi timp.
de afara, mi-e drag tare sa privesc ferestre unde, atunci cand ma indrept spre.
zilele trecute am intrat intr-un bloc in care nu mai intrasem de multa vreme. vre- patru ani. intr-un apartament in care mi-am petrecut trei saptamani de vara, de viata, dintre cele mai intense. in care am privit mult in interiorul meu.
ma indreptam spre, si privirea mi s-a agatat de fereastra. petecul acela cald de lumina galbena, miscari discrete ale perelelor, tradand ca cineva se foieste in spatele lor.
si mi-am amintit o clipa asemanatoare care m-a incalzit in toamna de dupa vara aceea.
ma indreptatm tot intr-acolo, erau seri in care ne ancoram ceea ce traiseram pana atunci si ne imaginam ca asa vom trai de atunci inainte.
si ma uitam spre fereastra de la bucatarie, si i-am vazut pregatindu-se, asteptandu-ne venirea... miscari ale mainilor in sus, probabil trageau perdelele sau aranjau ceva. pentru o clipa am avut senzatia ca impodobeau bradul. si am avut cel mai intens si sfasietor sentiment de acasa de care imi aminteam pana atunci. m-am mai plimbat putin pe strazi, era prea mult ceea ce simteam, nu puteam.

iarna asta am ferestre noi. cand vin, le privesc in acelasi timp cu dorinta si cu teama de a le vedea galbene. am sa-mi pun bradul la fereastra, sa-l vada si cei a caror privire rataceste aiurea, cautand alte ferestre.

sursa imagine

miercuri, 18 noiembrie 2009

un pic de curatenie...

gata. fara muzica o vreme. o pun la loc mai incolo.
nu gasesc sa exprime exact ce vreau. si va deturneaza atentia de la ce n-as vrea, de fapt sa va spun :)

who by his own hand?


scris pentru concursul SHEBLOGS.

despre depresia de toamna. si despre cum sa faci sa te gandesti la ea cu duca-se.
ai toate motivele sa fii deprimat/deprimata. au cazut frunzele. nu mai ai oxigen. ti-e frig, trebuie sa te acoperi. e intuneric si urat. el/ea a plecat. duca-se. sau nici n-a aparut. si acel vino-ncoace al tau s-a dus si el nu se stie unde. da, si munca multa. si nici o bucurie la orizont... normal, daca privesti in jos...
dar nu pot scrie pe tonul asta, nu prea mult... eu mi-am format un reflex: cand se acumuleaza ceva depresie, la un anumit nivel se transforma in furie. pentru ca am vazut unde ajunge daca o lasi sa-si faca cuib in tine.

furia asta a aparut cu mai bine de doi ani in urma, cand conduceam un tanar pe ultimul drum. s-a lasat invaluit de depresie pana cand s-a saturat sa traiasca cu ea. si a plecat dincolo. si atunci am jurat ca nu voi mai lasa niciodata depresia sa se apropie de mine, sa ma atinga. m-am simtit si eu vinovata, ca si ceilalti, de a nu-l fi putut opri. in timp am inteles ca a fost alegerea lui, hotararea lui si i-am respectat-o. am citit despre depresie, am vazut documentare, am inteles mai multe despre mecanismul ei.
nu pot sa spun ca am aflat ceva despre cum o tratezi daca a ajuns mai mare decat tine. dar atata vreme cat tu esti inca mai mare decat ea, se poate.

e adevarat ca atunci cand esti deprimat nu iti vine sa faci prea multe. actiunile sunt grele, fundul se ridica de pe scaun cu mare efort. dar inca mai exista energie pentru multe lucruri. pe cele de rutina le faci, si inca te descurci bine cu ascunderea depresiei, sa nu isi dea seama cei din jurul tau. macar cei cunoscuti, plansul pe strada inca e la liber.
dar ochii si urechile inca vad si aud, iar degetele alearga pe tastatura. chiar si pentru a cauta muzica trista. melodia aia, a voastra, glaspapir pentur suflet in momentul in care ti se pare ca doar durerea iti mai da ceva senzatii. si oricum, stai cam mult pe net...

ce poti sa faci cel mai simplu?

sa schimbi muzica... ignora fundalul care e acum la mine pe blog (asta, pentru cei care citesc mai tarziu) si uite un exemplu aici. daca o asculti de mai multe ori la rand, s-ar putea sa-ti vina sa si dansezi...
din pacate e una din putinele melodii de acest gen. deci restul, sunt in mare parte hrana pentru depresie.

daca tii un jurnal in care povestesti cat de nasol te simti, nu te limita: exagereaza. nimeni nu te poate intelege, nimeni nu e atat de nefericit/a, toate ti se intampla numai tie... reciteste: chiar te recunosti? nu ti-e putin greata recitind?

daca te consolezi mancand, da, e buna ciocoata. cauta variantele cu concentratie mare de cacao. nu prajituri complicate, ciocolata simpla. iar dupa, niste ceaiuri aromate. iar daca le bei alaturi de cineva oricine (lasa, pana dai de cineva anume, nu strica sa-ti intalnesti prietenii pe care i-ai neglijat in ultima vreme, crezant ca ei te ocolesc)...

