marți, 31 martie 2009

recunostinta

Te recunosc. Te re-cunosc. Îţi sunt recunoscătoare. Nu sunt prea convinsă.
Recunoştinţa apare spontan atunci când se adună la un loc o bucurie adâncă, un strop de umilinţă, unul de încredere şi un mugure de speranţă. Înţelegerea limpede a unui semn sau mai multor semne care arată drumul. Şi revelaţia faptului că minunile sunt posibile, chiar fireşti. Că poţi primi în dar sau măcar împrumut tot ceea ce îţi doreşti; doar forma poate fi uneori surprinzătoare. Şi surpriza că toate astea se adună cu generozitate pe capul tau.
Îmi scufund mâinile în inimă să strâng toate resturile de aur şi de soare, să le ridic în sus spre cer, cu recunoştinţă. Nu mai e mare lucru. Oare ce n-a mers? Le iau una câte una şi le cercetez. Bucuriile din ultima vreme sunt mici şi uşoare, le suflă vântul. Am nevoie de un lac mare să le pot adăposti când va începe să plouă. Încrederea şi speranţa nu stau nici ele la înălţime. Minunile din viaţa mea? Le-am cam trecut cu vederea, oare chiar aşa să-mi fi orbit atenţia? Darurile primite? Au venit şi le-am folosit repede, fără măcar să ajung să mă bucur de ele...
Le-am recunoscut pe toate în mod superficial, fără să re-cunosc, fără să mă recunosc în ele. Mi s-a părut că ştiu, fără să mă mai bucur de prospeţimea lucrurilor. Şi am căutat mai departe, fără să ştiu prea bine ce. Am cerut doar, fără încrederea şi bucuria anticipată de a primi. Nu prea a avut unde creşte recunoşţinţa în mintea mea. Locul e plin de buruieni. Inima uscată. Ţi se pare cunoscut?
Cum să meditez asupra recunoştinţei atunci când nu o mai recunosc? Cum pot să evoc starea pe care am avut-o cândva, când ea făcea parte firească din viaţa mea? Aş putea să citesc poveşti despre recunoştinţă, pentru a-mi reaminti toate modalităţile minunate prin care Dumnezeu ne ţine în braţe chiar şi atunci – sau mai ales atunci – când ni de pare că propria greutate ne trage prea mult în jos. Aş putea să retrăiesc, în amintire, momentele în care inima dădea pe dinafară scăldând mintea şi împrospătând-o. Sau aş putea... Cum să fac?
La muncă! Buruienile trebuie smulse una câte una, apoi arse, locul săpat, seminţele plantate, udate şi îngrijite. În aşteptarea ploii care va sa vină, sap o adâncitură care va opri apele. Până una-alta, simt picăturile care curg de pe fruntea mea. Nu le şterg, le las să ajungă în inimă. Am emoţii, oare câteva picături îmi vor înmuia ele inima? Desigur, şi asta pentru că locul a fost înmuiat înainte de emoţia aşteptării. Deja o primă speranţă împlinită, şi cu ea un plus de bucurie.
Mă apuc din nou de muncă, de data asta şi cu încredere. Fără să îmi dau sema cum, încep să cânt. Câţiva oameni se opresc, mă întreabă una- alta, vorbim şi râdem împreună şi din vorbă în vorbă îi văd că se apleacă şă îmi dea o mână de ajutor. Din nou emoţii puternice, mai multă încredere, bucurie, şi în plus dragoste. Pentru omul care s-a aplecat asupra câmpului meu, fie el simplu trecător sau specialist în buruieni, câmpuri, seminţe şi emoţii.
Din inima mea acum moale şi pregătită să mai crească simt că urcă un val spre omul care mi-a dat o mână de ajutor, a muncit şi a cântat alături de mine. Omul a plecat, dar valul meu încă mai creşte şi se revarsă în jur.
Mă îndrept de spate şi îmi îndrept privirea în sus. Mă uit la cer ca în oglindă. Încă nu văd aşa bine, dar încep să mă recunosc. O, Doamne, chiar e aşa? Chiar m-ai făcut după chipul şi asemănarea Ta? Şi când am început să mă recunosc, să mă re-cunosc ca fiind fărâmă din Tine, din inima mea a început din nou să izvorască recunoştinţă, firul de aur care mă leagă de toată creaţia Ta!

