duminică, 29 noiembrie 2009

anatomia plantelor




in facultate am studiat anatomia plantelor. radacini, tulpini, frunze, flori, fructe, alcatuirea lor intima, structurile lor delicate. imi placea mai mult decat anatomia animala sau umana, nu aveam senzatia crimei atunci cand analizam o structura desprinsa de intreg.
de curand, dupa o intoarcere in vis si o reintegrare in lumea vegetala am reinceput sa privesc arborii cu alti ochi, si m-am trezit ca ochii lor ma privesc. sa ma apropii cu inima de ei si sa ii vad ca isi scot inimile la vedere. pe masura ce ma apropii mai mult, asemanarea e din ce in ce mai mare si identificarea din ce in ce mai usoara si mai tulburatoare...

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

poezia de vineri: Alanna Aisha - CUVINTELE PE CARE VROIAM SA LE AUD

Cantece de iubire pentru a speria durerea.
Un cuvant dulce. Un sfat de la un prieten.
Limbajul ploii.
Spargerea valurilor marii.
Cuvinte care vorbesc limbajul inimii.
Ce pot simti toata sinceritatea
si adevarul in fiecare litera, in fiecare sunet.
Un val urmat de un zambet urand bun venit.
Asa cum rasaritul Soarelui
cu o stralucire se reflecta in fiece loc.
A asculta mesaje ce vin din cer.
Si a rasplati cu energie.
Multa iubire pentru a fi raspandita
sub forma de sunet.

vineri, 27 noiembrie 2009

cum v-am cunoscut eu pe voi. cum m-ati cunoscut voi pe mine?

cum zilele astea ma ocup cu recapitularea, am ajuns la capitolul viata virtuala si legatura ei cu viata reala.
si mi-am depanat amintirile de blogger. lasam la o parte amintirile vietilor anterioare, de alte site-uri si forumuri. cele de aici sunt importante, pentru ca aici, in blogul asta sunt investite o gramada de emotii.
si ma straduiesc sa imi intind harta si sa inteleg firele si nodurile ei. cum m-am conectat eu cu voi si/sau voi cu mine, cunostinte si prieteni comuni, urmariti si urmaritori, cititori si cititi.
in 2008, blogul a fost jurnal. sters. scriam saptamanal pe o tema dintr-un calendar de inteligenta emotionala. a fost super, mi-am pus multe emotii in ordine si le-am trecut si prin minte, sa ma pricep mai bine.
pe atunci doar citeam, fara sa comentez la altii, sau foarte putin. n-am idee daca ma citea careva. trimisesem linkul unor foarte putini prieteni din viata reala. care nici unul nu-si pierde timpul pe net :)

o citeam pe Ada. pe care am descoperit-o pe un forum pentru mamici si am citit-o cu deliciu. intrasem ca sa capat un limbaj comun cu o prietena, atunci insarcinata. prietena aceea a renuntat sa mai citeasca ceva pe net dupa ce a dat de o gramada de posibilitati ingrozitoare pentru ea si puiul ei, care s-a nascut si creste bine sanatos. de la Ada am intrat la Mara, Florina, Alina, si o vreme am citit-o fascinata pe Klara, pe care o vedeam ca pe o femeie-samurai, sabie de otel in teaca de matase... la Klara l-am reintalnit pe Darael, pe care il admiram in secret pe alte forumuri si pe care il uitasem intre timp. si l-am descoperit pe Druje, care m-a cucerit cu o poveste in care m-am regasit si care ma enerveaza de nu mai pot pentru ca, de cateva luni bune a renuntat la comentarii si scrie doar pentru placerea lui, lasandu-mi vorbele pe varful degetelor. De la Darael am ajuns la April si la imaginile ei minunate. si ar mai fi de zis...

intre timp, am facut blogul celalalt, cu povesti. pentru ca mi se parea ca proiectul acesta, o data incheiat nu mai are haz. si ma pregateam sa sterg acest blog la inceputul acestui an, cand s-a produs marea schimbare: aparitia comentarilor. la inceputul lui ianuarie, in singura zi de iarna (cativa fulgi de zapada) i-am cunoascut pe Mugur si Ioan. schimb de carti de vizita, de linkuri. oamani binecrescuti, au intrat si au comentat. uau, deci se poate si asa?
descopeream o lume noua. Mugur incepuse isi el de curand blogul, ma uitam la el si vedeam cum face, cum e cu urmaririle, cum il ajuta limbajul de coach sa-si faca prieteni, una-alta. el a organizat si prima intalnire in real, in Herastrau... la imbratisat de copaci...

atunci am cunoscut-o pe Gabi, care mi-a zis de unde m-a descoperit ea... surpriza, nu ma asteptam... de la Gabi am ajuns mai tarziu pe blogul lui Calin, marele maestru PA...

