joi, 30 decembrie 2010

despre cum fuse si se duse anul asta, ca sa nu uit

vi s-a intamplat pana acum ca, atunci cand povestiti o intamplare sau o vacanta, concediu, ceva sa vi se para mai grozava decat atunci cand ati trait-o?
asa patesc eu acum, scriind si rememorand 2010 sa ma gandesc ,,uau, ce an misto a fost" dupa ce tot anul am zis ca dimpotriva...
mi-am luat postarile anului la revazut, asa, transversal ca sa imi amintesc ce si cum, si am ramas uimita: da, anul a fost plin cu clipe minunate! faptul ca eu am perceput anul ca fiind greu si cam uratel s-a datorat faptului ca partile frumoase au durat cate o ora, o seara, o zi, sau cel mult trei una dupa alta. iar dupa aceea au venit gramada clipele cele cenusii si stramte in care nu parea sa incapa nici corpul, nici emotiile, nici gandurile. drept care si ele ramaneau pe dinafara, si timpul se ducea degeaba, plin doar cu hartii.
.
cele mai bune parti ale anului, si cele care imi vin cel mai usor in minte, au fost bucatile de cate trei zile: workshopul de dans oriental, cel de umbre si cel de recuperare a sufletului...
la workshopul de dans am mers cu o oarecare retinere; desi mergeam de un an la cursuri, inca nu mi se parea ca am inceput sa dansez, iar aceste trei zile aveau sa fie hotaratoare; la final aveam sa hotarasc daca voi continua sau nu. ei bine, da, am continuat...
.
workshopul de lucrul cu umbrele a fost ceva mai aparte... initial nu stiam de ce merg. credeam ca o fac doar pentru a vorbi aceeasi limba cu ele si a le mai scutura un pic... dar am gasit mult mai mult si m-am prins de firul asta pentru a impleti si umbrele si luminile la un loc... intr-o calatorie care abia incepe... ghidata de o fiinta cu totul speciala, cum n-am mai intalnit de multa, multa vreme... poate niciodata in viata asta...
la finalul anului trecut imi propusesem pentru anul acesta sa calatoresc. asa, pur si simplu, fara o destinatie speciala. si da, am facut-o, fara a ma ridica de pe scaun... de aia mi se pare interesant sa nu pui in cerere prea multe detalii, uneori primesti ce nici n-ai fi gandit, desi e ceea ce ai cerut... calatoriile de care am avut parte anul acesta au fost calatorii interioare, spre cele mai ascunse colturi ale mele. cateva din ele...
si da, si workshopul de lucrul cu umbrele si cel de recuperare a sufletului m-au invatat sa calatoresc, singura sau in grup, cu treaba sau fara, pentru mine sau pentru altul. si fiecare calatorie e o calatorie fantastica in zone cu comori din care ma intorc de fiecare data bogata. chiar cand nu-mi convine prea tare ceea ce vad sau gasesc acolo :) si abia astept sa ma reintorc.
.
o alta parte mai aparte a anului a fost luna octombrie si un pic din noiembrie in care am trait doua vieti paralele. ziua aveam foarte mult de lucru, aproape trecusem pe pilot automat, munti de hartii si mari de documente electronice la care ma raportam doar cu o parte a mintii mele. in plus, cursuri aproape in fiecare weekend.
seara, o viata complet diferita: cursurile de dans, de povesti, de modelaj in lut, de facut podoabe, intalniri de grup sau seri speciale cu sora-mea, unde uitam tot ceea ce facusem peste zi si intram in aceasta lume a artei (chiar si pentru amatori), a feminitatii (chestiile astea mi se parea normal sa le faca o femeie, nu proiecte si rapoarte), a dulcetii.
era ca si cum as fi devenit constienta in vis, o parte din mine se desfasura intr-un mod in care nu mai reusise pana atunci sa se exprime. umbrele erau din ce in ce mai colorate, imaginatia inflorea :). dimpotriva, viata obisnuita devenise un fel de vis din acela pe care abia ti-l mai amintesti la trezire. din pacate n-am rezistat mai mult, ar fi fost interesant... mi-ar placea sa repet experienta...
.
tot dintre castigurile anului acesta ar fi si alimentatia raw, dupa modelul asta; deocamdata la nivel de aspiratie si experiement. sper de la anul sa devina un mod de viata.
.
pentru la anul mi-am propus eu mai multe. mancat sanatos, trait sanatos din mai multe puncte de vedere, calatoriile cu Roata, cartile, workshopurile, podoabele...
dar pana la anul mai e ceva.
si mai e si pana la anul un pic de treaba: de completat cateva hartii, de scris altele, de impodobit un tort si-o bluza.
.
la multi ani si sa va iasa bilantul bine!

marți, 28 decembrie 2010

cine si-a propus sa scrie o carte in anul care vine?

printre obiectivele pe anul urmator ar fi si acesta.
de scris o carte.
si la voi, nu-i asa? nu mai indoiam...
cine scrie bucatele de viata sau vis nu se poate sa nu si le fi imaginat lipite in vre-un fel sau altul...
cu cateva minute in urma am vorbit la telefon cu o fosta colega. ne-am promis sa ne sustinem reciproc in obiectivul asta.
am mai auzit si altii. am citit si pe la altii. si fiinte dragi mie vor face asta. au zis cu gurile lor :)
intru aici si dau peste postarea Klarei. semn bun...
e adevarat ca o carte se poate coace mai intai in minte si inima, indelung, iar abia apoi, pe deplin coapta sa fie trecuta in semne vizibile, negre pe hartie alba sau ecran alb. sau de orice culori.
da e adevarat ca daca se coace prea mult devine prea greu de cules. si o mananca doar pasarile, acolo, pe crengile subtiri de sus, unde nu prea se ajunge usor.
sau cade, grea, si ramane a pamantului.
e drept, ca semintele in pamant e bine sa ajunga. dar fructele, fructele in sine isi pierd sensul, culoarea si parfumul daca raman doar vehicule pentru inaltare sau cadere.

asa ca, oameni buni, haideti sa le scriem!

nu ne punem in clipa asta problema citirii si publicarii. credeti-ma, avem timp sa ne gandim la asta. important acum, in inceputul de an ce se apropie, in acele clipe-zile cand simtim clar, energetic, fizic un suflu de nou, sa incepem scrisul.

iar pana atunci sa ne conturam un plan :)

ei, ce ziceti? cine vine alaturi de mine?

luni, 27 decembrie 2010

multumesc, sefule!

seara trecuta, plimbandu-ma prin mall, prin geamul unei cafenele il vad pe seful meu. si chiar m-am bucurat ca l-am vazut, seful asta al meu e un tip special, poate multe. aproape ca Mos Craciun. in gluma, il intreb: ,,da niste zapada nu dai?"
s-a uitat la ceas, si-a facut rapid niste calcule si mi-a promis ca se aranjeaza. dupa care ne-am urat toate cele ale momentului si ne-am vazut fiecare de treburile noastre.
azi dimineata am gasit zapada... si continua sa vina...
si i-am trimis omului un mail de multumire :)