emotiile, vanatoarea si agricultura

emotiile sunt din ce in ce mai rare, si avem nevoie de ele pentru a supravietui... la un anumit nivel.
s-a auzit ca mai exista o turma de emotii care alearga libera in padurile din Nord. s-a auzit ca unii mai au seminte de emotii care ar putea sa creasca si la noi...
mai marii tribului isi scot seara cravatele si fac planuri de vanatoare... se strang in jurul vechilor harti si discuta strategii. doar ca nu stiu cand ar fi momentul cel mai potrivit pentru plecat la vanatoare, nimeni nu isi poate lua acum vacanta.
doamnele lor viseaza la florile pe care le-ar putea creste din semintele promise. si zambesc usor din varful buzelor pe seama strategiilor pe care domnii lor le inalta si le prabusesc clipa de clipa.
mai lipseste ceva, nu se poate pleca totusi dupa emotii atata timp cat nu se stie foarte bine cum mai arata... desi vagi amintiri exista...

duminică, 29 martie 2009

fructe de primavara


nu poti cunoaste intotdeauna pomul dupa roade, uneori roadele sunt neasteptate.
la intrarea in Cismigiu, pomisorul cel mai grabit la inflorit a primit bonus multe, multe snurulete de martisoare, si chiar cateva martisoare. oare va mai rodi altceva, asa, coplesit de responsabiltatea dorintelor atarnate in el ?
cativa pasi mai incolo, pe crengi s-au starns porumbeii. fructe cu aripi, coapte bine in soarele palid, gata sa zboare, nu sa cada. de mancat cu ochii :)

sâmbătă, 28 martie 2009

hai cu mine sa stam pe intuneric :)

ca tocmai am iesit din tunel...


Ora Pamantului, in seara asta, la ora 20.30
o ora pe intuneric, scosi din priza.
ca sa vedem mai bine ce vedem.

eu nu voi fi acasa, asa ca nu voi avea ce sa scot din priza. tocmai voi fi plecat de la Sala Palatului, dupa workshpul despre hipnomasaj.... (da, nu ii spune asa in program, dar asta pregateste de fapt George...) dar voi opta pentru mersul pe jos pe parcursul acestei ore (sau statul pe jos, daca mi stam la taclale...) ... si ma voi gandi, ca, decat sa fac, ca de obicei, umbra, mai bine voi masa Pamantul, tandru, cu talpile mele si ii voi sopti la urechi, pe un ton hipnotic, mesaje vindecatoare...

miercuri, 25 martie 2009

cicluri de experienta si sindroame aniversare



blogul acesta a fost inceput ca un jurnal pe baza unui calendar cu emotii. anul trecut, in calendar, pe vremea asta, era saptamana dificultatii. initial nu parea, si inaintam prin ea cu entuziasm, sigura pe capacitatea mea de a-mi controla destinul, apoi, aproape de capatul tunelului, cineva a stins lumina.

si m-am prins. mi-am prin urechile :) lumina de la capatul acelui tunel nu era decat o mare iluzie. ok, am inteles, am strans din dinti, mi-am repetat mantra: ,,dezamagirea e iesirea din amagire".

o vreme mi-am lins ranile, apoi mi-am conceput planul de iesire din tunelul acela, si de contructie a celui propriu, cu becuri pe tot interiorul.

doar ca ploua, am bateriile ude, becurile se tot sparg (in unele dau chiar cu capul) si-mi vine sa strig: ,,opriti planeta, vreau sa cobor!"


oare tipul din clipul de aici de cate ori o fi cazut ?

duminică, 22 martie 2009

curatenia de primavara


vibreaza sub palma mea, îndemnandu-ma sa urc.
nici gand, am alte intentii in ceea ce o priveste. poate trosni un pic jignita din crengute, dar eu o tin pe a mea, rugandu-ma, in acelasi timp sa nu insiste prea tare.
avem intai de maturat, dupa aceea zburam.
later edit: ca sa-mi faca un pic in ciuda, m-a pus... sa revad un film cu Harry Potter :)

de vorba cu copacul, printre Pupaciosi :)




aseara m-am intalnit cu Pupaciosii.

e tare frumos cand se intalneste lumea. unii pentru prima data, si totusi nu a fost prima data. o parte din noi se cunostea profund, si asta a facut ca firele dintre noi sa vibreze si sa ne atraga unii spre ceilalati. la capatul firului, fluturau ca niste stegulete gandurile si emotiile noastre bune si frumoase.