(mai tarziu, tot de la Mugur, le-am cunoscut pe Karin si Camelia...)

in perioada aceea, am avut prima petrecere virtuala, pe 3 martie... au fost cateva ore fantastice, de conexiune incredibila. adica am pus cateva poze cu prajituri si sampanie si ne-am jucat... de atunci am ramas prietena cu Leo, si imi amintesc cu drag de linkul cu prajiturile ei...

pe Mikka o cunoscusem cu cativa ani inainte si o uitasem. fusese o intalnire la ceai cu niste cunostinte comune, dar atunci nu s-a legat nimic :)
dar mi-a pastrat adresa de mail, si m-a anuntat cand si-a facut blogul... si atunci am intalnit-o cu adevarat, am reintalnit-o si recunoscut-o cu mirare si multa dragoste ca suflet sora...
a venit la prezentarea cursului meu de povesti, alaturi de Mugur si Gabi, si atunci s-a format un mic grup (si cu Ioan si Kami, acum fugiti fiecare in viata reala, in trebuile lor). iar grupul s-a intalnit o vreme in serile de joi, si a fost mult bine si multa buna dispozitie. si a trecut si asta...
la cafeneaua/ceainaria matinala de la Mikka am intalnit muuulta lume interesanta... astharte, Paul, MikaelEon, bl000g si multi altii si altele... si vor mai fi...

nu-mi aduc aminte exact cum l-am intalni pe Cristi, pentru ca sunt sigura ca si el e un nod important pe harta blogroll-ului meu... nu stiu daca eu l-am gasit, sau, cel mai probail, el pe mine... iar cu Geanina m-am imprietenit nu pe blogul lui, ci pe al Mikkai. iar apoi ne-am intalnit si in realitate. prin blogul Geaninei cred ca am cunoscut-o pe Angela, careia ii sunt recunoscatoare ca mi-a amintit de existenta fustei... :)

Amrita, tu cum m-ai gasit?

mai sunt multi de care as povesti... nu-mi amintesc cum am dat de diversii minunati fotografi, pentru ca de la ei nu am decat imagini, prea putine cuvinte...

si mai sunt si misterele blogurilor citite intai in vis si apoi cautate indelung... si ale celor gasite alergand dupa o idee sau o imagine... ale celor pe care le urmaresc anonim, pentur a nu tulbura delicatetea reflectiilor...

acum, firesc si cinstit ar fi sa pun linkuri la toate. da pentru ca am acum o conexiune perfect asortata la raceala mea, am sa le pun treptat. si in ordinea comentariilor voastre... si tot treptat voi face si corecturile, am scris repede...

si imi cer iertare celor de care n-am pomenit acum. daca ziceti ceva, povestesc si despre voi...
va iubesc pe toti. cel putin virtual.

marți, 24 noiembrie 2009

nu face economie...

nu face economie la respiratie. nu o sa traiesti mai mult, doar viata se va tara mai greu...