CALENDARE - INTELIGENTA EMOTIONALA 2011

calendar, cale in dar...
masura a drumului posibil...
un calendar care mi-a fost unul din cele mai utile instrumente de dezvoltare personala in 2008 a fost un calendar de inteligenta emotionala, reeditat acum.
in fiecare saptamana, o emotie de aprofundat. printre miile de emotii care vin si trec, unele prea repede pentru a fi macar numite, una constientizata prinde tare bine...
asa ca a aparut blogul asta, metEMOrfoze, pentru a ma ajuta sa tin un fel de jurnal public.
pe atunci nu stiam ca un blog poate folosi la altceva decat ca jurnal :))
in fiecare saptamana puneam o postare despre emotia din calendar si modul cum am ales sa o experimentez sau sa o observ in viata mea, in lumea mea...
si mi-a prins bine. sincronicitatile erau la inceput amuzante, apoi de-a dreptul surprinzatoare. mintea mea (ma rog, nu toata, ci doar armata de pitici din ea) construia in mod uimitor cea mai potrivita experienta pentru ca emotia saptamanii sa se manifeste si sa ma invete.
pentru emotiile dorite, uneori imi construiam in mod constient experientele pe care le consideram potrivite.
pentur celelalte... nu stiu cum se facea, dar, de exemplu, saptamana notata in calendar cu ,,stress" a fost saptamana in care am dat licenta... iar o alta care spunea ceva de genul ,,dificultati" mi-a schimbat viata intr-un mod in care nici acum (din fericire) nu s-a incheiat :)
bine, au fost si celelalte, mult mai numeroase emotii placute... pe care le-am trait din plin.
anul acesta, desi nu mai are atata putere asupra mea, calendarul imi va servi doar ca verificare... adica il voi consulta la finalul saptamanii. sa vad, cum m-a mai gasit emotia respectiva? presupunere falsa, pentru ca va fi greu sa ma uit doar la emotia saptamanii proaspat trecute, fara sa arunc un ochi la urmatoarea. dar, de ce nu? un exercitiu de vointa e mai util (mie, acum)decat unul de constientizare :))
va invit si pe voi sa folositi jucaria, in ce mod va inspira :)
.
(daca nu vedeti imaginile, eu am rezolvat cu FoxitReader43_enu, cautati-l).

vineri, 24 decembrie 2010

pentru colindatorii mei dragi

sursa imagine si reteta
de fapt, reteta, aici.
.
dragilor dragi,
daca azi, intre cele treburi si pregatiri de sarbatoare vi se intampla sa frecati netul, evident, tot cu intentii sarbatoresti, va poftesc la o bucata de cozonac (in stare virtuala e de post, real nu) si un pahar cu vin.
sub fiecare imagine, sunt si retetele, daca cineva mai are nevoie de asa ceva :)
voiam sa astern intai o masa mai mare, dar toate mesele gasite aveau pe ele si sacrificii cu care eu nu sunt de acord, asa ca m-am rezumat la atat.
va urez sa va faceti o Sarbatoare minunata, prin puterea mainilor, mintii si sufletului vostru. ,,Sarbatoarea e incununarea pregatirilor de sarbatoare", zice Saint-Exupery, cuvinte dragi mie.
doar asa apar bucuriile si darurile.
iar secretul e ca pregatirea de sarbatoare nu inseamna nicidecum munca grea. dimpotriva. doar spatiu pentru bucurii, loc in suflet pentru intalnit oamenii dragi, spalat ochii pentru a-i vedea in toata minunatia lor.
si poate, da, si un pic de cozonac si vin fiert :)

sâmbătă, 18 decembrie 2010

joi, 16 decembrie 2010

emotii albe...

sursa imagine
azi de dimineata am incercat sa fac zapada. ma rog, nu de cea mai buna calitate, ci niste imitatii din hartie, inspirata de un articol pus de Ada (multumesc, Ada pentru albele inspiratii!)
am decupat doi fulgi si i-am lasat la o parte. mi-am vazut de alte treburi.
iar dupa-amiaza a inceput sa ninga pe bune!

m-am bucurat, sigur ca da. se confirma inca o data faptul ca daca vrei ceva foarte mult, si daca treci la actiune, pana la urma...
cum? de ce am emotii? pentru ca dupa ce am terminat de decupat cei doi fulgi de zapada-hartie am mai decupat si un inger...

marți, 14 decembrie 2010

m-am inscris la gradinitaaaaa!

si ce bine eeee...
cu muulta, multa vreme in urma, cand am fost prima data la gradinita, nu mi-a placut.
trebuia sa fac tot ce mi se spunea, in ciuda faptului ca ma credeam mai desteapta decat restul, sau poate tocmai de aceea. n-am nici o amintire frumoasa din perioada 5-6 ani.
din fericire, pe atunci un an de gradinita era suficient. acum se fac 4, in care nu prea mai e de joaca, ma mir ca nu se da si examen dupa, un fel de bacalaureat sau licenta.
.
ca am prins minunea unei a doua sanse si m-am inscris.
sunt incantata. toti colegii mei de grupa sunt frumosi si destepti! si stiu sa se joace frumos, si au idei nastrusnice, spun povesti meseriase (ba ii invata si pe altii :))), fac poze minunate...
pe blogul gazdei e cald si bine si miroase a sarbatori. si se simt trecand pisici.
cum azi am scutire de la nenea doctorul o sa renunt la treburile de adult stau sa-i citesc pe omuletii astia minunati, colegii mei de grupa :)

luni, 13 decembrie 2010

coaching cu eroul

cateva citate din ,,Scurt elogiu al eroului din noi", Yves Richez, Spandugino Publishing House.
,,caracteristica fundamentala a maestrului e ca a fost el insusi discipol"
,,eroul nu isi depaseste maestrul, ci il continua. ideea continuarii e de preferat ideii de depasire, pentru ca maestrul insusi este o miscare continua"
,,calauza se alatura eroului pentru a merge acolo unde merge si el, in acelasi timp si in acelasi ritm cu el"
,,una din etapele mari ale (devenirii) eroului consta in parasirea lumii lui ce cred despre mine pentru a deveni ce stiu despre mine, si cum folosesc aceasta pentru a-mi realiza cautarea "

miercuri, 8 decembrie 2010

nu sunt amintiri...

nicicand in trecut n-am mai fost acolo.
nu sunt nici presimtiri. o foarte mica parte din viitorurile posibile ar arata asa. prea mica probabilitatea. prea diferit.
poate chemari dintr-un univers paralel in care o varianta a mea sa se fi apropiat cu ochii si palmele de membrana subtire dintre lumi?
nici o afinitate, si totusi o atractie puternica.
poate o mana maaaaare de undeva de deasupra care se opreste o clipa deasupra mea inainte de a constientiza mutarea urmatoare? iar eu ma las indrumata de vantul fierbinte izvorat din varful degetelor divine? dansez pe drumul in ceatza fara sa stiu daca e mai aproape de soare sau de luna... e lumina oricum...

marți, 7 decembrie 2010

apus de soare pe fereastra biroului :)

l- am prins. momentul ala anume.

luni, 6 decembrie 2010

joi, 2 decembrie 2010

cand nu e timp de pregatire...


diferit?