asa ca, bineinteles ne-am recunoscut imediat.


despre cum ne-am jucat, a povestit Mugur aici.



inimile erau deja deschise cand am luat copacii in brate. asa ca si ei s-au bucurat. dorintele noastre, soptite lor, au urcat impreuna cu seva, prin frunze, la lumina, au coborat in radacini, in pamant, dupa resurse. acum sunt lansate cu atat elan in univers ca alergam sa ne tinem dupa ele.

cand ne-am desprins de copaci, am vazut ca eram mai multi, si cei care nu ajunsesera la intalnire, venisera, cumva, fiecare cu copacul lui. sau al ei. asa ca a fost o intalnire completa :)

sâmbătă, 21 martie 2009

ti-e frig?

te invit la un ceai...
cu arome de care vrei tu.
ceasca fierbinte intre palme, cu caldura raspandindu-se incet de la margini spre centru.
pe buze, aroma surpriza. apa fierbinte si suflete de frunze si flori . cu caldura de vara.
in ritmul in care vrei tu. ai tot timpul din lume.

vineri, 20 martie 2009

calatorie misterioasa


mi-a zambit si l-am urmat. stiu ca el isi tine respiratia un sfert de ora, iar eu doar un minut, dar cred ca ma va astepta, atunci cand, din minut in minut ma voi intoarce la suprafata.
nu e nevoie sa coboram prea adanc. si lui ii place sa vada lumina deasupra apei.
o sa ma invete despre comunicarea fara cuvinte si despre sunet. da, in acelasi timp. eu ce l-as putea invata?

joi, 19 martie 2009

vraja si vrajeala


in functie de intentia si puterea vrajitorului, dar si ce credinta / increderea celui vrajit, vraja poate dura cateva clipe, sau pana la miezul noptii (vezi Cenusareasa), sau toata viata.

fortele care tin realitatea stabila sunt mari si opun rezistenta la tranformare, chiar daca permit schimbari.

varful baghetei magice te poate gadila pentru o clipa sau sa te marcheze pentru eternitate.


am printre rafturi, bine ascunsa, chiar si de mine insami, o bagheta magica, ce mi-a fost oferita in joaca si pe care eu am luat-o in serios. sau invers...

uneori, cand toata lumea doarme deschid cutia, o privesc si mai exersez miscarile, uneori cele de dans, alteori cele de scrima. nu-mi ies de fiecare data.

la un moment dat, puterea ei se va consuma. voi ramane cu miscarile. si voi folosi in locul ei stiloul. vrajeala...

marți, 17 martie 2009

chestie de gust. bun...


dupa ce saptamana trecuta v-am rascolit amintirile din profunzimile nasului, acum nu ma pot abtine sa va aduc memoria si imaginatia pana pe varful limbii.

de fapt, din varf, acolo unde sunt receptorii pentru dulce, alunecand usor pe margini, in zona pentru acru, revenind in centru, in zona sarii (mmm, un drum de miere, otet si sare...) si coborand definitiv prin perceptii amarui spre interiorul nostru...

gust, aroma, savoare. japonezii, pe langa cele patru gusturi ,,clasice"l-au denumit pe al cincilea: ,,delicios".


ce e pentru voi delicios?

duminică, 15 martie 2009

,,buna-dimineata" si dialogul interior

ma trezeste soarele, din fericire am ferestrele indreptate spre rasarit. cand e soare, sunt scutita de vocea artificiala a ceasului desteptator si imi pot asculta vocile interioare care imi ureaza ,,buna dimineata", asa cum stie fiecare mai bine.
dialogul se desfasoara in cele cateva minute de cand se trezeste mintea si pana cand se declanseaza mecanismul automat de deschidere a pleoapelor. dupa ce am deschis ochii, uit vocile, raman insa cu efectul lor. am preferat sa nu le numesc, le transcriu doar mesajele:
sigur e devreme, poti sa mai stai putin...
daca ai fi terminat aseara ce aveai de facut ai fi putut acum sa nici nu mai zici asta, sa dormi pur si simplu in continuare...
deci am de facut asta, asta si...
nu mai visasem de mult ca... si la ce bun...
lasa-le naibii pe astea, acum vreau sa meditez cateva minute, sa-mi incep ziua cu bine...
vezi ca adormi...
nu, nu, acum se deschid ochii, nu forta...
ce caraghios, cum ma cert singura, am sa povestesc despre asta, ma va ajuta sa constientizez si macar de tema de penibil sa incetez...
hi, hi, sa te vad cat rezisti pana intri pe blog...
ajunge, scoala-te!
la un moment dat pleoapele se deschid automat, corpul se trezeste si el, ma ridic si in drumul catre baie apas un buton. stiti voi care.
am rezistat si am postat asta doar dupa ce mi-am ,,terminat" o parte din cele nefacute de ieri. sper ca le voi termina in aceasta existenta. in viata viitoare vreau sa fiu un copac.
buna dimineata si voua.