luni, 23 noiembrie 2009

en trance


stiai ca ceatza de la ora cinci dupa-amiaza are culoarea aia speciala gri-roz, cenusa de trandafiri? cand masina merge lent, lent, croindu-si delicat drum prin pulberea umeda de deasupra soselei, si e din ce in ce mai cald, ca sa nu simti cum e afara de fapt... si luminile acelea albastre si rosii din tavan care ma fac sa imi vad mainile albe, albe de tot - sa nu uit sa imi caut mainile in vis, poate acum, poate la noapte, poate in visul viitor, la un moment dat le voi vedea si atunci va fi marea intalnire intre visat si visator, sa vedem daca vor dori sa se cunoasca, sa se recunoasca, voi fi mai emotionata decat atunci cand te-am cunoscut pe tine, de care poate nici nu imi voi mai aminti...
si va trebui sa bati puternic la usa visului, iar eu am sa te aud ca prin ceatza, si am sa imi amintesc de dupa-amiaza cand ai trecut, poate, pe langa mine, cu privirea umeda si incetzosata si respiratia gri-roz, de fumator inca sanatos, nereusind sa imi atingi buzele pentru ca nu vor fi ale mele, ci ale vissatoarei...
iti spun acum, poate ai sa iti amintesti ca ma pot trezi doar daca pe langa geamurile masinii o sa treaca in viteza un copac cu frunzele galbene ca fereastra, in nici un caz altfel de galben, da, acela luminos de tot...
oricum, copacul trece mai departe si in urma lui ramane gri-roz asfintitul, cu un ultim zvacnet inaintea intunericului in care ne scufundam impacati, cu masina cu tot...

joi, 19 noiembrie 2009

ferestre


imi sunt foarte dragi ferestrele. cand intru intr-o casa noua, ma indrept automat spre fereastra. nu ca as vrea sa sar. as vrea sa ma lipesc. nu stiu cum. locul ala, inauntru si in afara in acelasi timp.
de afara, mi-e drag tare sa privesc ferestre unde, atunci cand ma indrept spre.
zilele trecute am intrat intr-un bloc in care nu mai intrasem de multa vreme. vre- patru ani. intr-un apartament in care mi-am petrecut trei saptamani de vara, de viata, dintre cele mai intense. in care am privit mult in interiorul meu.
ma indreptam spre, si privirea mi s-a agatat de fereastra. petecul acela cald de lumina galbena, miscari discrete ale perelelor, tradand ca cineva se foieste in spatele lor.
si mi-am amintit o clipa asemanatoare care m-a incalzit in toamna de dupa vara aceea.
ma indreptatm tot intr-acolo, erau seri in care ne ancoram ceea ce traiseram pana atunci si ne imaginam ca asa vom trai de atunci inainte.
si ma uitam spre fereastra de la bucatarie, si i-am vazut pregatindu-se, asteptandu-ne venirea... miscari ale mainilor in sus, probabil trageau perdelele sau aranjau ceva. pentru o clipa am avut senzatia ca impodobeau bradul. si am avut cel mai intens si sfasietor sentiment de acasa de care imi aminteam pana atunci. m-am mai plimbat putin pe strazi, era prea mult ceea ce simteam, nu puteam.

iarna asta am ferestre noi. cand vin, le privesc in acelasi timp cu dorinta si cu teama de a le vedea galbene. am sa-mi pun bradul la fereastra, sa-l vada si cei a caror privire rataceste aiurea, cautand alte ferestre.

sursa imagine

miercuri, 18 noiembrie 2009

un pic de curatenie...

gata. fara muzica o vreme. o pun la loc mai incolo.
nu gasesc sa exprime exact ce vreau. si va deturneaza atentia de la ce n-as vrea, de fapt sa va spun :)

who by his own hand?


scris pentru concursul SHEBLOGS.

despre depresia de toamna. si despre cum sa faci sa te gandesti la ea cu duca-se.
ai toate motivele sa fii deprimat/deprimata. au cazut frunzele. nu mai ai oxigen. ti-e frig, trebuie sa te acoperi. e intuneric si urat. el/ea a plecat. duca-se. sau nici n-a aparut. si acel vino-ncoace al tau s-a dus si el nu se stie unde. da, si munca multa. si nici o bucurie la orizont... normal, daca privesti in jos...
dar nu pot scrie pe tonul asta, nu prea mult... eu mi-am format un reflex: cand se acumuleaza ceva depresie, la un anumit nivel se transforma in furie. pentru ca am vazut unde ajunge daca o lasi sa-si faca cuib in tine.

furia asta a aparut cu mai bine de doi ani in urma, cand conduceam un tanar pe ultimul drum. s-a lasat invaluit de depresie pana cand s-a saturat sa traiasca cu ea. si a plecat dincolo. si atunci am jurat ca nu voi mai lasa niciodata depresia sa se apropie de mine, sa ma atinga. m-am simtit si eu vinovata, ca si ceilalti, de a nu-l fi putut opri. in timp am inteles ca a fost alegerea lui, hotararea lui si i-am respectat-o. am citit despre depresie, am vazut documentare, am inteles mai multe despre mecanismul ei.
nu pot sa spun ca am aflat ceva despre cum o tratezi daca a ajuns mai mare decat tine. dar atata vreme cat tu esti inca mai mare decat ea, se poate.

