vineri, 31 iulie 2009

m-am intors! si ce daca?

cand adultii dispar cateva zile din lumea lor, copiii intai sufera. apoi se supara. iar cand parintii se intorc, ii intampina suparati. o vreme nu vor sa vorbeasca cu ei, nu vor sa se ataseze si sa sufere din nou.
blogul meu a fost copil cuminte.
m-a intampinat bine dispus, gata sa-mi povesteasca noutati despre voi. ma bucur sa va regasesc. bune toate?
poza e facuta pe un coridor al unui liceu. aici a invatat o vreme si unul din scriitorii mei preferati. nici urma de urmele pasilor lui pe acolo. prea multa vreme, aproape o suta de ani...

vineri, 24 iulie 2009

Tremur

Speriat te apleci
Deasupra copacului
Din care inima bătând
A scuturat murmurul...

Eşti mai înalt decât el
Şi-ţi ţii părul
Să nu-i încurce crengile
Şi-ţi ştergi lacrimile
Care i-ar îngheţa de-a lungul lor.

Te ridici şi treci mai departe
Cu teamă, ţinându-ţi cu mâinile murmurul frunzelor
Să nu ţi le scuture bătăile inimii.

joi, 23 iulie 2009

Zeul crescand

imagine

Trezeste-te, zeule somnoros, e dimineata.
Universuri pulverizate iti stropesc pleoapele,
bubuie tunetul.
Ridica-ti mana si deschide floarea
si sufla usor, lasand petalele sa zambeasca.
Lasa-ne sa le culegem rand pe rand.
Da-ne apoi o mana si ridica-ne deasupra umbrei tale.

Trezeste-te si tu, zeule jucaus,
si joaca-te de jur imprejurul umbrei,
sufla in scoica si cheama-ne
canta-ne si incanta-ne...
Roteste-ti inelul pe deget
si pe noi in jurul inelului tau.
Ridica mana si deschide floarea,
lasa sa i se imprastie sagetile parfumate.

Ne intoarcem mereu la tine, zeule,
deschide-ne mintea ametita.
Arde-ne, lumineaza-ne in sus, tot mai sus,
ridica privirea o data cu sageata
si ridica-ne mana pentru a o putea opri.

Mi-e dor de tine, zeule, mi-e vesnic dor de tine,
vibreaza aerul in jurul meu de sunetele urmei tale,
intra in mine, lasa-ma sa intru in tine,
potriveste triunghiurile care se cheama,
si mangaie-ne cu varful fiecaruia, binecuvantandu-ne.
Nu te mai vad, zeule, dar stiu ca esti peste tot.
Iti simt pulsul lovindu-ne, iubindu-ne ridicandu-ne.


Ma indrept cu fervoare catre tine, zeule, cautandu-te printre elemente,
calc pamantul, trec peste ape, spulber focul si zbor, zbor...
Mor cu trecutul, ma nasc acum si raman vesnic in vesnicul prezent,
visand ca imi amintesc si in cele din urma chiar amintindu-mi.

Unde esti, zeule, si unde-i umbra ta?
Unde sunt eu, in tine, cu tine?
O singura lumina, mare lumina.
Ia-o, da-mi-o, e a ta, e a mea...
cu ea numar pana la capat: unu, doi, unu, Unul...
Nu mai e, nu mai sunt, am ajuns,
danseaza stelele in fericire pura.

joi in loc de vineri...cu versurile altora

D mi-a fost cativa ani colega. mi-ar fi putut deveni buna prietena, daca ne-am fi intalnit in alte vremuri...
nu mai stiu nimic de ea... am descoperit, rasfoind hartii mai vechi, o poezie de-a ei, de care nu-mi aminteam si care acum imi place mult. hartiile au miros de mare, de soare si de amintiri de la doozeci de ani.