iubirea pura, neconditionata (vad fatza cuiva care se infurie cand aude acest pleonasm:)) se moduleaza atunci cand trece prin noi si ajunge la destinatar in forme simplificate si personalizate de propriul egoism.
cand iubesti un om, altul decat tine, poti ajunge la final, trecand prin toate focurile, sa-l lasi sa plece, binecuvantandu-i libertatea.
cand ajungi sa te iubesti cu adevarat pe tine insuti, iti accepti cu drag toate imperfectiunile care te fac sa fii tu insuti.
dar daca iti iubesti tara? o lasi sa plece? sau, in varianta specifica, o lasi si pleci tu? o accepti asa cum e?
nu am pic de patriotism in mine, n-am sarbatorit in nici un fel ziua nationala. doar am citit declaratiile de dragoste ale oamenilor ei. sincere si fara perspectiva unei iubiri implinite.

duminică, 28 noiembrie 2010

cum vezi realitatea

prin ochii sarpelui realitatea vibreaza surd, aluneca si se desprinde in fasii.
prin ochii jaguarului realitatea pulseaza in salturi si dispare doar ca sa reapara improspatata.
prin ochii pasarii colibri realitatea straluceste ca un buchet inflorit de pietre pretioase, vizibile de la distanta, de pe insula comorilor.
prin ochii vulturului realitatea se curbează pentru a aduce fiecare detaliu in centru si pentru a-l reduce la punct.
prin ochii mei realitatea palpaie lasand sa se intrevada lumi in care popsesc din ce in ce mai des si raman din ce in ce mai mult, pana cand calatoria se va incheia pentru o lunga clipa, deschizand toate portalurile.
prin ochii tai... ?

margelele din viata mea si alte chestii asemanatoare

de la o vreme, cam de o luna-doua, aspiratorul meu primeste, pe langa obisnuitele-i mese (cam rare, din lipsa de timp si chef) de praf cosmic innobilat de trcerea prin casa si de fire de par care s-au plictisit de capul meu, un supliment copios si rafinat: margele.
da, de diverse culori si marimi, margele care se rostogolesc discret si pe care mai calc uneori...

totul a inceput cu un workshop... apoi mi-am amintit de margelele care stateau degeaba prin cutii si le-am promis sa le unesc intre ele pentru o misiune comuna, aceea de a impodobi pasii pe calea frumusetii... apoi au inceput cumparaturile, vizitele pe site-urile si blogurile cu specific hand-made, serile in care ma jucam cu cercei, coliere si alte asemenea chestii...

unele au aparut in joaca, din ratiuni pur estetice. confectionarea altora insa, s-a transformat in adevarate acte magice pe care le dedicam unor situatii de viata pe care voiam sa le transform.
imi place din ce in ce mai mult.
promit o expozitie virtuala si o tombola de Craciun.

luni, 22 noiembrie 2010

tipatul paunului

poza de aici,
de ascultat aici.
pana nu de mult, cand ma gandeam la paun, vedeam doar penele lui. si nu era interesant. prea decorativ.
intre timp l-am auzit. apoi, am cautat sa inteleg ce se spune despre el. dincolo de pene. se spune ca are un tipat urat si picioare urate. picioarele sunt normale pentru o pasare. doar contrastul cu frumusetea penajului le face sa para urate.
l-am ascultat. e adevarat, e tipat, nu e cantec. dar e ceea ce ramane din cantec dupa ce a fost dezbracat de ritm si melodie. dupa ce a spus tot ceea ce doreau ceilalti sa auda. e sunet primar, de renastere sau de moarte. de rana care nu se vede din cauza luciului albastru-verde-brun.
am sa il mai ascult. pana cand strigatele sale ma vor duce dintr-o emotie intr-un sens. si dincolo.

luni, 15 noiembrie 2010

vara de noiembrie

prea mult. prea cald. prea luminos. prea intens.
mugurii cresc, aproape sa se deschida.
seva fierbinte sub soarele verii tarzii.

joi, 11 noiembrie 2010

luni, 8 noiembrie 2010

tema de casa cu noduri

la ultima scufundare am primit tema de casa de la shamanul care a facut pentru mine calatoria de recuperare, sa tricotez ceva. lucrul fusese despre nodurile din mine, despre firele incalcite pe care le tot rasuceam de fiecare data cand aveam ocazia sa-mi tricotez o poveste noua.
asa ca azi, editie aniversara, am ,,tricotat" o inima cu aparente noduri, dar si cu aripi, inspirata de poemul lui Fedaykinn. pe muzica de zburat, cu oftatul la locul lui, dar fara a-l lasa sa dea mai mult decat avantul pentru decolare.
am facut o gramada de bucle si rasuciri, dar nici un nod. se poate si fara.
n-am avut rabdare sa o pozez mai artisitc; oricum, intra in albumul de acte magice, care se va sterge cu timpul.

in oglinda sabiei

sursa imagine: wikipedia
de trei ori am vrut sa-l privesc de aproape, si mi-a pus sabia in fata. mi-am ferit ochii, luciul ei era prea puternic. oarba, am incercat sa ii ating mana si m-am taiat singura. n-a fost nevoie de nici un gest din parte-i, oricum era tot ascuns in umbra sabiei sale.
dupa ce m-am indepartat, am vazut ca, de fapt, sabia era intoarsa, in spatele ei nu era el, ci eu, ascunzandu-mi propria lasitate.
ma rog acum, cu ranile vindecate, si focul aprins in fierarie pentru propriul meu curaj si pentru puterea de a tine sabia dreapta. si de a ma vedea in oglinda asa cum sunt.

sâmbătă, 6 noiembrie 2010

uau, ce bine am mancat :)

am mancat in dupa-amiaza asta niste bunatati cu totul speciale, ,,gatite" (o sa intelegeti ghilimelele daca ii cititi blogul) de Una CuLuna si ai sai, cu pricepere si drag.
daca sunteti tentati sa invatati sa preparati cateva feluri raw cu maxima viteza si deliciu, are de gand sa repete experieta saptamana viitoare.
.
pofta buna!
.
si saru'mana pentru masa, Una!

joi, 4 noiembrie 2010

negru sub unghii. 4 si gata


ok, am terminat modulul de modelat in lut din perioada nebun-intensiv-artistica actuala. vasul-peste a fost nr. 3 si bufnita-masca-suport de lumanare nr. 4.
deci am mai recuperat din cele nefacute sau neterminate din perioada gradinitei.
a fost bine, mi-a fost drag sa simt lutul intarindu-mi-se in palme si luand forme mai mult sau mai putin congruente cu cele din mintea mea. am avut, in cea mai mare parte a timpului bunul simt sa nu ma astept la mari realizari si proastele maniere sa refuz ajutorul profesoarei (v-am mai spus oare ca sunt teribil de nesuferita ca si cursant?).
m-a suportat cu rabdare in cele patru sedinte si uneori chiar m-a convins sa o las sa contribuie la solidificarea capodoperelor mele, cat sa nu se faca bucati pana la cuptor.
acum i le-am lasat in grija, sa le usuce si sa le coaca. pamantul are ritmul lui, caldura si uscaciunea il cuprind treptat. doar ca atunci cand vor fi coapte, din viata din ele pe care o simteam intre palme nu va mai ramane mare lucru...