e adevarat ca atunci cand esti deprimat nu iti vine sa faci prea multe. actiunile sunt grele, fundul se ridica de pe scaun cu mare efort. dar inca mai exista energie pentru multe lucruri. pe cele de rutina le faci, si inca te descurci bine cu ascunderea depresiei, sa nu isi dea seama cei din jurul tau. macar cei cunoscuti, plansul pe strada inca e la liber.
dar ochii si urechile inca vad si aud, iar degetele alearga pe tastatura. chiar si pentru a cauta muzica trista. melodia aia, a voastra, glaspapir pentur suflet in momentul in care ti se pare ca doar durerea iti mai da ceva senzatii. si oricum, stai cam mult pe net...

ce poti sa faci cel mai simplu?

sa schimbi muzica... ignora fundalul care e acum la mine pe blog (asta, pentru cei care citesc mai tarziu) si uite un exemplu aici. daca o asculti de mai multe ori la rand, s-ar putea sa-ti vina sa si dansezi...
din pacate e una din putinele melodii de acest gen. deci restul, sunt in mare parte hrana pentru depresie.

daca tii un jurnal in care povestesti cat de nasol te simti, nu te limita: exagereaza. nimeni nu te poate intelege, nimeni nu e atat de nefericit/a, toate ti se intampla numai tie... reciteste: chiar te recunosti? nu ti-e putin greata recitind?

daca te consolezi mancand, da, e buna ciocoata. cauta variantele cu concentratie mare de cacao. nu prajituri complicate, ciocolata simpla. iar dupa, niste ceaiuri aromate. iar daca le bei alaturi de cineva oricine (lasa, pana dai de cineva anume, nu strica sa-ti intalnesti prietenii pe care i-ai neglijat in ultima vreme, crezant ca ei te ocolesc)...

respira. mai mult, mai intens, mai profund.

si recomandarea cea mai simpla si miraculoasa, care in cazul meu a avut maximum de efect: UITA-TE IN SUS!

sursa imagine

marți, 17 noiembrie 2009

pe fereastra

luni, 16 noiembrie 2009

intimitate si celebritate

cand eram mica (sau foarte tanara) credeam ca tipii de care ma indragostesc eu devin celebri. nu stiu cum se producea. poate erau celebri doar in ochii mei. poate eram atrasa de potentialul lor inca nesesizat, iar fascinatia din ochii mei (mi-a trebuit un pic de timp sa exersez discretia, nici acum nu reusesc intotdeauna:)) magnetiza si atentia celorlalti asupra lor, ceea ce cataliza exprimarea lor in forta. fie erau celebri deja, iar ceilalti deja discreti :)
in timp, am uitat de asta.
in ultima vreme, citesc niste bloguri care au inceput ca jurnale. m-au fascinat. acum, aceste jurnale sunt la limita de a deveni publice. nu stiu in ce masura isi doreau asta. cumva, ceva se castiga, ceva se pierde. le-am gasit exact pe acest prag. si astept sa vad in continuare ce se petrece...

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

filtre

pornind de la harta realitatii (mele) am folosit urmatoarele filtre pentru a-(mi) (de)forma realitatea:
important-neimportant
interesant-neinteresant
util-inutil

in momentul x, harta are o anumita structura care imi permite orientarea in spatiu si timp. structura este formata dintr-o tesatura fina de convingeri, valori, vise, iluzii.
ceva e important daca permite fie o tesatura mai densa a structurii actuale, fie o reconfigurare adaptativa a liniilor de camp.
ceva e interesant daca imi ofera o noua configuratie a liniilor care sa-mi permita acces la aspecte noi ale realitatii, dar conforme credintelor si valorilor. visele si iluziile pot deveni complet noi.
ceva e util daca imi permite sa-mi recapat echilibrul dupa ce m-am aruncat printre ochiurile largite de interesant ale retelei. si dupa ce, privind dincolo de tesatura nu am mai vazut nimic important... :)

joi, 12 noiembrie 2009

marți, 10 noiembrie 2009

spre sud. polul sud.


