vineri, 6 noiembrie 2009

cum ma foiesc eu pe aici

intai, deschid pagina mea, sa vad cine ce mi-a scris. raspund, apoi dau fuga si dincolo. raspund si acolo. uneori, mai aman cate un raspuns, sa cuget mai bine.
apoi, intru sa vad ce au scris oamenii dragi mie. le citesc postarile, in ordine cronologica, cu exceptia uneia. uneori le scriu si lor imediat cate cava, alteori nu. ma mai gandesc.
fac o mica pauza, ma mai foiesc un pic in lumea reala, ma asez mai bine, eventual imi iau si ceva bun alaturi si, cu oarecare emotie, o deschid si pe aceea. o citesc intai fara sonor, apoi cu muzica. inchid o vreme ochii, sa ma obisnuesc cu noile emotii. de obicei sunt emotii puternice, pentru ca postarea aleasa e scrisa de o fiinta draga mie. adesea aceeasi. si despre care stiu sau imi imaginez cate ceva din istoria ei personala. raspund de obicei mai tarziu, dupa ce ma limpezesc si separ emotiile mele de ale povestii citite. uneori nu e simplu. cate-o data mai fac chiar confuzii intre rani si trandafiri. depinde de culoare. dupa ce am citit si am raspuns povestii care seamana cu a mea, uneori simt ca ceva s-a petrecut. s-a mai deznodat un fir, am mai gasit un semn...

10 comentarii:

Mikka spunea...

Cum te foiesti... Ca foile de tradafir...
Uneori trandafirii si ranile-s acelasi lucru... Fiindca de obicei din sangerare creste rosul trandafir. In final, ramane doar inflorirea.
Normal ca le vezi tot aceea. Fiindca stii cum e... Povestile alea, adanci, sunt cam la fel.
Deh, tu foiesti si eu imi dau cu parerea... :))))

Amrita spunea...

:)
traiesc emotii asemanatoare atunci cand deschid pagini. se transmit emotii, muzica dintre ganduri sau aia a sunetului, alteori simti multa dragoste de iti vine sa plangi de drag, uneori schimbi si vrei sa decantezi, oh, da, nu vrei sa te contopesti, te-ai pierde, ti-e inca frica, alteori scrii...
sunt altii, poate aceeasi, care te-au determinat sa scrii si nu poti uita indemnul lor tacut, nici macar nu stiau ca existi, tremurai cu mana pe pix la indemnul-tacere...
e asa de frumos cand simti asa, ei, da..., de asta e frumoasa viata, ajnanina!

John Constantine spunea...

din contra eu simt nevoia sa comentez pe loc, ori ptr ca-mi vine o idee in timp ce citesc ori ptr ca vreau sa scriu la primul gand/impuls. daca gandesc prea mult si las pe alta data pot sa dau inapoi si sa fiu mai lipsit de vlaga.
cand citesc posturi: unele ma inspira si imi dau idei care imi doresc sa le pun si la mine, altele ma contrariaza (adica nu sunt de acord) si incerc sa explic cum vad eu lucrurile. unele nu le pot citi in unele zile si le las pe alte zile cand ma simt in stare. cu unele rezonez ptr ca si eu simt aceleasi lucruri (sau asemanatoare) pe care autorul le scrie , altele ma arunca intr-o lume diferita de a mea si o traiesc prin intermediu celui care a scris.

ajnanina spunea...

Mikka,
da, povestile alea ajung, de la o anumita adancime sa semene.
sunt profunzimi comune pe care ni le recunoastem in viata oricui...
iar in viata obisnuita, spre deosebire de aceste spatiu relativ pritejat, rar ai o cazia sa inoti pana acolo unde poti sa-i spui omului de alaturi: da, sunt langa tine, da suntem la fel, da, doare dar trece..., da, e minunat...

ajnanina spunea...

Amrita,
da, si de asta e frumoasa viata...
de bucuria regasirii, de trairea intimitatii mentale si emotionale, de fericrea identificarii si dez-identificarii cu ce ne e drag, de ce ne e drag...
de bucuria adunarii a cine se asemana intr-o clipa sau indelung :)

ajnanina spunea...

John C,
si eu raspund uneori imediat...
alteori prefer sa las in mod egoist mesajul sa isi faca efectul... iar apoi scriu sau nu, in functie de efect...
unele mesaje apar clar, apar sincronicitati, te bucuri cand citesti raspunsuri sau postari asemanatoare...

DoarEu spunea...

frumos...
uneori un raspuns iti da incredere, curajul de a continua. alteori,unele comentarii ma fac sa cred ca sunt ultimul om... ca sunt un nimeni.

ajnanina spunea...

DoarTu, draga mea fetita frumoasa,
cei care iti spun lucruri neplacute (ca si ceilalti, de altfel) au EXACT atata putere cata le-o acorzi.
la varful degetului tau sta butonul DELETE pentru gandurile rele :)))
si puterea de a pune niste ganduri bune repede in loc!

gabi spunea...

si eu ma cam foiesc la fel,
cu exceptia exceptiei tale.
Si eu am insa o exceptie iar locul acela imi ofera multa relaxare activa in care neuronii se joaca fericiti :)

ajnanina spunea...

Gabi, pentru fiecare exista cate un text care ne infioara neuronii prin ceea ce spune sau prin ceea ce nu spune... :)