Poarta

Cand ai sa treci prin poarta
bratelor mele
leaga un fir de ata,
undeva,
la intrare,
sa nu te ratacesti.
Aduna de prin ungherele fiintei tale
cuvintele,
toate cuvintele,
si lasa-le, manunchi,
afara, pe prag.
Ia cu tine numai sarutul,
dulce adierea palmei
si un vas subtire,
alb,
in care am sa-ti pun, cand pleci,
toata iubirea mea,
sa ai pe drum...

miercuri, 22 iulie 2009

luna noua

azi a fost luna noua. ziua cand visele urcate in luna in ziua de luna plina, dupa impulsul de materializare, coboara pe pamant, in lumea visatorilor....
zilele astea, o multime de lucruri si idei gata-gata sa se materializeze.
o parte le-am cerut. altele doar mi le-am dorit.
altele, nici macar, dar se potrivesc foarte bine in planul care se tese de o vreme incoace...
pana la urmatoarea luna plina sper sa ma pot lauda cu deplina lor materializare. si voi face un chef virtual in cinstea lunii...

vis

pe cel mai frumos camp cu flori, maci pe levantica.
eu, in rochia rosie pe care inca nu o am :)
nori grei, lumina intensa.
la marginea campului, padurea, in padure casa. darapanata cum nu mi-a aparut in nici un vis pana acum.
usa casei, oglinda.
intru - negrul si intinderea spatiului.
intru, totusi. si gata.

marți, 21 iulie 2009

recuperarea partilor pierdute

cand eram mica stiu ca pentru mine erau mari mistere anumite fotografii ale mamei, fotografii mai inguste decat celelalte si cu marginile nu la fel de netede... si din care parca lipsea cineva sau ceva...

cand am mai crescut cat sa pricep treburile astea, mi-a zis ca atunci cand s-a casatorit a taiat pozele in care era impreuna cu vre-un alt barbat. cica din respect fatza de tata. de ce nu le-a aruncat cu totul? din respect fatza de sine...

si curiozitatea mea a fost pe moment potolita, lasand loc visarii...

speranta ca si combustibil

nimic nu intretine visele mai mult decat speranta...
,,uneori, asteptarea unei clipe aduce mai multa bucurie decat clipa insasi"
,,sarbatoarea e incununare a pregatirilor de sarbatoare"
zice Saint-Exupery in Citadela
si...
,,vei preda cel mai bine ceea ce ai cea mai mare nevoie sa inveti"
Richard Bach, ,,Iluzii"

de ieri am capul plin de vise si proiecte...
maine e luna noua, verificam implinirea viselor incarcate in luna plina...
se pare ca mi se implinesc si unele din cele doar dorite si necerute...
si chiar daca visele nu ajung singure sa se manifeste, proiectele raman valabile...

multumesc tuturor pentru sustinere!

duminică, 19 iulie 2009

uita-te la miiiiiine cum infloreeeeeesc....

am primit de dimineata ramurica cu cei trei nori rozalii si parfumati. si o gramada de bobocei verzui carora nu le dadeam vre-o sansa sa infloreasca in ceasca mea.
am pus-o pe masa langa mine, sa o vad, asa, cu coltul ochiului, in timp ce scriu.

in general nu-mi plac florile in vaza, ma simt un pic vinovata de a fi contribuit la moartea lor rapida. asa ca atunci cand primesc flori, la placerea vizuala se adauga o mica strangere de inima la ideea ca vor muri treptat langa mine, iar eu nu voi putea decat sa le prelungesc agonia

si dupa vre-o ora-doua un prim bumb vrede a devenit roz. uite, minune... apoi, bumbul roz a inceput sa desire fire spiralate, iar langa el, toti cei din acelasi buchetel sa faca la fel...
peste inca vre-o cateva ore, bumbisorii devenisera mici bombe de fire roz gata sa explodeze. firele roz sunt staminele, partea masculina a florii. de fapt, staminele sunt singurele vizibile aici, restul florii se ghiceste doar.

in momentul asta le-am pozat. intre timp, spiralele incep sa se desfaca iar in varful lor sa se ghiceasca punctele verzui de polen. intre timp, norisorii initiali se ofilesc.
noroc ca plec curand, mi se pare prea dureros tot acest proces al nasterii inutile, departe de ramura.

de fapt, si eu, la scara cosmica, pot fi vazuta ca traind la fel de putin. si la fel a aceasta inflorescenta, in scurtele clipe ale trecerii mele prin lume imi doresc sa fiu vazuta inflorind.