respira. mai mult, mai intens, mai profund.

si recomandarea cea mai simpla si miraculoasa, care in cazul meu a avut maximum de efect: UITA-TE IN SUS!

sursa imagine

marți, 17 noiembrie 2009

pe fereastra

luni, 16 noiembrie 2009

intimitate si celebritate

cand eram mica (sau foarte tanara) credeam ca tipii de care ma indragostesc eu devin celebri. nu stiu cum se producea. poate erau celebri doar in ochii mei. poate eram atrasa de potentialul lor inca nesesizat, iar fascinatia din ochii mei (mi-a trebuit un pic de timp sa exersez discretia, nici acum nu reusesc intotdeauna:)) magnetiza si atentia celorlalti asupra lor, ceea ce cataliza exprimarea lor in forta. fie erau celebri deja, iar ceilalti deja discreti :)
in timp, am uitat de asta.
in ultima vreme, citesc niste bloguri care au inceput ca jurnale. m-au fascinat. acum, aceste jurnale sunt la limita de a deveni publice. nu stiu in ce masura isi doreau asta. cumva, ceva se castiga, ceva se pierde. le-am gasit exact pe acest prag. si astept sa vad in continuare ce se petrece...

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

filtre

pornind de la harta realitatii (mele) am folosit urmatoarele filtre pentru a-(mi) (de)forma realitatea:
important-neimportant
interesant-neinteresant
util-inutil

in momentul x, harta are o anumita structura care imi permite orientarea in spatiu si timp. structura este formata dintr-o tesatura fina de convingeri, valori, vise, iluzii.
ceva e important daca permite fie o tesatura mai densa a structurii actuale, fie o reconfigurare adaptativa a liniilor de camp.
ceva e interesant daca imi ofera o noua configuratie a liniilor care sa-mi permita acces la aspecte noi ale realitatii, dar conforme credintelor si valorilor. visele si iluziile pot deveni complet noi.
ceva e util daca imi permite sa-mi recapat echilibrul dupa ce m-am aruncat printre ochiurile largite de interesant ale retelei. si dupa ce, privind dincolo de tesatura nu am mai vazut nimic important... :)

joi, 12 noiembrie 2009

marți, 10 noiembrie 2009

spre sud. polul sud.


sursa imagine

ma pregatesc de expeditie pentru a-mi colora petele albe de pe harta emotionala. sudul nu inseamna caldura si vegetatie luxurianta, ci polul sud, acoperit cu gheturi. voi fi inarmata doar cu un aparat foto obisnuit, cu care am sa ma catar pe ghetari si am sa cobor in apa.
sigur ca sunt friguroasa. de-aia mi-a ramas sudul necercetat. si m-am intors cu coada intre picioare din celelalte tentative exploratorii. dar atunci nu imi foloseam aparatul foto decat pentru imaginile din lumea exterioara. acum, el va fi si sanie, si caine si pusca. cu el am sa colorez gheatza si de el o sa ma tin cand alunec. daca nu o sa fie suficient, o sa mai si scriu. o sa mai fie cineva cu mine, pe post de urs alb. el o sa fie, fara sa stie, ghidul. cu el am mai trecut pe acolo, si fara sa vada, am acoperit traseele parcurse deja pana acum. nu conteaza ca nu le vede, e cu atat mai bine. are si el propriul aparat foto, si propria lui harta. si, probabil ca si el va fi ghidat de ceva sau cineva. nu stie sa scrie, are alte metode de conservare. poate invat.
asa cum trebuie la orice expeditie, ma pregatesc din timp. nu stiu cand plec. intr-o iarna, oricum acolo e tot tompul iarna, dar daca trec din iarna in iarna, e mai simplu. si mai putin socant la intoarcere. pana atunci, voi continua sa colorez zonele deja colorate. asa, ca antrenament.

duminică, 8 noiembrie 2009

protectie (arch)angelica

sursa imagine azi, M ne flutura sabia iar G, vestea buna. sunati, sunati, pe sarbatoriti sa-i felicitati.
e bine cand ne veselim pe seama voastra... sa sarbatorim, sa chefuim...
ne rugam de sanatate, fericire, prosperitate si dragoste. la voi, pe voi, cu voi, pentru voi. si mai ales pentru noi. alaturi de voi.
Doamne, da-mi, si Doamne ajuta. si voi ingeri, si voi sfinti. noi stam cuminti, cu ciocurile deschise si cu inimile inflorite si impodobite. cu flori, stele, cuie si pioneze. asteptand zilele cu soare si stelele cazatoare.
la multi ani!