miercuri, 3 noiembrie 2010

geografie onirica

dintre spatiile deschise, naturale, cel mai des vizitez in visele mele dealuri, de o anume forma si cu un anume desen al potecilor de urcat si tarmuri de mare cu faleze abrupte.
si o varianta aparte a Gradinii Botanice, diferita de cea prin care ma plimb aproape zilnic, dar constanta in reprezentarile ei nocturne.
din spatiile inchise, cel mai des ma regasesc in biblioteci, anticariate, sali de conferinte si magazine de bijuterii.
voi pe unde bantuiti noaptea in vis?
.
later edit: in imagine, gradina de la Verde Cafe, seara. eu, oarecum treaza, dar in drum spre povesti.

luni, 1 noiembrie 2010

light cat

s-a ratacit printre vrajitoare, maturi, lilieci si dovleci si s-a adapostit la mine. e un pic diferita de alta pisici de vrajitoare, pare o fiinta diurna. inca nu i-am dibuit puterile, mai are nevoie de un pic de timp sa se adune toata. pe urma o sa-mi spuna cum sa le chem alaturi pe cele ca ea si cum sa le transform in aliati pentru cele care vor dori sa le poarte ca podoabe.

joi, 28 octombrie 2010

negru sub unghii 3. acte magice


am terminat mai devreme tema de azi (nu pun poza cu ce-am lucrat, nu e relevant) si am mai ramas o vreme sa framant lutul intre palme. marea placere, motivul real si un pic pervers pentru care m-am inscris la curs.
am observat la ceilalti ca incep framantatul doar dupa ce ideea a capatat forma in mintea lor, iar framantatul aduce ideea in maini. eu incep framantatul cu mintea goala. imaginea a ceea ce as putea lucra apare doar daca am lutul in mana. e aproape ca scrisul. ideile nu ies din cap, ci intra prin degete.
dupa impotriviri minunate, lutul dintre palmele mele capata forma lor. cu finele detalii ale unor nervuri ca de frunze, in care unii ar mi-ar putea citi simboluri ale destinului.
presez bulgarele de pamant framantat de lemnul mesei. puternic, pana cand il simt cu fiecare linie.
ridic palma si mi-o privesc, apoi privesc amprenta filigranata in lut. iau cutitul si intervin, corectand cateva detalii. unesc doua linii mari, independente. imi lipesc apoi din nou palma de ele. frisonul care ma strabate poate fi semnul ca liniile palmei mele stangi au citit noul mesaj, au semnat noul contract.

luni, 25 octombrie 2010

noul meu prieten

ieri, pe Facebook, cine credeti voi ca mi-a cerut prietenia?
chiar Mos Craciun!
in prima clipa m-am simtit amuzata si am acceptat. apoi, am intrat sa il cunosc mai bine.
am citit mesajele pe care le primea si cu care nu prea stia ce sa faca (deh, are si el mica lui afacere, si de fapt ar vrea si el, ca tot omu, sa vanda ceva)...
ar trebui ca pentru a deveni Mos Craciun, aspirantii sa aiba o pregatire mai serioasa. sa isi inteleaga rolul pana la identificare. altfel, barba dezlipita arata urat...

vineri, 22 octombrie 2010

marți, 19 octombrie 2010

ploua rotund


luni, 18 octombrie 2010

prajitura de cuvinte

cand trec cu privirea peste lista de articole noi pe care le gasesc dimineata, scrise de oamenii dragi pe care ii citesc imi place sa derulez lent si sa ma bucur intai de titlu. de cele mai multe ori ghicesc autorul dupa titlu. pentru ca deja fiecare din dragii mei are un stil personal inconfundabil. sau si pentru ca, citindu-i aproape zilnic, am incepu sa simt pulsul fiecaruia dupa cuvintele puse in fruntea declaratiei de iubire pe care o zic lumii in acea zi. chiar daca textul e necajit sau furios, frustrat sau neutru, chiar daca vorbeste doar despre vreme, chiar daca suna a strigat de ajutor, tot declaratie de iubire este.

vineri, 15 octombrie 2010

negru sub unghii

nu, nu e ciocolata. e lut, desi modelul s-ar fi pretat mai bine la lucrul in ciocolata. doar ca ciocolata nu mi-ar fi oferit nici placerea de a o framanta intre palme, nici tristetea de a o fi oprit-o intr-o forma. si nici pretextul de a umbla o luna cu unghiile murdare.

marți, 12 octombrie 2010

transFORMAre

ma rog, nu-i chiar asa de simplu sa treci dintr-un corp in altul, nici macar atunci cand te cheama mormoloc sau omida, cu atat mai mult cand ti se pare ca trebuie sa lasi in urma un corp intreg, matur, fixat in obisnuintele supravietuirii de la acel nivel.
doar ca, ajuns la marginea nivelului nu prea ai de ales; cale de intoarcere nu exista.
abia ma obisnuisem cu otrava de pe propria-mi limba bifurcata, pe care mi-o muscam ca sa nu-i musc pe ceilalti, ca de sub pielea solzoasa, din ce in ce mai uscata, mi se rasucesc alti muschi care imi fac saltul diferit. acum ma hranesc cu otrava la un alt nivel, dar e un nivel superior de la care imi cresc perceptii noi. apare gustul, auzul se rafineaza, ochii, desi tot gabeni reflecta diferit realitatea vazuta de deasupra frunzelor. lumea capata incet-incet a treia dimensiune spatiala si temporala, iar rasucirii i se adauga saltul.
voi trece si peste asta... prin asta... si in urma mea vor ramane si aceste umbre si masti.
noul isi va pierde valoarea de nou prin permanentizare, transformandu-se in innoire continua.
jungla, desi veche e permanent noua, iar acum, animalul pe care-l reprezint, din varful lantului trofic, din varful marilor arbori si al celui mai inalt si adanc dintre ei, propriul arbore genealogic, are grija ca metabolismul timpului, spatiului sa se mentina accelerat.

duminică, 10 octombrie 2010

semintele focului sacru

sursa imagine
focul nu trebuie sa fie mare.
flacarile, fie ele cat niste seminte, sunt suficiente sa ne aduca in lumina. sa ne adune la un loc, sa ne invete sa inmultim binele si sa impartim bucuriile.

semanam impreuna aceste seminte, dandu-le din mana in mana. si mana in mana, cantam cantece de leagan, de trezire, si cantece ale recoltei.

in fiecare samanta sunt multe ganduri si emotii si proiecte, si sperante, si asteptari, si dureri, si impliniri sau neimpliniri. semntele arzande le primesc pe toate sa le transforme in lumina.

flacarile se vad gemene reflectate in ceara lichida. fiecare, crescand si transmutand materia in lumina, si-a gasit dublul.

si privindu-le ne gandim: cum de n-am inteles pana acum? asa cum ne gasim si aducem acasa micile bucati ale marelui intreg, lipindu-le cu lumina, de ce n-am face la fel cu marea parte care a disparut prima, atunci cand invidia zeilor a dat cu barda?

vineri, 8 octombrie 2010

joi, 7 octombrie 2010

doamna si vagabondul



etichete, etichete, in mintile noastre umane, imbibate de prejudecati sociale...
aseara am admirat-o pe ,,doamna" care a fost o gazda perfecta la Verde Cafe, intai alintandu-ne ceaiul, apoi verificand daca salonasul e pregatit pentru cursul de povesti al Monicai, apoi prelingandu-se pe fereastra, afara, in noapte...
iar azi l-am admirat pe ,,vagabond" cu aerul sau de rege al tomberoanelor...
si cred ca sunt perfect capabili sa schimbe rolurile :)
doar intre ei. cu mine in nici un caz.


luni, 4 octombrie 2010

cine oare iti stie...