sursa imagine

ma pregatesc de expeditie pentru a-mi colora petele albe de pe harta emotionala. sudul nu inseamna caldura si vegetatie luxurianta, ci polul sud, acoperit cu gheturi. voi fi inarmata doar cu un aparat foto obisnuit, cu care am sa ma catar pe ghetari si am sa cobor in apa.
sigur ca sunt friguroasa. de-aia mi-a ramas sudul necercetat. si m-am intors cu coada intre picioare din celelalte tentative exploratorii. dar atunci nu imi foloseam aparatul foto decat pentru imaginile din lumea exterioara. acum, el va fi si sanie, si caine si pusca. cu el am sa colorez gheatza si de el o sa ma tin cand alunec. daca nu o sa fie suficient, o sa mai si scriu. o sa mai fie cineva cu mine, pe post de urs alb. el o sa fie, fara sa stie, ghidul. cu el am mai trecut pe acolo, si fara sa vada, am acoperit traseele parcurse deja pana acum. nu conteaza ca nu le vede, e cu atat mai bine. are si el propriul aparat foto, si propria lui harta. si, probabil ca si el va fi ghidat de ceva sau cineva. nu stie sa scrie, are alte metode de conservare. poate invat.
asa cum trebuie la orice expeditie, ma pregatesc din timp. nu stiu cand plec. intr-o iarna, oricum acolo e tot tompul iarna, dar daca trec din iarna in iarna, e mai simplu. si mai putin socant la intoarcere. pana atunci, voi continua sa colorez zonele deja colorate. asa, ca antrenament.

duminică, 8 noiembrie 2009

protectie (arch)angelica

sursa imagine azi, M ne flutura sabia iar G, vestea buna. sunati, sunati, pe sarbatoriti sa-i felicitati.
e bine cand ne veselim pe seama voastra... sa sarbatorim, sa chefuim...
ne rugam de sanatate, fericire, prosperitate si dragoste. la voi, pe voi, cu voi, pentru voi. si mai ales pentru noi. alaturi de voi.
Doamne, da-mi, si Doamne ajuta. si voi ingeri, si voi sfinti. noi stam cuminti, cu ciocurile deschise si cu inimile inflorite si impodobite. cu flori, stele, cuie si pioneze. asteptand zilele cu soare si stelele cazatoare.
la multi ani!

sâmbătă, 7 noiembrie 2009

socializare in intimitatea singuratatii tale

din cand in cand, gasesc cate un blog nou care ma fascineaza si pe care il citesc tot. pe ultimul, cel din dupa-amiaza asta, l-am gasit pe Facebook.
ca tot ma intrebam ce caut pe acolo. unde m-am apucat sa socializez, asa, jucand la 0, initial acceptand cererile de ,,prietenie" ale persoanelor cunoscute, apoi, pe principiul ,,prietenii prietenilor mei sunt si prietenii mei" am acceptat cererile de ,,prietenie" ale celor de care macar am auzit, apoi ale diverselor grupuri de interes cu care interesul meu e macar tangent, si asa mai departe. eu, initial, nu le-am dat nimic. apoi, ca sa nu fiu egoista, am pus niste poze cu iubitii mei din lumea vegetala.
apoi, am bagat nasul in pozele lor, apoi, am inceput sa ma uit dupa bloguri... si uite asa, dupa ce trec nevazuta, cat mai pe fuga, prin marea de ,,prieteni", imi iau cate un blog si ma scufund in el...
si aproape ii invidiez pe cei care au ales sa ramana perfect anonimi si sa isi spele rufele (chiar si lenjeria) pe blog, fara sa le pese de ce zic ceilalti. cel putin la inceput. daca vreau sa inteleg cel mai bine pe cineva, sa-l simt, dupa ce citesc postarea care mi-a atras atentia, le caut pe primele. acolo mi se pare ca gasesc fie adevarata fata, fie masca cea mai compatibila cu mine. daca imi place, citesc si restul.
eu sunt aproape sincera, doar un pic ipocrita. povestesc ce simt, dar pentru spalat folosesc mult clabuc. si balsam. si nu va arat si faza finala, a limpezitului si intinsului rufei curate. chiar acum s-a oprit si masina de spalat, de aici si metaforele mele... asa ca ma duc sa le scot, sa le scutur si sa le intind. iar dupa aia ma intorc si mai citesc ce ati scris voi.