imprevizibil

cunosc oameni pentru care cea mai mare injuratura ar fi sa le spui: ,,stiam eu".
pentru ca in clipa aia ei simt ca si-au pierdut forta pe care o aveau asupra ta.
si atunci, scot brusc la suprafata o surpriza sau rastoarna cu cateva cuvinte sensul initial pana cand tu intri din nou in transa si pleci incercand sa dezlegi misterul... si, eventual, cerandu-ti scuze de a fi crezut ca intelegi...
ii iubesc pe acesti oameni. provocarile lor m-au ajutat sa cresc. momentele lor de zambet care validau din cand in cand (nu prea des, sa nu pleznesc de orgoliu) faptul ce e ok ca am inteles (atata timp cat pastrez secretul).
ii iubesc pentru toata munca de a fi adunat in mintea lor un univers in continua expansiune din care sa poata scoate oricand ceva inedit si valoros.
ii iubesc pentru toate clipele lor de incrancenare in care si-au asumat constient destinul singuratic al celui care stie.
il iubesc pe copilul din ei care si-a dat dorintele copilaresti pe vointa...
si le sunt recunoscatoare pentru increderea de a ma fi acceptat alaturi de ei, in momentele de autenticitate.

vineri, 17 iulie 2009

mi-e dor de mare...

da, uite, incep treptat-treptat sa-mi recunosc dorurile si dorintele...
eu am cunoscut marea tarziu... dar dupa ce am cunoscut-o am vizitat-o cu fidelitate. in ultimii ani insa, m-am uitat mai rar in ochii ei...
dupa ce mi-am schimbat planurile de vacanta mi-am dat seama ca pot merge la mare oricand. o zi, un week-end. pentru relatia mea cu ea e suficient.
o vad, o revad cu ochii mintii. si cu urechile si cu toata pielea.
stiu ca atunci cand o voi reintalni, la inceput cu ochii si urechile, apoi cu palmele si cu talpile imi voi da seama ca nimic din amintire nu egaleaza realitatea. nici ..., nici...., nimic.
nici amintirea aceea, nici amintirea aceea.
ci prezentul, reinnoit cu fiecare val.

vinerea de poezie

poza
in lipsa de inspiratie, ma aliniez traditiilor deja formate...
si pun aici o poezie care mi-e draga...
una din cele citite cu mult timp in urma si ramase intr-un colt al mintii, coltul cel mai aproape de inima
cu riscul infidelitatii transcrierii:

LUMINA - de Olga Ghitescu

lumina, lumina,
inalta, deplina,
de ochi ti se-anina
de ochi sa-i inchizi,
coboara, coboara,
privirea ta-i scara
o torta de seara
se-aprinde-n oglinzi

aproape, aproape,
in ochi nu-ti incape
te ninge pe pleoape
cu rosu de mac
nu plange, nu plange,
ia-mi mana si strange
ti-e teama de sange,
si mie, dar tac

asteapta, asteapta,
privirea ti-e fapta,
dar ora-i necoapta,
mai e pana-n zori
neblanda osanda
in sange arzanda
dornta flamanda
de-ascunse comori

tie-e teama, ti-e teama,
tie-e sufletul rana
te-astepta o vama
prea greu de trecut,
lumina, lumina,
dar cine-i de vina
ca gura ti-e plina
de-ntaiul sarut?

miercuri, 15 iulie 2009

vorbe goale, vorbe pline...

cand nu mai pot procesa idei exprimate in fraze intregi, mintea mea apuca incet cate un cuvant si il rasuceste pe toate partile minunandu-se de intelesul abia descoperit, nu conteaza cat de tarziu...
cred ca am mai pomenit despre cat am fost de surprinsa cand am vazut inrudirea dintre cele doua sensuri ale cuvantului ,,afectiune". afectiunea ca boala, in oglinda cu afectiunea ca sentiment. oglinda cosmetica, de aia care mareste... cand am vazut imaginea asta am inteles sau cel putin am crezut ca am inteles mecanismele somatizarii... cel putin la mine...
apoi m-am jucat cu incantare - descantec si juramant - injuratura. mi-am dat seama ca avem nevoie de vorbe si ritm si pentru a intra in transa si pentru a iesi din ea si ca juram pe aceleasi ,,lucruri" de care injuram... ( pe viata mea / sa mor io ca...)
si altele...
ultima jucarie a fost ,,petrecere". petrecere. pe trecere.
nu doar marea trecere, ci si cele mai marunte se insotesc cu un chef. care sa marcheze trecerea, depasirea, evolutia, plecarea... chef la care cel care trece este insotit pana in punctul comun, dupa care... el trece, ceilalti se intorc si petrec in continuare, si beau ca sa nu se gandeasca la trecerile lor...
asta e. viata-i grea, da' trece.
later edit: uita-te!
priveste, mira-te, ramai uimit si fascinat, iesi din tine si uita de tine :))