sâmbătă, 7 noiembrie 2009

socializare in intimitatea singuratatii tale

din cand in cand, gasesc cate un blog nou care ma fascineaza si pe care il citesc tot. pe ultimul, cel din dupa-amiaza asta, l-am gasit pe Facebook.
ca tot ma intrebam ce caut pe acolo. unde m-am apucat sa socializez, asa, jucand la 0, initial acceptand cererile de ,,prietenie" ale persoanelor cunoscute, apoi, pe principiul ,,prietenii prietenilor mei sunt si prietenii mei" am acceptat cererile de ,,prietenie" ale celor de care macar am auzit, apoi ale diverselor grupuri de interes cu care interesul meu e macar tangent, si asa mai departe. eu, initial, nu le-am dat nimic. apoi, ca sa nu fiu egoista, am pus niste poze cu iubitii mei din lumea vegetala.
apoi, am bagat nasul in pozele lor, apoi, am inceput sa ma uit dupa bloguri... si uite asa, dupa ce trec nevazuta, cat mai pe fuga, prin marea de ,,prieteni", imi iau cate un blog si ma scufund in el...
si aproape ii invidiez pe cei care au ales sa ramana perfect anonimi si sa isi spele rufele (chiar si lenjeria) pe blog, fara sa le pese de ce zic ceilalti. cel putin la inceput. daca vreau sa inteleg cel mai bine pe cineva, sa-l simt, dupa ce citesc postarea care mi-a atras atentia, le caut pe primele. acolo mi se pare ca gasesc fie adevarata fata, fie masca cea mai compatibila cu mine. daca imi place, citesc si restul.
eu sunt aproape sincera, doar un pic ipocrita. povestesc ce simt, dar pentru spalat folosesc mult clabuc. si balsam. si nu va arat si faza finala, a limpezitului si intinsului rufei curate. chiar acum s-a oprit si masina de spalat, de aici si metaforele mele... asa ca ma duc sa le scot, sa le scutur si sa le intind. iar dupa aia ma intorc si mai citesc ce ati scris voi.

numele


am mai scris si in alta parte despre leagatura cu numele... cu adevaratul nume sau cu numele pe care le folosim pe parcursul vietii in diferite contexte.
o categorie aparte e numele pe care il primim de la celalalt. nume care ne arata mai multe despre el decat despre noi. din noi poate da o imagine mai buna doar asupra imaginii din mintea lui...
caci atunci cand cineva iti da un nume iti pune in brate o legatura de tandrete, de dorinte, de asteptari... despre cum ar vrea sa fii... despre cum n-a fost altcineva...

poate ca acele asteptari trezesc aspecte adormite din tine, poate te revolta si trezesc doar refuzuri. o data am refuzat si eu, brusc. dar stiu ca acel nume e inca in mintea celuilalt, acum asociat cu refuzul meu.

in general, cand mai primesc un nume, sunt emotionata. pentru ca simt speranta din eticheta celuilalat. si sunt curioasa sa-mi vad imaginea din mintea lui. sa ma identific o vreme, apoi, daca e cazul, sa gasesc cele mai potrivite modalitati de a ma dezvalui. daca pot. daca nu, imi scot eticheta si trec mai departe. doar ca , fara sa stiu, fara sa vreau, ceva in mine a fost modificat. cum ramane pata mai alba pe perete dupa ce ai scos tabloul. si vezi praful din jur...

vineri, 6 noiembrie 2009

cum ma foiesc eu pe aici

intai, deschid pagina mea, sa vad cine ce mi-a scris. raspund, apoi dau fuga si dincolo. raspund si acolo. uneori, mai aman cate un raspuns, sa cuget mai bine.
apoi, intru sa vad ce au scris oamenii dragi mie. le citesc postarile, in ordine cronologica, cu exceptia uneia. uneori le scriu si lor imediat cate cava, alteori nu. ma mai gandesc.
fac o mica pauza, ma mai foiesc un pic in lumea reala, ma asez mai bine, eventual imi iau si ceva bun alaturi si, cu oarecare emotie, o deschid si pe aceea. o citesc intai fara sonor, apoi cu muzica. inchid o vreme ochii, sa ma obisnuesc cu noile emotii. de obicei sunt emotii puternice, pentru ca postarea aleasa e scrisa de o fiinta draga mie. adesea aceeasi. si despre care stiu sau imi imaginez cate ceva din istoria ei personala. raspund de obicei mai tarziu, dupa ce ma limpezesc si separ emotiile mele de ale povestii citite. uneori nu e simplu. cate-o data mai fac chiar confuzii intre rani si trandafiri. depinde de culoare. dupa ce am citit si am raspuns povestii care seamana cu a mea, uneori simt ca ceva s-a petrecut. s-a mai deznodat un fir, am mai gasit un semn...

joi, 5 noiembrie 2009

cu blandete...

cum scoti sageti vii dintr-o inima vie? cu blandete...

miercuri, 4 noiembrie 2009

fascinatie

,,fii pasionat si vei fi pasionant", zice Andre Moreau, printre alte vorbe de-ale lui care mi-au ramas in minte.
asa e, nimic nu fascineaza mai tare decat pasiunea.
in ultima vreme, ma uit la filmele de pe TED. cu oameni pasionati si pasionanti.
printre subiecte, sunt multe care mai intereseaza. printre vorbitori unii pe care i-am citit sau i-am auzit si in alte contexte.
dar cei pe care ii admir cel mai mult sunt cei care au reusit sa ma faca sa urmaresc cu sufletul la gura prezentarea unor subiecte care, de obicei ma lasa rece sau pe care le evit (nu dau exemple, acum am capatat un oarece respect pentru unele din ele... :)))
si care, in ciuda subiectului aparent plicticos m-au fascinat prin emotia si pasiunea pe care o puneau in jurul cuvintelor care ma aveau putin si zburau, pline de gratie si forta pana la locul si momentul implinirii, salvand omenirea de la indiferenta.

