de inghitit

un secret si un pahar cu apa, va rog. apa simpla? minerala!

iau secretul si paharul si ies pe strada. nu am avut niciodata nevoie de reteta, am in priviri semnul acela care spune ca pot sa inghit orice. pot sa il rontai incet sau sa il pun pe limba - uneori chiar sub limba si sa ma plimb apoi pe strazi ore intregi fara ca nimeni sa banuiasca. 

uneori, impreuna cu cei asemenea mie, dupa ce luam cate o doza ne plimbam tacuti mana in mana si ne strangem mainile cu putere atunci cand simtim ca ametim. daca e prea amar, putem lua o ciocolata dupa. sauo cafea, daca e prea dulce...

uneori ne privim ametiti, si, dupa ce a trecut faza maxima ne sarutam lung, pentru a schimba impresii.

ah, sarutul acela in care il primesc pe el si tot arborele de senzatii, emotii si ganduri pe care le-a crescut in timp ce ne plimbam, singuri si impreuna cu toata lumea...

ah, secretul acela in acelasi timp pastrat si impartasit...

sursa foto

încântec

atinse usor corzile si sunetele se aliniază pe lung, alergându-se suplu catre urechile noastre. cădem secerate in jur, sunetele ne răsfiră ca pe ierburi, ne lăsăm înmuiate, străpunse - părem surprinse dar mai vrem o dată și încă o dată...

ce putere are omul ăsta, până acum invizibil, imposibil? la ce putere renunțăm noi încărcându-l cu o mie de stări și cerându-le apoi acut înapoi?

stau puțin mai departe și reușesc să rămân în picioare până când termină toate fragmentele pe care le cerem. îl urmăresc spre ieșire și îl întreb: ce a fost asta? îmi răspunde cu aerul ăla inocent, invizibil, imposibil: mâine s-ar putea să ningă.

sursă foto

du-te, du-te in padure...

in padure a ramas Muma Padurii, din padure iese din cand in cand Fata Padurii. nu ma hotarasc ce sa fiu acum, dar intru in padure cautandu-le. sigur, le-as putea vedea printre copaci, dar eu aleg azi sa privesc cand spre ierburi, ghinde si jir, cand spre cer. copacii se foiesc nelinistiti si ma evita cat pot, apoi, dandu-si seama ca eu nu ii privesc, fosnesc din ce in ce mai tare. ma opresc pentru o clipa destul de puternica in trunchiul unuia din ei sa respir lung de cateva ori. isi intinde crengile in jurul meu - ademenitor... ocrotitor... ? eu ii zambesc, ma desprind si trec mai departe. 

marele vuiet se aude din inima padurii si eu ma indrept spre acea inima inotand grabita pe poteca - artera. nu, nu e bine, ca sa ajung la inima am nevoie de o vena, ma strecor din nou catre copaci.

imi dau seama ca padurea asta nu are vene, au fost taiate, ce ma fac, cum ajung? te rog, te rog, Muma Padurii, primeste-ma in inima ta, vreau sa raman aici, cu toti copacii tai, cu toate ierburile tale, vreau sa fiu a ta, nu vreau sa-ti fur copacii, vreau sa ii iubesc pe toti, vreau sa ma iubesc cu toti, nu vezi ca am si eu crengi in par?

gasesc o vena ingusta si intru in ea, marele vuiet e din ce in ce mai ametitor, copacii intind crengile sa ma opreasca, eu alerg in continuare, stai, nebuno, striga ei dupa mine, cum vrei sa intri asa intr-o inima?

au si ei dreptate, alerg mai usor cu propria inima aproape sa zboare, topaind pe marginea cuibului de coaste, vuietul e din ce in ce mai puternic, zbucimul e aproape vizibil, din ce in ce mai aproape... si apoi aproape liniste, un murmur slab si nimic altceva. doar un ochi de apa in care sa-mi vad propriul chip, cu crengi si frunze in par.

sursa foto

transfer

ei, genul asta de transfer se poate face doar in transa, nu avem timp pentru initieri complete si complicate, zise el, apropie-te.

ma apropii un pic nedumerita, e vorba doar de transfer de informatie, nu e o transformare completa, as putea sa-i spun pur si simplu ce vrea, doar ca nu am cuvintele la mine.

stai putin, ce vrei de fapt sa-ti spun, nu mai putem astepta putin, tu ai transa la tine? ai de-aia buna, din care e suficent o privire sa ma dizolv? nu vreau sa doara...

imi zambeste si ma ia de mana. da, am. ma linistesc si ma asez langa el, asteptand sa inceapa dizolvarea. imi ia ambele maini in mainile lui si ma priveste. imi asez si ochii in ochii lui (as fi putut sa-i privesc doar mainile, dar in genul asta de transa raman pe jumatate treaza si ii alunec incomplet din conexiune, si ne dor ochii pe amandoi dupa aia).