numele


am mai scris si in alta parte despre leagatura cu numele... cu adevaratul nume sau cu numele pe care le folosim pe parcursul vietii in diferite contexte.
o categorie aparte e numele pe care il primim de la celalalt. nume care ne arata mai multe despre el decat despre noi. din noi poate da o imagine mai buna doar asupra imaginii din mintea lui...
caci atunci cand cineva iti da un nume iti pune in brate o legatura de tandrete, de dorinte, de asteptari... despre cum ar vrea sa fii... despre cum n-a fost altcineva...

poate ca acele asteptari trezesc aspecte adormite din tine, poate te revolta si trezesc doar refuzuri. o data am refuzat si eu, brusc. dar stiu ca acel nume e inca in mintea celuilalt, acum asociat cu refuzul meu.

in general, cand mai primesc un nume, sunt emotionata. pentru ca simt speranta din eticheta celuilalat. si sunt curioasa sa-mi vad imaginea din mintea lui. sa ma identific o vreme, apoi, daca e cazul, sa gasesc cele mai potrivite modalitati de a ma dezvalui. daca pot. daca nu, imi scot eticheta si trec mai departe. doar ca , fara sa stiu, fara sa vreau, ceva in mine a fost modificat. cum ramane pata mai alba pe perete dupa ce ai scos tabloul. si vezi praful din jur...

vineri, 6 noiembrie 2009

cum ma foiesc eu pe aici

intai, deschid pagina mea, sa vad cine ce mi-a scris. raspund, apoi dau fuga si dincolo. raspund si acolo. uneori, mai aman cate un raspuns, sa cuget mai bine.
apoi, intru sa vad ce au scris oamenii dragi mie. le citesc postarile, in ordine cronologica, cu exceptia uneia. uneori le scriu si lor imediat cate cava, alteori nu. ma mai gandesc.
fac o mica pauza, ma mai foiesc un pic in lumea reala, ma asez mai bine, eventual imi iau si ceva bun alaturi si, cu oarecare emotie, o deschid si pe aceea. o citesc intai fara sonor, apoi cu muzica. inchid o vreme ochii, sa ma obisnuesc cu noile emotii. de obicei sunt emotii puternice, pentru ca postarea aleasa e scrisa de o fiinta draga mie. adesea aceeasi. si despre care stiu sau imi imaginez cate ceva din istoria ei personala. raspund de obicei mai tarziu, dupa ce ma limpezesc si separ emotiile mele de ale povestii citite. uneori nu e simplu. cate-o data mai fac chiar confuzii intre rani si trandafiri. depinde de culoare. dupa ce am citit si am raspuns povestii care seamana cu a mea, uneori simt ca ceva s-a petrecut. s-a mai deznodat un fir, am mai gasit un semn...

joi, 5 noiembrie 2009

cu blandete...

cum scoti sageti vii dintr-o inima vie? cu blandete...

miercuri, 4 noiembrie 2009

fascinatie

,,fii pasionat si vei fi pasionant", zice Andre Moreau, printre alte vorbe de-ale lui care mi-au ramas in minte.
asa e, nimic nu fascineaza mai tare decat pasiunea.
in ultima vreme, ma uit la filmele de pe TED. cu oameni pasionati si pasionanti.
printre subiecte, sunt multe care mai intereseaza. printre vorbitori unii pe care i-am citit sau i-am auzit si in alte contexte.
dar cei pe care ii admir cel mai mult sunt cei care au reusit sa ma faca sa urmaresc cu sufletul la gura prezentarea unor subiecte care, de obicei ma lasa rece sau pe care le evit (nu dau exemple, acum am capatat un oarece respect pentru unele din ele... :)))
si care, in ciuda subiectului aparent plicticos m-au fascinat prin emotia si pasiunea pe care o puneau in jurul cuvintelor care ma aveau putin si zburau, pline de gratie si forta pana la locul si momentul implinirii, salvand omenirea de la indiferenta.