despre cum sa dai cu piatra

mai intai iti cauti piatra de forma potrivita din propria minte, dand la o parte algele, meduzele si stelele de mare.
apoi, scoasa din mare, o tii o vreme intr-un rau, pentru contactul cu alte pietre, si pentru ca apa raului sa spele sarea.
apoi, o culegi ca si cum acum ai alege-o intmaplator dintre celelalte pietre, si o privesti, ca si cum ai vedea-o pentru prima data.
o cantaresti in palma sa te obisnuiesti un pic cu noua ei forma si greutate, si o strangi pana iti simti pulsul. o iubesti o vreme, apoi te pregatesti sa o eliberezi.
cauti un loc pe malul lacului, ascuns printre salcii sau chiparosi. te asezi pe mal, suficient de aproape cat sa iti vezi chipul in apa. il privesti pana dispare.
te ridici apoi si cu miscarile indelung exersate, cu ochii in ochii Lui, o arunci.
s-ar putea sa nu fie nimeni sa vada superbele cercuri, spirale si stele pe care piatra ta le face la suprafata.
s-ar putea sa nu fie nimeni pe fundul apei, care sa o culeaga.
tu ti-ai cules clipa si ai facut-o eterna.
in locul de unde ai scos piatra, ai pus la loc un diamant. cu care vei afla mai tarziu ce e de facut.

marți, 3 noiembrie 2009

relatie veche si proaspata

ma plimb prin Gradin Botanica de mai bine de jumatate din viata.
am descoperit-o ca studenta, cladirea facultatii e chiar in Gradina. veneam la cursuri mai devreme ca sa imi ramana timp sa ma plimb. intre sapte jumate si opt dimineata, Gradina era goala, ma plimbam ca pe mosia mea.
o visam si in vis arata diferit de realitate, dar cu o topografie onirica destul de constanta, usor de recunoscut in visul urmator.
ma plimb si acum cu mare placere, cladirea unde lucrez e aceeasi.
si nu m-am plictisit niciodata, pentru ca e permanent alta. diferita zilnic. cu surprize pe care mi le va pastra sa mi le ofere treptat atata timp cat ma voi mai plimba pe acolo.

duminică, 1 noiembrie 2009

utilitatea amanarii

.
nu lasa pe maine... stii tu.
da, amanarea te poate distruge treptat. dar exista si o amanare foarte buna, daca sii sa o gestionezi: amanarea finalului. poate a orgasmului, poate a mortii...
.
am ramas cu ideea asta dupa ce am citit penultimul articol al lui Big Coach Ioan (iertare, Big Coach, daca m-am indepartat prea tare de la sensul intentionat de tine) si am vazul filmul pe care l-a postat acolo. sau, mai precis, m-am lasat fascinata de el. de film :)
.
ca si el, am ales 6 minute care mi s-au parut fantastice pentru ceea ce am de zis, da n-am cuvinte destule. doar ca nu sunt primele, ci unele de pe la mijloc. mai precis, de la minutul opt jumate. (la fel ca si Ioan, zic ca daca aveti timp sa-l vedeti pe tot, ceva se poate petrece - are si subtitrare in romana, pe mine m-a ajutat :))
.
in filmul asta, in acele minute, mi s-a explicat simplu ceea ce intuiam doar ascultand anumite piese muzicale (in playlist-ul meu de azi, primele doo; daca le mai schimb intre timp, e vorba de asta si asta; la inceput, cand le-am descoperit, imi sugerau orgasmul, vezi al doilea grafic; intre timp, mi-au daruit un inteles mai profund).
.
si anume faptul ca daca finalul nu vine atunci cand astepti asta, te poti obisnui cu ideea si te bucuri de fiecare clipa in plus.
iar in final, cand intr-adevar se termina, sentimentul cu care il intampini nu e regretul sau disperarea, ci recunostinta.
ca ti-a fost dat sa primesti atat. si inca, si inca. mai mult decat ai asteptat si sperat. suficient cat sa Ii simti Prezenta.
.
later edit: dupa un feed-back pe mess, mi-am dat seama ca nu se intelege despre ce e vorba daca nu ascultati muzica. asa ca, please, lasati ideea sa va intre prin urechi :)