mofturi de-ale crizei

nu e vorba de criza economica, chiar daca am inceput sa o simt si pe-asta.
nici de criza varstei, asta o sa apara in vre-o sase saptamani si sper sa nu ma tina mai mult de o noapte.
ci de criza de identitate cu care cochetez de o vreme.
nu prea mai stiam cine sunt, dar pana acum cateva zile era doar problema mea.
zilele astea fac cunostinta cu absurdul. azi a trebuit sa demonstrez cu martori, intr-un decor de balamuc ca eu sunt eu.
ne-am pastrat calmul si simtul umorului. si eu si martorii. dragii de ei... si la un moment dat am iesit si de acolo, cu stampilele puse pe hartii. ramane de vazut mai departe, in alte sectii ale balamucului, daca au fost puse unde si cum trebuia...
dar dupa ce m-am despartit de martori, mintea mea a luat-o un pic razna. mi-am adus aminte de o scena dintr-un roman SF in care eroul principal, lefter, incerca sa-si convinga usa (careia ii era dator) sa-l lase sa intre in casa. iar usa il lasa in cele din urma sa intre, atragandu-i atentia ca e ultima data cand poate intra fara sa introduca moneda in fanta corespunzatoare...
cand am ajuns acasa am rasuflat usurata: cheia s-a rasucit usor, usa s-a deschis... in oglinda, imagini cunoscute. inca :)

ca tot am pomenit despre ea...


asa arata cafelele de juma de litru de la Costa Cafe. cafeneaua unde...

marți, 14 iulie 2009

de dupa usa

sursa poza

cioc-cioc!
intra! ce vrei?
inspiratie!
si de unde crezi ca o vei gasi aici?
pai... mi s-a parut ca... semeni cu mine...
aha, daca asta crezi ca te inspira, n-ai decat, intra!
stii... mai bine raman aici si stam de o parte si de alta a usii... si vorbim despre acelasi lucru...
pai atunci, ce avem in comun e ceea ce, de fapt, ne desparte.
usa?
usa.
aha, deja incep sa ma simt inspirat... ce e pentru tine usa asta?
pai, e usa mea. capacul Universului meu, pleoapele, gura si sfincterele pe care le deschid sau le inchid dupa cum poftesc... pentru tine?
o provocare - ceva in care imi vine sa bat... ceva ce as vrea sa depasesc, ceva ce, oprindu-ma pentru moment imi starneste curiozitatea si dorinta...
nu mai impinge!
tu impingi, eu doar incerc sa rezist!
deci, asa, relatia dintre noi ar putea fi de razboi?
poate, incercam si altceva?
poate data viitoare...

duminică, 12 iulie 2009

in cautarea barbatului ideal

sursa poza
discutand la un curs despre arhetipuri s-a ajuns la concluzia ca ele sunt goale de sens daca nu le incarcam cu experienta personala.
mi-a cazut in mana de curand o carte despre arhetipurile masculine iar acum noul meu joc este de a privi barbatii din jurul meu si de a cauta sa vad in ei (sau a proiecta asupra lor) imagini arhetipale pentru a le incarca de sens.
careva cuvinte despre fiecare arhetip descris de aceasta carte:
.
REGELE: doua functii ale regelui fac posibila tranzitia de la mentalitatea baiatului la cea a barbatului. prima dintre ele este ordonarea; a doua este furnizarea fertilitatii si binecuvantarii.
.
RAZBOINICUL: cum stie razboinicul ce fel de agresivitate este potrivita anumitor circumstante? el stie aceasta prin claritatea gandirii si cu ajutorul discernamantului sau.
.
MAGICIANUL: oricare ar fi titlul sau (sfant, vraci, saman etc.) specialitatea sa este de a sti ceva ce altii nu stiu. intelege dinamica ascunsa a naturii si a psihicului uman. ele este cel care poate efectiv binecuvanta sau blestema. el este cel de la care oamenii asteapta raspunsuri.
arhetipul magicianului intr-un barbat este ,,detectorul sau de minciuni" care vede dincolo de negare. el poate reduce aroganta regelui si a oricarei oficialitati importante.
.
AMANTUL: este arhetipul jocului si manifestarii, al corpului sanatos, al existentei intr-o lume a trupului si a senzualitatii fara rusine. alaturi de sensibilitatea fata de lucrurile interioare si exterioare, manifesta pasiunea. scrisul poate fi pentru el o experienta senzuala :))
.
...sunt sigura ca te recunosti si ii recunosti...