pupilele i se dilata si murmurul incepe. in ritmul acela usor, vibrat, ma apropii de marginile irisului si intru pentru inca o data prin pupila largita. ii mangai irisul cu buzele, dar nu insist, ma strecor toata prin deschidere si ii soptesc sa inchida pleoapele. ii raman usor intredeschise, las sa fie mai usor cand ies.

ma indrept spre nervi, unde ma ghidez dupa flashuri. stiu ca acelea sunt gandurile, stiu ca si ale mele arata destul de asemanator, doar ca eu le vad pe ale lui iar ele le simte pe ale mele. ma simt vazuta in intregime, sunt toata in ochii lui si nervii ii vibreaza. astept ca gandurile lui sa ma dizolve treptat. ceva din mine la care nici eu nu am acces in mod constient poate servi ca liant pentru gandurile lui. nu, nu merge pe dinafara, trebuie sa intru cu totul in el. 

simt clipa lui de extaz in momentul in care gaseste si incep sa inot inapoi. poate prea repede pentru el, nu m-am lasat complet dizolvata, asa e, ma grabesc de fiecare data sa ma coagulez la loc. extazul meu urmeaza, de obicei apare in momentul in care ii ies din ochi si ma intorc intre priviri, e momentul in care ma priveste din afara. ii mangai din nou irisul cu buzele cand ies, extazul meu se apropie, ma strecor usor printre pleoapele lasate,  si ma asez din nou in fata lui. mai vibram o vreme impreuna, ne linistim.

ne privim lung, cautand sa vedem in ce masura ne-am pastrat individualitatea. ca si cum ar mai conta... in clipa asta nu conteaza, dar va conta, desigur, dupa separare, cand o sa ne cautam fiecare gandurile in sine si in celalalt.  

ai gasit? cred ca da, zice el, daca nu, mai vedem, ne vedem in seara asta, da?

sigur, zice o parte din mine ramasa in mintea lui, da, avem mult de recuperat...

Între tine și tine

Îți privesc ambele fețe cum privesc fiecare în altă parte. 

Mă strecor între trupuri, amândouă cu spatele la mine. Simt căldură dintr-o parte, răceală din cealaltă, inimile bat una mai tare, una mai încet. A mea a stat pentru câteva clipe lungi. 

Te-aș întoarce cu fețele una spre cealaltă, dar fiecare trăiește din privirile celor din jur. Mă strecor treptat pe sub piele. Spre partea caldă, deh, om sunt și eu. Mă încălzesc puțin, te încălzești încă puțin, cealaltă față face o grimasă rece. Scot o mână la suprafață, trag puțin din tine către noi. Merge, dar nu ar fi mai bine să mergem din noi către tine? Hm, nu.

Rămânem pe loc, ies să respir, în spațiul rămas se trecoară repede un alt corp din cele care gravitau în jur. 

Derută: cu cât mai multe aproape, cu atât mai puține în față, hrana intravenoasă nu are gust, deși poate lungi viața. Eu vreau să trăiesc, eu vreau să mă ascund, eu vreau să fiu văzut. 

inchide ochii sa te vad

ma uit la tine in ochii tai albastri, in ochii tai verzi, in ochii tai negri. si tu taci, si tu taci, si tu taci. te urasc, te urasc, te urasc.
mi-am rasucit pe deget inelul cu piatra albastra, cu piatra verde, cu piatra neagra. mi-am pus dorinta. sa te vad, sa te aud. nu mi-am dorit destul, as fi putut sa cer sa te inteleg, sa ma intelegi, sa impartim pentru cateva clipe in mod constient acelasi aer.
sa te privesc si tu sa-mi spui: da, ceea ce vezi e real, ceea ce crezi despre mine e exact asa, toate povestile pe care ti le-am spus sunt adevarate. si eu sa te cred, uitand variantele fiecarei povesti, topindu-le intr-una, in ochii tai albastri, in ochii tai verzi, in ochii tai negri.
si m-as fi imbratisat cu trecutul tau, cel pe care l-ai sters, cu care te-ai sters, stergandu-ma si pe mine din trecutul tau, din prezentul tau, din viitorul tau.
in memoria stearsa e moartea, nu mai am din tine decat ce am furat.
si asta ma jefuieste si ma elibereaza in acelasi timp, pentru ca pot, cu cioburile pe care le-am spart din oglinzile in care ti-am furat cate o privire, sa te recompun, sa te reinventez sau sa-mi tai venele. in care sa inmoi penele de la cealalta aripa si sa iti sterg obrazul dupa barbierit.