vineri, 30 octombrie 2009

poezia de vineri - Jacques Brel - Ne me quitte pas

Ne me quitte pas
Il faut oublier
Tout peut s'oublier
Qui s'enfuit déjà
Oublier le temps
Des malentendus
Et le temps perdu
A savoir comment
Oublier ces heures
Qui tuaient parfois
A coups de pourquoi
Le cœur du bonheur
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
.
Moi je t'offrirai
Des perles de pluie
Venues de pays
Où il ne pleut pas
Je creuserai la terre
Jusqu'après ma mort
Pour couvrir ton corps
D'or et de lumière
Je ferai un domaine
Où l'amour sera roi
Où l'amour sera loi
Où tu seras reine
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
.
Je t'inventerai
Des mots insensés
Que tu comprendras
Je te parlerai
De ces amants-là
Qui ont vu deux fois
Leurs cœurs s'embraser
Je te raconterai
L'histoire de ce roi
Mort de n'avoir pas
Pu te rencontrer
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
.
On a vu souvent
Rejaillir le feu
D'un ancien volcan
Qu'on croyait trop vieux
Il est paraît-il
Des terres brûlées
Donnant plus de blé
Qu'un meilleur avril
Et quand vient le soir
Pour qu'un ciel flamboie
Le rouge et le noir
Ne s'épousent-ils pas
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
.
Ne me quitte pas
Je ne vais plus pleurer
Je ne vais plus parler
Je me cacherai là
A te regarder
Danser et sourire
Et à t'écouter
Chanter et puis rire
Laisse-moi devenir
L'ombre de ton ombre
L'ombre de ta main
L'ombre de ton chien
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas

nu e soare, dar e bine

cine poate sa creada ca e o imagine dintr-o zi ploioasa?
din inima copacului pulseaza soare prin ramurile mai groase sau mai subtiri pana in fiecare inima-frunza.
sub el, frunzele mele bat in aceeasi culoare.

vietile anterioare

sunt clipe in care ne amintim mortile si renasterile.
imi amintesc de unele. de o clipa de curaj dupa o lunga perioada de lasitate, in care am protestat in fata lasitatii celuilalt. si am incheiat acea viata. marcata de lasitate.
nu, nu era a lui. a lui era doar oglinda.
o zi in care am intrezarit viata care va urma si mi-am dat seama ca era cazul sa o inchei pe cea in care murisem deja. nu, nu eram constienta nici de viata trecuta, nici de cea viitoare, ci doar de un lung moment in care parea ca nici macar bumerangul nu se mai intoarce.
apoi socul de a constata ca chiar se petrecuse, trecusem dincolo... fara sa stiu cum e.
.
aveau sa urmeze 33 de zile de ceatza. am sa scriu si despre cum am reinceput mai intai sa aud. apoi sa vad, lumini de seara.
dar deocamdata e / era ciudat.
aparent nu se petrecuse nimic. dar asta doar pentru ca mintea amortita se blocase intr-un prezent gol. proaspat golit? nu, doar proaspat constientizat, golul.
.
la moartea viitoare vreau sa fiu mult mai constienta, as avea mai multe de invatat. si mai repede. ziceam atunci. ei da, data urmatoare a fost mai simplu, pentru ca recunosteam tiparul. ruperea brusca dupa o perioada de crestere si aparenta inflorire. si dizolvarea trecutului, ca si cum n-ar fi fost.
.
si atunci, uimirea, abia ridicandu-se. chiar n-am invatat nimic? la ce bun o viata dupa alta, la ce bun sa cresti, sa fii, sa faci, sa ai, daca la final nu poti schimba?
.
si celalalt sarbatoreste azi.

joi, 29 octombrie 2009

dulci sincronicitati

aseara am gasit capsuni confiate. intrasem doar dupa servetele, dar asta conta mai putin. surprizele sunt binevenite.
azi dimineata am fost impreuna cu amicul M sa facem poze la copacii din Gradina. inainte de a iesi din casa, am luat capsunile si niste ciocolata, sa avem dupa munca grea...
cum ne-am intalnit, M, inainte chiar de a-mi arata noul lui aparat foto, a scos din vastele sale buzunare niste ciocolatele cu capsuni si mi le-a intins. am ras, am glumit pe tema asta, am pozat, am mancat din dulciurile sincronizate. dupa ce ne-am terminat ,,munca", el a plecat iar eu m-am indreptat spre birou. ma asteptau doua fete frumoase, cu probleme de rezolvat. problemele lor erau rezolvate deja, dar ele nu stiau si venisera pregatite sa ma mituiasca. de obicei fac urat la faza asta, dar acum m-a apucat rasul si am primit: o cutie cu bomboane de ciocolata cu capsuni... :))
oare ce vrea sa-mi spuna Universul?

marți, 27 octombrie 2009

amintiri comune

amintirile comune sunt locurile si clipele cand ranile noastre s-au atins.
ne amintim pupilele dilatate ale celuilalt, extaz sau durere, aparent impartasite.
desprinderea, brusca, sau fir cu fir.
incercarea, tarzie, de a intelege. tristetea de a fi inteles, intr-un tarziu.
amintirile comune cuprind imagini, cele separate emotii.

uitarea e, insa, identica.

vineri, 23 octombrie 2009

joi, 22 octombrie 2009

ma deschid...