lady in red

o alta fiinta speciala din spatiul virtual a intrat in realitatea mea...
ieri m-am plimbat si am impartit cuvinte si emotii cu Mikka si cu Geanina.
pe Geanina am intalnit-o pentru prima data si am senzatia ca a fost prima dintr-un lung sir de experiente comune placute...
asa cum ii place sa spuna, e o Zana a ploii: a aranjat ieri o ploaie minunat de bine asezata astfel incat sa gasim locuri la terasa unde isi dorea sa mergem, si care sa dureze exact cat trebuie :))
iar de pe terasa vedeam apa in toate directiile: lacul, strabatut de picaturi, ploaia cazand si fantana arteziana intorcand apa inapoi spre cer.
grozava vrajitorie...
am sa o incerc si eu; pentru asta insa cred ca imi trebuie o rochie rosie; semnele se inmultesc in directia asta...
constat ca cele doua minunate au continuat petrecerea pana in zori... mie imi mai trebuie antrenament pentru asta, dar ma bucur pentur ele :))

vineri, 10 iulie 2009

fii bland...

sau de ce e mai bine sa fii explicit decat metaforic intr-o rugaciune...
,,rugaciunea lui era de fiecare data aceeasi. Il implora intr-una pe Dumnezeu: ,,Te rog, te rog, deschide-mi inima." Asta era ceea tot ce isi dorea - o inima deschisa.
(...)
Dupa cateva luni de ruga continua pentru o inima deschisa, ce credeti ca a primit? Ati ghicit - o operatie de urgenta pe cord deschis."
(...)
Asa a ajuns ... sa fie extrem de atent cu rugaciunile lui, dupa cum marturiseste chiar el: ,,Acu', de cate ori ma rog pentru ceva, la sfarsit bag si un ,,Si Te rog, Doamne, fii bland cu mine, ok?"

(Elisabeth Gilbert - ,,Mananca, roaga-te, iubeste")


miercuri, 8 iulie 2009

despre frigiditate

sursa poza
saptamana trecuta, intr-o bucata de zi de plimbat prin librarii am descoperit ca in fata cartilor pe care le cautasem, pe care mi le dorisem si pe care in momentul acela le rasfoiam nu mai simteam nici o umbra de dorinta de a le avea. sau macar placerea de a le rasfoi, insotita de promisiunea de a mi le cumpara.
am fost surprinsa de reactia mea, pentru ca de obicei rasfoiesc cartile dorite cu reala placere si abia astept sa mi le cumpar. uneori ma trezesc citind in librarie pagini intregi si atunci imi dau seama ca relatia mea cu ele a inceput deja.
am plecat de acolo un pic confuza. era oare din cauza caldurii? sau devenisem, brusc, atat de inteleapta incat cartile nu imi mai spuneau nimic?
acasa, situatia nu era cu mult diferita. mi-am plimbat privirea si mainile peste cartile pe care mi le cumparasem de curand si nu apucasem sa le citesc... aproape ca imi venea sa le cer scuze. nu. n-aveam chef de niciuna dintre ele...
azi, zi de vacanta, ies in oras pentru o intalnire de lucru, care se termina repede. ok, in drum spre casa as putea sa mai intru macar prin una-doua librarii... dar daca nici acum nu simt nimic? ei, mare lucru fac economie... dar trebuie sa verific...
in prima librarie nimic. oricum, in ultimele luni au schimbat ordinea cartilor in majoritatea locurilor pe unde bantuiam dupa delicatese tiparite, asa ca treceam cu ochii (doar cu ochii, ca in librarii nu imi permit sa le pipai ca acasa) peste multe titluri si coperti neinteresante pana cand sa gasesc rafturile alea unde ma afund mai detaliat.
in a doua insa... undeva, intr-un colt, in raftul de jos ma loveste o jumatate de titlu... nu cumva... da, o carte pe care o vazusem cu ani inainte, cand mi se apruse prea scumpa... ma rog, intre timp ii mai crescuse pretul, dar nu asta e important... ci faptul ca, desi facea parte dintr-o viata anterioara, desi aparent acum nu mai raspundea preocuparilor mele, faptul ca atunci fusese atat de intens dorita imi aduce acum un fior cald... pe care ma opresc sa-l constientizez...
un val bland de amintiri imi loveste mintea... despre perioada in care puneam intrebari si primeam tot intrebari... perioada atunci frustranta, dar care acum are tandretea incetosata a amintirilor din copilarie...
o iau si o deschid cu maaare placere...
da, cat de mult mi-o dorisem... nu, nu mai aveam nevoie de ea...
bineinteles ca mi-o cumpar.
iar in libraria urmatoare, relatiile mele cu cartile reintra in normalitate... ma bucur de ele...