...gustul buzelor mai bine decat propria-ti ceasca?
dincolo de aromele tuturor ceaiurilor pe care le torni fierbinti si ajung reci pana la bei (zilele astea rooibos cu vanilie si portocala) , dincolo de enervarea data de frigul care te face sa faci ceai mai des, dincolo de clipele in care o opresti undeva suspendata, in drumul de pe masa pana la gura si inapoi.
acelasi gust, cu sau fara ceremonie. doar ca ceremonia il face mai intens dorit.

vineri, 1 octombrie 2010

aniversari cu fundita

azi, ziua funditei roz. cand sanii sunt priviti si atinsi cu mai multa grija :)

joi, 30 septembrie 2010

flexibil...

in seara asta, pentru o ora-doua, mi-am simtit sarpele.
nu ma mai gandisem la el de cand l-am simtit intrand. l-am lasat acolo, stiind ca daca isi va gasi locul am sa stiu, daca nu, insemna ca nu era inca timpul lui...
nu l-am simtit trezindu-se, nu m-a trezit nici el cu zvarcoliri sau salturi bruste.
doar ca la un moment dat, uitandu-ma in oglinda, am vazut miscari care nu erau ale mele, ci ale lui. ca si cum eu eram cea care iesea la lumina la auzul sunetelor fluierului oriental si ale tobei, cu solzii lucind in lumina de seara.
nu l-am privit drept in ochi sa nu se simta amenintat. dar mi-am deschis coastele ca sa-i fac loc mai bine in trupul meu.

sâmbătă, 25 septembrie 2010

nu gasesc cartea

stii cum e cand citesti o carte buna si esti intrerupt? si dupa aceea abia astepti sa o reiei si sa te scufunzi fericit in ea pentru ca povestea e mult mai interesanta decat tot ceea ce se petrece acum in jurul tau?
asa e acum, cu diferenta ca nu gasesc cartea. e ca si cum as fi lasat-o din mana de curand, doar ca nu-mi amintesc unde am pus-o, cum se numea si despre ce era. cu atat mai mult sa-mi dau seama unde am ramas.
mai citesc cate unele cu povesti si peisaje tangente, fara prea mare succes. vreau inapoi, in cartea mea.

joi, 23 septembrie 2010

intre puzzle si mozaic

nu mai vreau neaparat bucata lipsa. sau, mai bine zis, am renuntat sa mai caut acea forma perfecta care s-ar potrivi limitelor mele rupte sau taiate. un puzzle ma limiteaza, mai ales daca imi imaginez ca am ajuns la stadiul in care mai am de gasit si potrivit doar o piesa pentru ca totul sa fie perfect.
intre timp, am invatat sa primesc si sa lucrez cu bucatele rupte si cu marginile neregulate care se pot alatura folosind un element de legatura. un liant, o promisiune, o emotie de apropiere. fiecare parte se scalda in bucuria apropierii, fara teama ca ii va fi blocata apoi orice posibilitate de miscare. da, faptul ca e un ciob spart dintr-un intreg care avea candva un rost, poate sa fi fost traita si ca o eliberare, nu doar ca o separare.
da, inca imi caut partile de suflet pierdute in timp si spatiu. dar am inteles ca e absurd sa cred ca stiu cum ar trebui sa arate si unde se vor potrivi. intre timp, si locul de unde s-au rupt a crescut si a suferit modificari. s-a curatat, s-a slefuit, s-a carpit temporar. fragmentul regasit nu are cum sa se potriveasca exact. e nevoie de migala, de bunavointa, de imaginatie si de putere de convingere. sa ramana. de cantece si atingeri blande si calde.
cateva exemple de experiente reusite, aici.

marți, 21 septembrie 2010

vreau niste lipici

lucrurile bune pe care mi le doresc sunt foaaaaarte aproape de mine. doar sa intind mana.
regasesc si o parte din cele pierdute. erau pe-aproape si ele.

doar ca nu stiu cum sa le tin langa mine, sa nu le pierd iar.
nu, nu merge sa le cos, nu pot sa bag acul in ele. si noduri sa fac, prea grosolan ar fi...

vreau niste lipici... de-ala bun, de care gusta si copiii, sa opreasca viata cate o clipa in plus pe buzele lor...

luni, 20 septembrie 2010

suflet mozaic

ti-aduci aminte rochita aceea cu volanase, sau buline sau dantela, sau floricele care ti-era atat de draga cand n-aveai mai mult de un metru inaltime?

sau papusa cu zambetul fix si genele curbate pe care ai iubit-o si ai uitat-o?

primele drumuri spre scoala si inapoi? colturile de lume in care te ascundeai sa te mai joci inca un pic atunci cand se facea seara si trebuia sa te intorci acasa?

vineri, 17 septembrie 2010

pentru ca una lipsea


nu, nu putea trece mai departe, la fructe.
si nici frunzele nu si le putea da la ingalbenit.
pentru ca una din flori lipsise in aprilie, cand s-au intalnit toate celelalte.
acum, in sfarsit, vine si ea.
dupa ce si ea isi va spune cuvantul, viata poate merge mai departe.
si totusi... de ce mai departe? la ce bun?
e obligatoriu ca toata lumea sa faca fructe, seminte, sa-si arunce frunzele si sa faca altele la anul?
oare cum a putut sta pana acum cu frunzele verzi, n-o sa mearga si in continuare?
s-ar putea ca floarea de spetambrie sa fie cea care sa stie secretul, iar cuvantul ei sa fie cel asteptat.
sau poate ca nu...

later edit:
prima poza e din aprilie, a doua de acum doua zile. am trecut acum sa vad ce mai face. n-a apucat sa infloreasca, n-a apucat sa zica nimic, se uscase deja. probabil ca da, e un timp pentru toate si n-are rost sa fortezi.

sâmbătă, 11 septembrie 2010

ma intorc, promit!


joi, 9 septembrie 2010

gol. de multe feluri.

aparent, golul, lipsa, nu are nici forma, nici consistenta. e nimic, nu e nimic. dar se simte diferit, ca si cum ar avea toate caracteristicile formei pierdute, care-l individualizeaza.
gol proaspat rupt, usor de recunoscut dupa marginile zdrentuite ale locului in care fusese ceva. in locul acela, nimic nu se poate opri, pentru ca marginile se impotrivesc furioase.
gol vechi, lustruit, cand marginile au fost inlaturate si ele si nivelate in sparanta ca nimeni n-ar putea sa mai ghiceasca faptul ca acolo a fost ceva. inca nimic nu poate sa acopere locul, pentru ca suprafetele lucioase nu ofera stabilitate. poate doar praf, sau fum de tigara.
gol inselator, care atrage permanent forme diferite pana in apropierea marginilor sale, in speranta ca l-ar putea umple sau macar micsora. doar ca formele se dizolva si ele si fug intr-un ultim elan antigravitational.
golul ale carui margini pulseaza, negandu-l permanent.
si golul fara de margini, vidul cosmic, spatiul dintre particule, din care tasneste iluzia formelor.