m-am copt si m-am rostogolit.
vanturile, valurile... adica doar ploaia.
simt ca explodez. am sa renunt la invelisul tzepos, oricum nu-mi tine de cald. vant si soare, acum. pamantul mai pastreaza un pic de caldura, as intra.
nu pot inca. mai trebuie vant, ploaie. una calda as vrea...

miercuri, 21 octombrie 2009

atingeri aleatorii


am acces din cand in cand la cate un punct de contact. daca linia mea tinde sa se curbeze dupa spirala ta, arcul se destinde si treci brusc pe spira urmatoare.

totusi, pentru ca nu vrei sa ma lasi in aer, si pentru ca stii ca mintea mea se avanta in continuare, la fiecare punct de contact imi transmiti cuvinte, imagini, senzatii, emotii, idei, revelatii... bucati condensate de experienta, cu atat mai intense cu cat capacitatea mea empatica devine mai puternica.

la inceput a fost cate o idee. apoi, rasucindu-ma dupa ea, am prins in miscarea leganata emotii legate cu jocuri de cuvinte. m-am jucat mult cu ele, am ras si am plans pe rand, pana cand le-am obosit de intelesuri. apoi, am invatat sa dilat timpul, astfel incat in clipa obiectiva a atingerii si oglindirii sa vad cate un scenariu. atunci am inflorit pentru prima data.
la urmatoarea spira a devenit de-a dreptul fascinant, pentru ca mi-ai aratat scenarii alternative.
clipa aceea a fost una de cotitura pentru mine, pentru ca am inceput sa imi rasucesc propriile bucle. floarea a devenit inflorescenta si am inceput sa ma deschid treptat catre mai multe universuri paralele simultan.

si a fost primul scurtcircuit, era prea mult.
cu conexiunile ramase, mi-am restabilit in propria spira sensul, pasul si ramificatiile.

din cand in cand si din punct in punct, simt atingerea altor minti, si aceste atingeri ma fac sa ma rasucesc. in punctele de contact imi infloresc idei, emotii, pe care sa le transmit mai departe, pana cand in jurul meu se va forma impletitura care sa sustina o anumita realitate.

atunci voi avea energia necesara pentru a transmite si eu mai departe scenarii alternative, contribuind la expansiunea universului.

intre timp, spirele tale au devenit din ce in ce mai groase si stabile, iar atingerile nu mai dezvaluie nimic.

pastram necercetata inca, intr-un colt al mintii o za din armura ta. am prins-o in treacat, in clipa in care rasucirea iti cerea haine noi. am privit-o astazi si inca ma mai incearca o unda de nostalgie gadindu-ma ce ar fi fost daca aceasta alternativa ar fi fost atunci realitatea pasului alunecat.
si daca atingerile au dat nastere la universuri, cum ar fi fost oare imbratisarea?

despre putere

sursa imagine
aseara m-am confruntat cu o temporara pierdere de putere. la inceput am reactionat copilareste: m-am bosumflat, m-am simtit neputincioasa, nefericita, ne..., ne... etc. partea adulta a mintii mele se enervase deja, dar am lasat copilul sa-si consume tristetile. i-am dat ceva dulce si l-am trimis la culcare.
de dimineata m-am trezit (inca destul de lesinata) cu o gramada de idei despre ce as putea face ca sa mi-o recuperez. am sa..., si am sa... si asta...
ok, era mai bine. crestea. nu inca puterea, deocamdata motivatia. e ok si asa.
am facut cateva exercitii de respiratie.
am pus o masina de rufe la spalat (asta imi da o senzatie extraordianra de aflare in treaba, si imi permite sa ma apuc de altele cu senzatia ca lucrez de multa vreme deja).
am citit ceva amuzant.
am gasit pe aici dovezile sincronicitatii, cuvintele despre putere ale altora (vezi workshopul din stanga paginii).
mi-am strans restul de putere si am concentrat-o.
la ataaaaaaaac!
viata e frumoasa!
.
later edit: CEA MAI MARE SURSA DE PUTERE ESTE VISUL.

marți, 20 octombrie 2009

cu sufletul in oglinda

ne-am adunat in cerc si ne-am asezat.
era necesar, pentru ca ceea ce urma, desi doar o imagine si cateva cuvinte, urma sa ne zdruncine puternic niste pietre de pe suflet. da, doare. doare deja doar cand ne gandim. ne tinem aproape unii de altii, evitand sa ne privim, dar stiind ca vom trece impreuna prin asta.
fiecare, cu privirea intoarsa in interior, isi cauta ranile prost cicatrizate in jurul pietrelor.
oglinda trece din mana in mana. mana o ridica si o apropie tematoare de fata, iar vocea cauta in adanc piatra.
o rupe si o arunca in oglinda cu putere, cautand sa transforme emotiile in imagini, care apoi se vor sterge.
apoi, lasa oglinda jos si isi netezeste marginile rupte ale vechii cicatrici.
urmatorul ia cu teama sau cu curaj oglinda din care imaginea abia s-a evaporat, si arunca strigand propria piatra.
tacerea se strange in jurul fiecaruia, netezind repede efectele strigatului.
la un moment dat, mi se pare ca aud doar cu ochii.
oglinda se apropie de mine. mi-am gasit piatra, ranile si vorbele, dar acestea par sa nu mai aiba nici un sens...
ma privesc si nu ma recunosc. strig niste cuvinte pe care nu le aud si al caror sens nu il inteleg. ceva despre un vis. si despre altcineva care parea ca ar fi avut de-a face cu el...
las oglinda jos ca sa mearga mai departe. ma uit in jur la ceilalti fara sa ii vad.
ei par sa vada ceva cand se privesc. durerea se vede pe chipul lor...
ii privesc si eu indelung, si in momentul in care reincep sa ii vad, sufletul mi se inmoaie si mi se umple de dragoste... imi doresc sa ii imbratisez, sa le sterg lacrimile, sa ii legan in brate pana cand ar adormi...
fata de imaginea mea si propria piatra aruncata, in continuare nu am nici o reactie. a fost candva, in alt univers, in alta viata.
acum si aici, alta realitate si alt vis.