jumatate

cu jumatate de an in urma, Soarele privea Pamantul de pe celalata parte (sau CealaltaParte :)), in Bucuresti cadea prima si ultima ninsoare a anului iar eu ii cunosteam pe primii doi dintr-o fascinanata serie de prieteni si ma hotaram sa continui sa scriu pe blog.
m-am dus la intalnirea acelui grup fara chef, nestiind ce caut acolo. doar asa, din jena fatza de cel care daduse insistent telefoane sa stranga grupul. si pentru ca o colega m-a sunat si ea dupa aceea, cu ,,hai ca daca te duci tu, vin si eu".
ma rog, fie...
am ajuns un pic mai devreme, in sala erau cei doi prieteni, lucrau deja. sau, ma rog, dadeau impresia asta. am facut cunostinta, am ras, le-am arata pozele cu zapada pe care le facusem in ziua aia, ei s-au prins ca voiam sa ma laud si sa ma rasfat si au intrat cu bunavointa si amuzament in jocul meu. am facut schimb de carti de vizita, adrese de mail, de bloguri... si in seara aceea sau in cea imediat urmatoare, blogul meu la care voiam sa renunt dupa un an in care functionase doar ca proiect-jurnal a vazut primele comentarii...
ei da, ulterior am sters anul trecut, pentru ca intre timp blogul s-a schimbat, aici am inceput sa ma intalnesc cu din ce in ce mai multi prieteni.
intre timp, cei doi s-au intors treptat spre vietile lor reale; unul mai trece pe aici doar cu invitatie speciala, iar celalalt e acum in vacanta...
intre timp, am avut in viata virtuala cu sediul aici momente superbe de distractie si petrecere, comunicare, intimitate, prietenie...
am cunoscut si in realitate o parte din acesti oameni speciali si abia astept saptamana viitoare cand am sa-i mai cunosc pe unii...

marți, 7 iulie 2009

parfum in noapte

sursa poza
o simti, nu?
chiar daca a trecut vremea ei...
cand treci in noapte pe langa ea, nu e nevoie sa o vezi sau sa o auzi. stii ca e acolo si te indrepti spre ea cu certitudine, doar pentru a-ti confirma intuitia si simtul mirosului.
asa am sa trec si eu, nevazuta, neauzita, inconfundabila.

chestii virale

aseara am gasit un mesaj de la o prietena virtuala: ,,vezi ca ai un cadou la mine pe blog".
ok, m-am prins eu ca e vorba de o leapsa... uneori imi plac, atunci cand sunt provocata sa dau raspunsuri la intrebari la care nu m-as fi gandit. alteori nu...
asa ca, draga prietena virtuala, ma ierti ca am raspuns cam fara chef...

la asta am raspuns doar de dragul tau. si nu o trimit mai departe.

1. Luaţi cartea cea mai la îndemână, deschideţi la pagina 18 şi scrieţi aici cel de-al patrulea rand.,,cunoastere pe care o poate exprima cineva. Sa vad ce poti” – Carlos Castaneda – Povestiri despre putere

2. Fără să verificaţi , cât e ora?- 9
3. Verificaţi: 8.46 (sa-a facut 9 pana l-am terminat)

4.Cum sunteţi îmbrăcat(ă)?mai bine nu zic, decat sa vorbesc despre atat de putin…

5. Înainte de a răspunde la acest chestionar, la ce vă uitaţi? la castronul cu visine

6.Ce zgomot auziţi în afară de cel al calculatorului? pasarele, tic-tac de ceas, propriul corp in contact cu mediul

7. Când aţi ieşit ultima dată şi pentru ce? iesit? unde? la toaleta? in afara casei? in afara propriilor limite?

8. Ce aţi visat ieri noaptea? am uitat

9. Când aţi râs ultima dată? ieri. nu-mi amintesc exact momentul

10.Ce aveţi pe pereţii încaperii unde sunteţi? carti, chestii atarnate, praf, un tantar