despre cum sa dai cu piatra

mai intai iti cauti piatra de forma potrivita din propria minte, dand la o parte algele, meduzele si stelele de mare.
apoi, scoasa din mare, o tii o vreme intr-un rau, pentru contactul cu alte pietre, si pentru ca apa raului sa spele sarea.
apoi, o culegi ca si cum acum ai alege-o intmaplator dintre celelalte pietre, si o privesti, ca si cum ai vedea-o pentru prima data.
o cantaresti in palma sa te obisnuiesti un pic cu noua ei forma si greutate, si o strangi pana iti simti pulsul. o iubesti o vreme, apoi te pregatesti sa o eliberezi.
cauti un loc pe malul lacului, ascuns printre salcii sau chiparosi. te asezi pe mal, suficient de aproape cat sa iti vezi chipul in apa. il privesti pana dispare.
te ridici apoi si cu miscarile indelung exersate, cu ochii in ochii Lui, o arunci.
s-ar putea sa nu fie nimeni sa vada superbele cercuri, spirale si stele pe care piatra ta le face la suprafata.
s-ar putea sa nu fie nimeni pe fundul apei, care sa o culeaga.
tu ti-ai cules clipa si ai facut-o eterna.
in locul de unde ai scos piatra, ai pus la loc un diamant. cu care vei afla mai tarziu ce e de facut.

marți, 3 noiembrie 2009

relatie veche si proaspata

ma plimb prin Gradin Botanica de mai bine de jumatate din viata.
am descoperit-o ca studenta, cladirea facultatii e chiar in Gradina. veneam la cursuri mai devreme ca sa imi ramana timp sa ma plimb. intre sapte jumate si opt dimineata, Gradina era goala, ma plimbam ca pe mosia mea.
o visam si in vis arata diferit de realitate, dar cu o topografie onirica destul de constanta, usor de recunoscut in visul urmator.
ma plimb si acum cu mare placere, cladirea unde lucrez e aceeasi.
si nu m-am plictisit niciodata, pentru ca e permanent alta. diferita zilnic. cu surprize pe care mi le va pastra sa mi le ofere treptat atata timp cat ma voi mai plimba pe acolo.

duminică, 1 noiembrie 2009

utilitatea amanarii

.
nu lasa pe maine... stii tu.
da, amanarea te poate distruge treptat. dar exista si o amanare foarte buna, daca sii sa o gestionezi: amanarea finalului. poate a orgasmului, poate a mortii...
.
am ramas cu ideea asta dupa ce am citit penultimul articol al lui Big Coach Ioan (iertare, Big Coach, daca m-am indepartat prea tare de la sensul intentionat de tine) si am vazul filmul pe care l-a postat acolo. sau, mai precis, m-am lasat fascinata de el. de film :)
.
ca si el, am ales 6 minute care mi s-au parut fantastice pentru ceea ce am de zis, da n-am cuvinte destule. doar ca nu sunt primele, ci unele de pe la mijloc. mai precis, de la minutul opt jumate. (la fel ca si Ioan, zic ca daca aveti timp sa-l vedeti pe tot, ceva se poate petrece - are si subtitrare in romana, pe mine m-a ajutat :))
.
in filmul asta, in acele minute, mi s-a explicat simplu ceea ce intuiam doar ascultand anumite piese muzicale (in playlist-ul meu de azi, primele doo; daca le mai schimb intre timp, e vorba de asta si asta; la inceput, cand le-am descoperit, imi sugerau orgasmul, vezi al doilea grafic; intre timp, mi-au daruit un inteles mai profund).
.
si anume faptul ca daca finalul nu vine atunci cand astepti asta, te poti obisnui cu ideea si te bucuri de fiecare clipa in plus.
iar in final, cand intr-adevar se termina, sentimentul cu care il intampini nu e regretul sau disperarea, ci recunostinta.
ca ti-a fost dat sa primesti atat. si inca, si inca. mai mult decat ai asteptat si sperat. suficient cat sa Ii simti Prezenta.
.
later edit: dupa un feed-back pe mess, mi-am dat seama ca nu se intelege despre ce e vorba daca nu ascultati muzica. asa ca, please, lasati ideea sa va intre prin urechi :)