luni, 19 octombrie 2009

ceasurile din cana albastra

masor timpul cu cana.
un timp de cand pun apa la fiert si pana imi amintesc de ea...
inca un timp, de cand iau apa de pe foc si pun frunzele de ceai...
apoi, si asta trece mai repede si mai atent, strecor ceaiul si il pun pe masa de lucru sa se raceasca un pic...
scriu si din cand in cand imi mai incalzesc mainile in jurul canii...
iar in momentul in care ating marginea cestii cu buzele simt ca deja e rece...
cat sa fi trecut?
ma uit in fundul canii sa vad daca n-a scapat niste timp inauntru. niste minute facute praf si cateva grade Celsius pierdute. fundul canii rade de mine.
daca nu e foarte frig, beau ceaiul si asa. sau il las pana ma intorc, cand ma intorc dupa ce plec. ca sa nu-l abandonez imediat...
daca e frig, il privesc cu tristete si il dau la o parte. apoi pun din nou apa pe foc. nu sa-l stinga, ci sa fiarba. pentru urmatorul ceai, pe care vreau sa il beau simplu, fara minute si ore. ca l-ar face amar.
cred ca numai cana e de vina. in ceasca rosie, cu care beau ciocolata, n-am pierdut niciodata timp.

sâmbătă, 17 octombrie 2009

citindu-ma...

stam fata in fata, in pozitie de meditatie si ne zambim.
ar fi trebuit sa nu ne cunoastem. n-am recunoscut ca ne cunosteam... asa ca a fost ok...
ma priveste intrebator. un supliment de grija si bunavointa, acordul era oricum implicit.
ii confirm zambind: esti invitatul meu.
zambeste si el si ma strange o clipa de mana, ca o asigurare suplimentara. acum fiecare stie ca celalalt i-a acordat increderea si permisiunea pentru tot ceea ce va urma.
apoi, in bataia tobelor, inchidem ochii si calatoria incepe.
ma deschid si ii permit accesul in interiorul meu. ii simt atentia si intentia, curioase si blande. mi-e bine. bataile inimii mi se aliniaza cu ritmul tobelor. ii simt alunecarea de-a lungul liniei mediane si cate o oprire, pe unde da de cate un nod. mi-e un pic ciuda ca nodul central devine acum acut... nu fusese acolo cu cateva clipe in urma. stiu ca el simte tot ceea ce simt si eu si nu vreau sa-i imprumut senzatii pe care nici eu nu mi le doresc. oricum, sunt senzatii trecatoare, fara legatura cu situatia. cred ca intentia corpului meu atins cu atentia celuilalt e sa se deschida mai sincer decat vrea mintea...
apoi, il simt un pic nedumerit, cercetandu-ma in continuare. oare ce vede, ce simte? nu trebuie sa ma gandesc la asta acum, imi va spune dupa ce ne intoarcem... vreau sa raman deschisa. da, mi-a simtit teama legata de zona prin care tocmai trecuse. si da, o recunosc...
tobele bat in continuare. obrajii imi sunt din ce in ce mai calzi iar el a ajuns acum la un spatiu rece. nici eu nu stiam cat de rece... ei, da, zilele astea a fost atat de frig... dar nu trebuie sa caut explicatii, stiu ca nu mi le va cere.
tobele dau semnalul e intoarcere... ies si eu din mine si deschid ochii in privirea lui. ne zambim inca o data si stim ca, indiferent ce a fost in calatorie, totul e ok.