11. Daca aţi deveni multimilionari peste noapte care ar fi primul lucru pe care l-aţi cumpăra? un hotel

12.Care este ultimul film pe care l-aţi văzut? nu pot sa zic. unul de-ala cu patratel rosu

13. Aţi văzut ceva neobişnuit astăzi? inca nu

14. Ce părere aveţi despre acest chestionar? nu foloseste la nimic

15. Spuneţi-ne ceva ce nu ştim încă. la ce bun?

16. Care este prenumele copilului dvs. dacă ar fi vorba despre o fetiţă? Ciandra

17. Si daca ar fi vorba de un baiat? n-am luat niciodata in serios posibilitatea

18. V-aţi gândit deja să locuiţi în străinătate? nu

19. Ce aţi dori ca Dumnezeu să vă spună când intraţi pe porţile Raiului? hai… treci si tu…

20. Daca aţi putea schimba ceva în lume, în afara de politică, ce aţi schimba? sensul de rotatie

21.Vă place să dansaţi? da

22. George Bush? -

23. Ce aţi văzut la tv. ultima dată? filmul ala

Care sunt cele 4 persoane care ar trebui să primească această leapşă?
nu as trimite-o mai departe, nu mi se pare utila...

luni, 6 iulie 2009

dorinte

e ciudat sa astepti si sa cauti nu indeplinirea unei dorinte, ci aparitia ei...
cum, nu-mi doresc?
ce se afla peste dorintele mele si le acopera?

la suprafata dau peste obiective: foste dorinte, constientizate, masurate, luate in lucru, la proba, la norma, la ,,trebuie, vreau si pot".
bun. le dau la o parte fara sa-mi fie teama ca le pierd. ele vor ajunge sa se manifeste, am fost bine educata in sensul asta.
apoi, straturi de emotii complicate si suprapuse, bucati de ,,nu" sparte in care imi zgarii picioarele...
si mai caut...
si in cele din urma... uite-le!

cum nu le vezi? sunt petalele alea roz pe care le sufla vantul spre tine...
nu, nu te teme... faptul ca te ating nu te responsabilizeaza nicicum... doar te invita sa te bucuri impreuna cu mine de regasirea lor.

duminică, 5 iulie 2009

ZODIA FECIOAREI

sursa poza

Păşim unul spre celălalt
Cu mâinile întinse
Cu întrebări în mâini, în ochi, pe buze
Şi câteva, mai ascunse, prin buzunare.
Ultimul pas îl facem cu ochii închişi.
Deschide-i!
Era doar oglinda.

Întrebările înmuguresc, dau să se deschidă
Dar
Se deschid dincolo, înăuntru, în spate
Şi, Doamne, răspunsuri de unde?
Căci noi, neputând suporta aşteptarea
ne acoperim ochii cu mâinile, cu pleoapele, cu imaginile
Ne acoperim buzele cu mâinile, cu alte buze
Ne acoperim întrebările din buzunare
Cu întrebările din mâini
Schiţând inconştient mângâierea
Şi apoi
Cu spatele la oglindă, reînchizând ochii
Murim învinşi cu întrebările în noi.

sâmbătă, 4 iulie 2009

VREAU SA VAD

sursa poza


mi s-a spus ca cel mai important e sa vreau.

cu cativa ani in urma am experimentat ceva asemanator cu vederea.

era un mod de intelegere nou al lumii, care a inflorit dupa o vreme lunga in care ochii mi s-au spalat singuri de vechile imagini.

dar acest nou mod de intelegere avea totusi limitarile lui. nu vedeam cu inima, ci pipaiam cu mintea hartile noii realitati care mi se dezvaluia.

si pe masura ce le pipaiam, hartile se extindeau.
mintea mea le urma, si aveam senzatia ca vad din ce in ce mai mult.
acum stiu ca e mult mai mult decat atat.