vineri, 3 septembrie 2010

cumva, serile de toamna...

au in ele ceva linistitor, echilibrant.
nu cad brusc, nu se lasa greu asteptate, ci vin firesc, scurgandu-se intre corpuri si lucruri, umpland spatiile cu un mediu prietenos, prin care trec ganduri bune. final de vacanta, nu neaparat incarcat cu tristetea lucrurilor nefacute nici in vacanta asta, ci mai degraba cu linistea pregatirii pentru cele pe care nici in toamna asta nu le vom face.

marți, 31 august 2010

da, pe acolo...

pe dinauntru si pe dinafara, la fiecare pas, usi, ferestre, culoare, pesteri, scari, directii. luminoase, intunecate, in sus, in jos, de jur imprejur pana la disperare si tipat, aparente alegeri.
o infinitate de drumuri, aceeasi calatorie.
la un moment dat iti dai seama ca ti le proiectezi singur, si intreg Universul te ajuta sa ti le construiesti... cand iti dai seama s-ar putea sa fii deja departe intr-o directie sau alta... nu-i nimic, e ok oricum. te poti intoarce, poti inventa o directie noua, poti da foc vechilor carari. si o poti lua de la inceput in fiecare clipa. nu e simplu, nu e usor... dar e tare frumos...
p.s. la marile intersectii, spectacole si free hugs :)

duminică, 29 august 2010

turnir

as fi pariat pe Imparatul verde, desi Roşu era favoritul multimii.
oricum, n-a miscat nici unul :)

miercuri, 25 august 2010

subtiri, firele acelea...

sursa imagine
cand mediul din jurul unei celule devine arid si avid de apa ei, o parte din apa o paraseste. miezul ei se strange din ce in ce mai tare si din ce in ce mai spre interior.
peretele ramane drept, si din exterior celula pare intacta.
dar membrana se desprinde din ce in ce mai mult de perete si se strange protejand miezul ei de viata pana cand apa va reveni la loc.
cand inca nu s-a ajuns la ultimul stadiu, membrana mai ramane o vreme prinsa de perete, in cateva puncte de care se leaga cu fire subtiri. sunt locurile pe unde se schimbau mesaje cu celulele din jur, zonele de contact intre partile vii. linkuri catre celulele vecine.

patrunzand mai adanc in interior, si stiind ca asa cum este sus asa este si jos, iar Universurile de diferite marimi se reflecta unele in altele, ne putem gandi ca la fel si sufletul se strange cand viata e amenintata de ariditatea mediului. corpul mai ramane o vreme drept, dar membrana subtire care separa sau uneste sufletul de trup se strange, iar partile esentializate de suflet ramase mai raspund in anumite zone. cele legate de simturi, cele prin care se afla in contact cu lumea, cu celelalte fiinte. si pe acolo circula uneori mesaje vitale care vorbesc de apa care s-ar putea intoarce, de ploaia care va veni. sunetul unei voci cunoscute sau al telefonului, o privire ochi-in ochi, o atingere cu inima pot prelungi viata si asteptarea. pana cand, intr-un sfarsit, va ploua si sufletul se poate reintregi, intoarce acasa si anima trupul. sau nu.

mai coerent, aici.

miercuri, 18 august 2010

dor de duca

imi fac inima ghem si o arunc spre Nord.
creierul poate sa arda in continuare, are aripi de-alea second hand, lipite cu ceara.
mari si oceane fierbinti, evaporandu-se intre intrebari si raspunsuri, asteptand ploaia de pene.
vietatile inotand cu greu in apa fierbinte ramasa, cu miscari circulare lente.
singurele punctari sesizabile au ramas ale inimii. amintiri ale frigului, cu fiori de voluptate.
zboara, inima, zboara...

sâmbătă, 14 august 2010

nu stia...

sursa imagine
ca urma sa o ia inca o data de la inceput... nu şi-a dat seama ca crescuse.
la inceput era doar presiunea si nevoia de a-si freca botul de ierburi si pietre...
apoi, vederea i se incetosase si ochii incepusera sa il usture.
unduirile devenisera dureroase, miscarile pana atunci firesti erau din ce in ce mai dificile. propria piele il strangea, iar presiunea din interior crestea din ce in ce mai mult.
si nu mai stia incotro merge.

pana cand, intr-o zi, ceva a plesnit. si a simtit din nou, proaspat, mirosul lemnului de care tocmai isi frecase botul.
apoi parca simtea cum incepe sa alunece iarasi, desi miscarile inca nu erau ca inainte. cate un zvacnet mai puternic ii aducea o unda de racoare pe solzii incinsi.
o aruncare spre inainte il facu sa ii cada ceva de pe ochi si sa vada din nou. apoi stiu ca mai e putin si va fi din nou el insusi, din nou suplu si flexibil, unduios şi lucitor.

iar trecutul avea sa ramana in urma, la un loc cu frunzele moarte.

vineri, 13 august 2010

cu ochii-n stele


ma uit in sus si privirea mea le fixeaza la locul lor pentru o clipa ca sa le clatine in clipa urmatoare.
in spatele lor altele, altele, vazute si nevazute, numite si nenumite. le leg aleatoriu, in propriile constelatii.

constat ca imi vine sa le zic tuturor, la gramada, stele, asa cum si pe plaja mergeam candva la cules de scoici, desi alaturi de cioburile de scoici sunt melci, crabi si brate de stele de mare, iar degetele mele le scuturau de nisip pe fiecare altfel.

candva credeam ca doar la mare cad stelele, asta pentru ca pe atunci in luna august le vedeam de pe plaja.
acum le privesc de pe balcon, si chiar daca nu vad mare lucru, imi face bine sa ma uit in sus. dupa o vreme, neuronii mei se destind si incep sa deslusesc puncte fixe si mobile. stele, sori, luni, planete, meteoriti si avioane.

reflexul copilaresc e inca activ, si din cand in cand imi pun cate o dorinta. dorinta de acum e deja vointa, asa ca stelele le iau doar ca martori detasati. vreau, si o voi face. si chiar o fac, lasand sa mi se strecoare in corp muzica greierilor. pe a stelelor nu o aud bine, poate din cauza traficului. prea multi meteoriti.

joi, 12 august 2010

infloriri, influturiri :)

un manunchi de fete tinere si frumoase, pe podeaua salii de dans.
nu conteaza ca sunt mai multe generatii, cateva perechi mama-fiica, toate vibreaza la fel de proaspat in exercitiul de transfigurare.
si e simplu de tot. ne uitam unele la altele si ne bucuram descoperindu-ne frumusetea... si ne marturisim zambind discret sau razand cu toata gura descoperirile. ne mai gandim un pic si ne mai deschidem un pic pentru a da si a primi, inca si inca...
primim si daruim frumusete, si pe masura ce o impartim, ea creste.
zumzet si caldura de desfacut petalele, imbujorari si straluciri. incredere si speranta, proiectii cu cele mai luminoase si mai colorate umbre.
la final, frumusetea e coplesitoare.