vineri, 16 octombrie 2009

tot frig

pentru ca maine trebuie sa stau acasa macar in prima parte a zilei (am visat inundatii si dupa cum mi-am propus sa iau visele literal, o sa stau sa pazesc intrarea caldurii in calorifere) o sa ma duc in seara asta.
stiu ca o sa ne intrebe pe fiecare ce ne-a adus aici, si pentru ca nu o sa pot sa-i spun: am venit aici pentru ca la voi e mai cald decat la mine, o sa caut un alt adevar simpatic pe care sa-l pot impartasi public.
nu o sa pot spune ca deja a devenit un loc si un context drag pentru mine ca om, dincolo de lucrurile pe care le cred doar pe jumatate, jumatatea care a intrat in mine...
nu o sa pot spune ca am incredere ca m-ar putea ajuta intr-o problema pe care eu insami o rasucesc pe toate partile de cand am inceput dezvoltarea personala, pe care am tras-o cu mine prin toate terapiile, workshopurile si cursurile, si am lucrat-o prin toate tehnicile, crezand de fiecare data ca s-a rezolvat... dar probabil ca mai am o mie de lectii de invatat din ea si de aia o parte din mine o pazeste ca pe o comoara...
nu o sa spun nici ca acolo o parte a mintii mele se incalzeste mai tare si incepe sa produca idei, stari si emotii care nu apar in alta parte...
nu o sa spun nici ca e o fuga in realitatea non-ordinara, pentru ca n-am gasit inca gaura aia de lume prin care sa trec...
mi-ar placea sa nu spun nimic, doar sa ma bucur de caldura...

marți, 13 octombrie 2009

drumuri ude

plimbare umed-calda, pe drumul umed-rece. mi-e cald in interior si frig in afara. senzatii ciudate pe margine. fiori, frisoane, chestii de-astea.
deasupra, cenusiu limpede. jos, galben vesel pe fond cenusiu. la fel de limpede.
senzatii stranii de atingere la contactul frunzelor cu asfaltul ud. parca-l ating eu, desi pun doar ochii pentru o clipa si apoi ii ridic repede.
aerul curat dilata clipele si baga mai mult spatiu in ele. oare cat incape? incap si eu intreaga intr-o clipa? daca sta mai mult pe loc, poate...
vantul bate, frunzele alearga... eu ma duc sa dansez...

luni, 12 octombrie 2009

active dreaming

am visat si ne-am jucat de-a zeii si zeitele printre vise, coincidente si sincronicitati, printre nume ale povestilor, oglinzi, iluminari si hohote de ras.
regizorul jocurilor si visarilor - Robert Moss...
am fost, pentru un joc, pentru un rol, zeita. si nu orice zeita, ci zeita rasului, invartindu-ma printre zei in stare de ebrietate si alte zeite in stare de alerta...
iar la capitolul sincroncitati, din categoria: lumea, dupa ce ca e mica, mai e si rotunda, Camelia (Amaterasu) a venit la Mikka (una din cele mai puternice zeite) si la mine, recunoscandu-ne si imbratisandu-ne... uimire si bucurie...
in finalul workshopului una din concluzii a fost ca, intrucat imaginatia porneste trenul realitatii, putem interpreta cu succes visele la modul literal si intamplarile vietii simbolic...
vise placute!

duminică, 11 octombrie 2009

aproape - aproape...

uneori, cand citesc o carte, noi zone ale mintii mele par sa se extinda in directia aceea. si am senzatia unei intelegeri, dar pentru ca zona e neumblata, intelegerea aia nu e tocmai rationala. ci doar ceva, ca o parere, ideea ca am mai trecut candva pe undeva si am simtit asa...
nici paralel, nici tangent... ci doar foarte aproape, o clipa.
la fel cand ascult unii oameni vorbind, chiar daca aparent inteleg ceea ce spun, cateva din cuvintele lor ma duc pana intr-o alta anticamera a intelegerii, din care plec repede, pentru ca nu mai era nimeni alaturi.
doar cativa oameni mi-au aratat cuvinte atat de puternice incat le puteai prinde de mana, le simteai atingandu-te sau chiar tragandu-te cu putere intr-o zona pe care o faceau sa-ti devina univers revelat si cognoscibil. pe care il poti vizita, dar in care inca nu poti trai, pentru ca aerul de acolo e diferit de cel care il respiri acum, iar adaptarile ,,fizice" ale mintii dureaza.
de unul din acei oameni mi-e tare dor...

joi, 8 octombrie 2009

la multi ani, Mikka!











miercuri, 7 octombrie 2009

oglinzi pe harta

in fiecare zi, plimbarile pe blogroll imi arata puncte luminoase sau sensibile de pe propria harta. zilele trecute au fost oglinzile: intai cele binecunoscute, alea de te fac sa vrei sa le arunci sau sa le privesti cu... spatele (nu spun pe unde a fost fiecare indignare, cei care se plimba prin aceleasi sate stiu), apoi cele mai discrete, enigmatice, din oglinda apei, din ochii celuilalt...
iar aseara m-am trezit (in realitatea conventionala) intr-o camera cu oglinzi in care de buna voie mi-am expus zone pe care de obicei nu i le arat cu mare placere... si am ras...
am inteles in sfarsit!
ca eu sunt oglinda. in mine se vad cele vrute si nevrute, placute si neplacute. si degeaba ii ntorc spatele. iar azi voi fi oglinda pentru cineva care isi cauta in reflexia din ochii mei mai multa frumusete decat in oglinda de acasa...
ma pregatesc pentru asta: jocuri de umbre, de lumini, de cuvinte... imi doresc atat de mult ca fiinta care vine sa se oglindeasca sa plece zambind...