VREAU SA VAD!!!!

si imi strig in cele patru zari intentia...

vineri, 3 iulie 2009

Locul emoţiilor

În sistemul minte-emoţii-corp, emoţiile ar trebui să fie elementul de legătură. Asta dacă ar fi armonioase, echilibrate, vibrând în mod sinergic... bla, bla...
În sistemul meu, emoţiile sunt strâns legate de corp. Pulsează sub membrana subţire care separă conştientul de inconştient, dar în loc să o întindă şi să o împacheteze frumos, stau cu spatele la minte şi îşi fac de lucru prin colţuri ciudate ale corpului.
Le găsesc aproape de suprafaţă, încălzindu-mi obrajii sau enervându-mi vârfurile degetelor. Îmi strîng pumnii vrând să le alung de acolo – se prefac că nu pricep şi temporar pleacă de acolo doar pentru o scurtă partidă de leapşa pe corzile vocale.
Îmi dreg vocea. Mintea tot nu înţelege ce se petrece; uneori, din punctul ei de vedere aparent nu se petrece nimic. Membrana se opreşte ca şi cum emoţiile, obosite, ar fi adormit. Dar de unde! Tocmai au fugit afară, la joacă – şi pe unde să iasă mai uşor dacă nu prin colţurile ochilor – toate grămadă, de teamă să nu sune de intrare!
Mintea se dă bătută, mai bine să le privească mai de departe, doar cât să se asigure că nu părăsesc sistemul şi după ce colţurile ochilor s-au limpezit caută să analizeze mesajul transmis, să elaboreze strategii pentru acţiunea necesară... până când adoarme ea!

miercuri, 1 iulie 2009

aproape de sfera, departe de perfectiune

sursa poza

se considera ca forma sferica e forma perfecta. si cu toate astea, cei al caror corp se apropie de forma sferica se simt teribil de departe de perfectiune.
ei isi ascund uneori cu gratie handicapul. vorbesc tot timpul, rad si sunt in continua miscare, in speranta ca doar o sa-i auzi, fara sa-i vezi. ca te vei amuza suficient pentru a te simti bine alaturi de ei, suficient cat si ei sa se simta bine alaturi de tine.
niciodata nu se vor considera normali, desi rareori ceilalti ii considera handicapati. poate pentru ca nu-i vad prea bine, zic ei.
daca au fost la inceput supli si s-au rotunjit mai tarziu, isi traiesc acut frustrarile de a urca mai greu scarile, de a nu-si mai putea cumpara haine de la magazinele obisnuite, de a nu mai incapea in cele vechi, de a se gandi bine de fiecare data daca sa manance ceva sau nu. li se pare ca au iesit din teren fara sa-si dea seama de momentul in care au jucat prost. uneori, raman singuri pe terenul parasit de celalalt...
daca au fost rotunzi din totdeauna, pe umerii lor rotunzi si pufosi atarna toata greutatea viselor neimplinite. faptul ca nu au fost selectati in echipa sportiva a clasei, nu au dansat, nu s-au oglindit nicicand cu satisfactie in ochii unei persoane iubite in taina. le ghicesti tristetea de sub armura si dispararea cu care si-ar da toate calificativele de ,,excelent"si toate laudele aduse inteligentei lor pe o singura clipa cand cineva i-ar face sa se simta frumosi, atragatori, doriti.

in seara asta am participat la un grup de suport pentru persoanele supraponderale, organizat de Kilostop. s-a discutat, s-a ras, s-a glumit. si cu toate astea, cand am plecat de acolo, mintea mea rasuna de tipete mute.

despre sufletele surori

sursa
,,rareori membrii unei familii traiesc sub acelasi acoperis." - Richard Bach

dincolo de conceptul de suflet pereche - cel care ne atrage prin iluzia complementaritatii perfecte, mie imi place sa cred in cel de suflete surori, cele care ne atrag prin asemanare.
oamenii pe care ii simtim familiari de la prima vedere.
cei care ne fac sa ne simtim radacinile si ramurile arborelui genealogic intanzandu-se dincolo de marginile padurii.
de-a lungul timpului am cunoscut multi asemenea oameni care sa-mi devina mai intimi decat parintii, fratii si surorile.
am multi prieteni la care ma gandesc si care se gandesc la mine in termeni de sora-mea si frate-meu.
iar de cand am intrat in invatamant, m-am trezit ca mi se spune ,,mama" de catre adolescente carora diferenta de varsta dintre noi nu mi-ar fi permis in nici un caz sa le fiu mama biologica.
am o amintire frumoasa, cu una din ,,fiicele" mele, stand pe o ramura de copac, deasupra mea, in parcul din spatele liceului.
,,mama..."
,,da."
,,te iubesc..."
,,si eu... :)))"
si am imbratisat-o stiind ca in ea se trezeste dorinta de a iubi despre care inca nu intelege cum se manifesta...
ii iubesc pe toti acesti oameni cu fiecare asemanare dintre noi, ii iubesc cu tot sufletul.