duminică, 1 august 2010

vineri, 30 iulie 2010

surpriza

am pus pe fundul paharului o lingurita de miere.
am adaugat o tinctura de plante, apoi am umplut paharul cu apa.
am pus paharul pe masa si m-am asezat in fatza ecranului sa citesc. de cateva zile citesc povesti despre diamante. in mod surprinzator pentru mine, multe din ele sunt facute din lacrimi cristalizate.
beau din cand in cand cate o gura din pahar.
dupa ultima poveste raman multa vreme cu gandul acolo...
cand ma intorc, gustul e diferit: uitasem sa amestec mierea si ma astepta toata.
nici nu-mi dadusem sema pana atunci ca era amar lichidul pe care l-am baut.

duminică, 25 iulie 2010

joi, 22 iulie 2010

cerdeseara


duminică, 18 iulie 2010

in visul de azi am ucis...

alerg prin padure, cu picioarele innodate in ierburi uscate. mi le descurc si alerg in continuare. copacii ma impiedica aruncandu-mi ramurile in fata, peste fata. o ramura subtire ma plesneste mai viu, iar eu alerg mai departe cu gustul sarat pe buze.
mi se parea ca sunt urmarita, dar nu e asa. am fost urmarita pana cand frica mi s-a transformat in furie, si am pornit eu pe urmele umbrei care ma secatuia.
o prind si o privesc in ochii goi si uscati. ridica mana subtire ca o creanga cu gheare, sa ma loveasca. dar nu mai apuca. nu stiu cum am sfaramat-o. rasuflu greu, dar nu e efortul luptei, ci doar alergarea. zace la pamant ca un trunchi de copac uscat, cu crengile rasucite in aer. cu rasuflarea inca fierbinte ii dau foc, dorind sa scap de imaginea crengilor rasucite. nu arde de tot. poate ca suflul indreptat spre ea n-a fost destul. ingrop restul, dorindu-mi ca iarba sa creasca intr-o clipa, ca si cum nimic n-ar fi fost... nu, urmele focului nu dispar atat de usor. iar pamantul e inca inflamat.
pe masura ce respiratia se linisteste, in locul fricii sau al furiei apare tristetea... stiu ca undeva, candva, peste cateva sute de ani as fi imbratisat si iubit acea parte uscata din mine. acum doar am ucis-o, iar tristetea ma va insoti intr-un fel sau altul de-a lungul timpului si spatiului.
o accept, cu o usoara vinovatie. candva, ma voi intoarce pentru a-i onora intr-un fel sau altul trecerea prin mine. macar cu compasiune, daca nu cu dragoste.
.
m-am trezit cu chipul drag zambind deasupra mea, si cu usurarea de a sti ca in timp ce dormeam o mana buna mi-a netezit zvacnirile cosmarului, mi-a retezat ierburile care ma tineau pe loc, mi-a aprins si stins cu blandete focul, si mi-a sters cu lumina urmele si umbrele de pe fata.
si m-a mosit in inca o renastere...

vineri, 16 iulie 2010

frumusetea ca forta

,, ...intelegea ca frumusetea, ca prima insusire are dreptul la orice, ca nici o alta insusire nu-i da omului atatea drepturi, fiindca nimic altceva al lui nu raspandeste atata bucurie, impacare si lumina. Frumusetii nu trebuie si nu poate sa i se impotriveasca nimeni."
Radu Tudoran - Fiul Risipitor
.
,,Cand apreciezi frumusetea si unicitatea lucrurilor, (...) atunci primesti energie. Cand ajungi la un nivel la care simti iubire, atunci poti sa trimiti energie inapoi, dupa cum doresti."
James Redfield - Profetiile de la Celestine
.
sa ne rugam impreuna...
.

miercuri, 14 iulie 2010

reveniri si rataciri

pe aici am mai fost. drumuri dragi. nu era acelasi aer, nici aceeasi iarba, si nici eu aceeasi. doar pamantul.
ne intoarcem pana cand intelegem ce vrea sa ne spuna locul. in acelasi si in acelasi loc, pana cand dorinta din centrul pamantului sau din fundul sacului sufletului ajunge pe buze. si de pe buze in palme, si inapoi, desenata pe pamant. pamantul o soarbe si zambeste si mai scoate niste cald, niste umed, niste iarba, niste visine. ma intreaba: ,,asta vrei?"
o parte din mine zice ca da.
o alta parte zambeste cu un rest de voce si parc-ar mai cere. si ma intorc inca si inca o data, pana cand suflul imi iese pe buze. nu pot sa spun, dar scriu. cu palmele si rasuflarea imi incalzesc scrisul, sa-l obisnuiesc cu focul. pentru ca asta-l asteapta. bucata de hartie arsa se rasuceste in spasme luminoase, alaturi de alte dorinte arzatoare. acum pot sa spun, pot sa cer, pot sa pamant...
ma intind si ma lipesc de pamant. imbratiseaza-ma, te rog, ii spun, tine-ma bine sa nu cad. sa ma simt acasa. acasa e locul in care esti imbratisat. inca nu ma intorc de tot, inca mi-e teama de moarte. inca nu vad peste tot lumina. doar flashuri, in bratele catre care ma intind.

miercuri, 7 iulie 2010

vineri, 2 iulie 2010

fantasme de vacanta perfecta

va invit sa cititi un serial numit ,,In cautarea spa-ului perfect", poveste si imagini: Bradut Florescu, Amazing Race.
primele sase episoade.
n-am sa fac glume de genul ,,daca nu v-ati ales inca destinatia de vacanta, inca mai puteti alege". dar daca o luati in serios, de ce nu... daca un om poate, e posibil.
stii bine ca daca iti doresti ceva foarte mult, sunt doar trei pasi simpli: 1. sa-ti definesti clar obiectivul. 2. sa stii exact cat costa. 3. sa platesti pretul. simplu, nu? de-aia nu e pentru mine coachingul. daca eram si eu un coach ca toti ceilalti, ma grabeam sa va scot ochii cu aceste 1,2,3 puncte geniale. asa, prefer sa-mi inseninez dimineata si sa va ispitesc si pe voi cu:
unu
doi
trei
patru
cinci
sase
eu inca nu m-am decis pe care il prefer... cred ca prefer sa le incerc pe toate... deocamdata in imaginatie :)

joi, 1 iulie 2010

iulie

diferenta dintre iunie si iulie e ca cea dintre cirese si visine...
imi plac ciresele, dar visinele le iubesc pur si simplu... asta nu ma impiedica sa le mananc.

marți, 29 iunie 2010

cate doi, poate mai multi...

