sâmbătă, 5 noiembrie 2016

emotie de toamna

si mergeam eu asa, linistita, spre locul meu, si mi-era asa de bine, ca mi-am adus aminte de pasii care ma duceau spre locul tau, cel mai grozav loc din lume. acelasi ritm, aceeasi respiratie.
si am simtit dorul si durerea dulce, dragostea si lipsa ei, si mi-am simtit sufletul crescand dincolo de marginile tuturor ranilor si cazand lin, bucati, plutind in cercuri largi, ca frunzele, ca pansamentele uscate de pe ranile inchise, ca fulgii de zapada, rotindu-se in jurul meu si in acelasi timp parasindu-ma.
numai pe mine ma pot imbratisa in lipsa ta. si abia apoi pe ceilalti, lasandu-le cate o frunza.

sâmbătă, 10 septembrie 2016

inainte de plecare

m-am dus sa-l ascult vorbind despre ceva ce mintea lui framanta de multa vreme. l-am ascultat intorcand-si gandurile pe toate fetele in fata noastra, rasucind elegant si aparent inocent intrebarile care ii trezeau ecouri, batand campii cu bucurie, urmarit de zambetele care ii erau adresate dar pe care n-avea cum sa le inteleaga pe deplin. le intelegeam noi si ne zambeam unii altora pentru ca zambetele noastre sa teasa o plasa densa in care omul drag sa se simta sustinut.
nu ma interesa prea mult ce spunea, desi din cand in cand cate o idee mi se oprea cercel pretios. ma multumeam in celelalte clipe cu vocea pe care o lasam sa ma adoarma si sa-mi trezeasca franturi de vise cu imagini de-ale lui din alta viata, in care, chiar daca nu-l cunoasteam, purtam acelasi model de cercei.