destul de des imi atrag atentia in lista de articole de pe blogurile pe care le citesc perechi de titluri, de teme, de idei. cel putin cate doua persoane isi gasesc sa scrie despre acelasi lucru, sau despre lucruri diferite cu aceleasi cuvinte. da, multa lume vorbeste despre dragoste, despre vara, despre ploaie... si da, era firesc sa pomeneasca azi despre ziua lui Antoine de Saint Exupery (110 ani) si banuiam cine ar fi persoanele care se vor bucura de aniversare. deci era o sicronicitate asteptata si probabila. dar despre pescuit?
intrucat cele minim doua persoane de regula nu se cunoasc intre ele, presupun cumva, in orgoliul meu inca mare, ca e vorba de mesaje pentru mine. chestii zise de minim doo ori, ca sa pricep.
oricum, cum din motive etice nu pescuiesc, traduc mesajul in ,,aer de vacanta".
.
azi, despre muzici neauzite si care ne conduc in interior, pe drumul catre... de data asta mesajul e mai clar, se leaga mai precis de ale mele :)
ok, am sa-mi caut muzica pentru drum. de-alea oarecum auzite, dar care seamana cu cele neauzite :)
.
azi, pisici :)

realitatea din mintea mea: aeroport = ploaie

exista cel putin atatea lumi cat minti sa o reflecte. asta, excluzand personalitatile multiple si creatorii de SF, ceea ce mai adauga un numar considerabil....
lumi imaginare, uneori rudimentare, limitate. insule construite ca din plastilina, betisoare si jucarii, cu etichete pe care scrie cate-o explicatie cu o logica de benzi desenate, si care dispar in momentul in care ne focalizam atentia pe altceva.
ok, sa va citesc o eticheta, sa pricepeti.
pe una scrie: aeroport, ploaie. aseara stateam la o masa, in fata unui mare perete de sticla care dadea spre o suprafata vasta si uda. ploua, iar pentru o clipa m-am gandit ca mi-ar fi greu daca as fi avion si as vrea sa aterizez acolo (Cora Lujerului, pentru cine stie locul si vrea sa-i puna o eticheta personala). de ce? pentru ca in mintea mea, in aeroport intotdeauna ploua. stiu eu dintr-un film vazut cand eram mica. nu conteaza ca am vazut dupa si alte filme, nu conteaza ca am vazut si ,,real" astfel de locuri. si cu un minim efort mi le pot imagina si cu soare, lapovita si ninsoare. eticheta nu se lipeste.
cand m-am prins de asta, am inceput sa verific si etichetele altor lumi, cu asocieri la fel de (i)logice. m-am amuzat putin si am ajuns la urmatoarele concluzii:
- realitatea e cu atat mai greu de schimbat cu cat eticheta e pusa mai devreme. ma gandesc ca unc copil care invata alfabetul jucandu-se cu litere mari si rosii va ajunge sa vada rosu ori de cate ori citeste sau scrie ceva, indiferent de cantitatea de semne negre de pe hartia alba sau ecranul alb inghitite in restul vietii;
- rescrierea etichetei nu e tot una cu schimbarea realitatii; e primul pas. nu e suficient sa spui ,,ce cald, ce bine eeeee, ce cald, ce bine eeee" sau ,,sunt bogat, frumos, destept si puternic", mai tre sa faci si ceva concret mai departe, mai framanti plastilina un pic...
- plastilina e usor de framantat daca nu e uscata, sau arsa. da tre sa ai o reprezentare clara a noii forme, si un pic de simt al culorii, altfel poa sa iasa ceva urat. vointa de schimbare nu compenseaza simtul estetic. daca ai doar un carnat moale de plastilina intre degete nu ai terminat.
.
momentan imi dau seama de aberatii si as fi tentata sa inchid comentariile... da daca voiam sa citesc doar eu, sau sa ma dau mare, nu scriam prostii pe blog...

miercuri, 23 iunie 2010

niste clipe de fericire

pentru ca s-ar putea sa le uit daca nu le scriu undeva. asa ca le scriu aici.
pentru ca am constatat ca desi imi amintesc cu usurinta clipele fericite impartasite oarecum constient cu alte persoane, pot sa le uit destul de usor pe cele fara martori. sau traite alaturi de martori care n-aveau habar ce-mi trece mie prin cap sau prin inima.
ciudat ca le uit, dar asta e...
.
o astfel de clipa e dintr-o sala de curs cam intunecata si friguroasa in care nu eram nici profesor, nici cursant. ci martor, scaldandu-ma in emotia care curgea intre cei de acolo. am iesit apoi si am vazut zapada bogata si stralucitoare de inceput de an. si m-am simtit recunoscatoare ca pot sa vad si sa simt asta.
acum, intorcandu-ma cu mintea acolo, imaginea devine oarecum neclara. cineva, candva, imi spunea ca inconstientul pastreaza amintirile in copie dubla. n-am inteles atunci ce a vrut sa spuna, iar cand l-am intrebat nu si-a amintit... dar de atunci sint mai constienta de faptul ca diferitele parti ale noastre pastreaza amintirile cumva separat, iar suprapunerea lor in momentele de reactualizare poate sa scoata la iveala imagini ciudate, ca in stereograme... cand, focalizand diferit privirea ies la suprafata minuni de care nu erai constient pana atunci...
.
deci asa, zapada, si recunostinta, si duiosie pentru emotia din sala de curs, si stralucire multa. si un fel de siguranta ca oamenii sunt buni, ca minunile persista si in spatiile gri dintre insulele lor luminoase. doar ca noi nu suntem capabili sa vedem decat niste varfuri acoperite adesea de o mare de banalitati...
.
o alta clipa e traita la inaltime... cand, dupa o alergare nebuna prin aeroporturi bantuite de teama norilor negri, urcasem, in sfarsit, intr-un avion care sa ne aduca acasa. apus de soare, ascensiune printre nori luminosi... mi-am lipit nasul de geam si pentru o vreme mi-am trait extazul doar printre norii aceia. incredibil de frumosi.
.
si o imagine de sambata asta, din drumul catre o manastire... seara, destul de tarziu, mergand cu un usor vant in fata pe un drum care serpuia printr-o mare de menta si fan cosit...
pentru ca amintirea asta e mai recenta, pot sa o privesc mai bine... atunci am devenit la un moment dat constienta ca sunt fericita. acum, nu mai am cum izola momentul acela si suprapun peste el tot drumul strabatut in flux...
.
nu vreau sa generalizez, sa zic ca mi-am identificat formula pentru fericire. dar ceva-ceva tot e.
o bucata de formula, generala si consacrata, e cea precizata de Mihaly Csikszentmihaly in ,,Starea de flux":

Excelenţa se atinge prin implicarea totală în activitate, şi nu prin fericire. Numai după ce sarcina a fost dusă la bun sfârşit şi avem răgaz să privim înapoi la ce am realizat suntem invadaţi de recunoştinţă pentru excelenţa acelei experienţe şi ne simţim fericiţi. Fericirea care urmează fluxului este făurită de noi înşine (spre deosebire de cea care apare experimentînd plăcerea pasivă) şi duce la o complexitate din ce în ce mai mare a conştiinţei.

ce voiam de fapt sa spun? ah, da. doar sa-mi scriu momentele, sa nu le uit... :))

luni, 21 iunie 2010

de dragoste de vara :)

o inimioara cat un timbru, lipita de radacini. o frunza de tei, un sarut parfumat pe obrazul ud si fierbinte al verii. sub un tei cat o biserica. langa care, biserica insasi se adapostea si se bucura de umbra.

vineri, 18 iunie 2010