sâmbătă, 14 martie 2009

linia dreapta si linia curba

linia dreapta - indicator si sprijin.
linia curba - invitatie si ispita.
in linie dreapta, inaintarea e mai usoara. de-a lungul celei curbe, alunecarea privirii si a mainii iti ofera perspective circulare si suport pentru popas.
amandoua duc spre in sus. trase de porumbei :)

reprezentari

bulina albastra e un vechi prieten - de fapt, avatarul lui de pe mess.
e on-line aproape toata ziua, vorbesc cu el foarte rar. intotdeauna am avut dificultati la comunicarea prin cuvinte... cu el...
ce e ciudat e ca, in ultima vreme ma gandesc la el ca la ,,bulina albastra", nu-i mai gandesc numele, aproape ca nu-mi mai imaginez chipul lui.
e posibil ca, la un moment dat sa-l vad pe strada si sa nu-l recunosc pentru ca mintea mea ar putea proiecta pe chipul sau bulina albastra.

vineri, 13 martie 2009

intre timp

sursa foto: Dame Eda _chrono's temple_fotocommunity

ca si cum ai sta pe o margine a timpului si nu stii cum sa ajungi pe partea cealalta.

aparent nonsens, timpul e continuu, zici. ba.

experimentam timpul continuu doar daca privim continuu in aceeasi directie. nu tine, ca drumul e destul de intortocheat.

iar timpul uneori se dilata, alteori se contracta, dupa stari. sau dupa fugi...

uneori de la mai multe cicluri incomplete de dilatare-contractie, apar fisuri, si uite asa, ajungi din nou pe o margine. malul celalalt este peste un timp mai lung sau mai scurt. sa sari? sa astepti? sa ocolesti?

joi, 12 martie 2009

pielea celuilalt


uneori ne dorim sa fim in pielea celuilalt. ni se pare mai elastica, mai comoda, mai stralucitoare. a noastra s-a mai tocit, e carpita pe la colturi.
alteori, ne straduim doar sa-i intram pe sub piele. si atunci ne apropiem treptat, cu grija, fluturand semnale atragatoare, astfel incat propria lui piele sa vibreze si sa se deschida apropierii noastre. intindem un tentacul subtire, ne ancoram... si pipaim sa gasim locul pe unde.
alteori, dorim doar sa o atingem. doar?
nu exista doar atingere, atunci cand e dorita.
dorim fie sa-i atragem atentia, fie energia. fie si una si alta. sau sa ii dam... dar atunci mai e dorinta?

miercuri, 11 martie 2009

farame de identitate

identic, dar nu chiar. l-am intrebat despre multe ale mele, despre multe ale lui. mi se parea ca semanam destul de mult.
mi-a lasat in palma acest ultim cuvant, pe care l-am privit putin uimita.
nu ma asteptam sa-mi spuna asta.
dupa aceea, doar fosnete pe care nu le-am mai inteles.

luni, 9 martie 2009

peisaje olfactive

aproape o leapsa... inspirata :))) din mai multe locuri (si expirata aici): dintr-un post al Klarei care indemna la descrierea unor mirosuri ce pot sa fie puse in cuvinte, din altul al lui Cristian Lisandru in care ne vorbea despre simturi si modul in care le rasfata, si dintr-un comentariu al lui Ioan care ne povestea despre cainele sau... cum miroase el totul in jur... eventual pe Lisa daca ar fi intalnit-o :))

vreau sa-mi amintesc acum despre cateva mirosuri... si sa vad daca le pot traduce in cuvinte...

un miros din copilarie, si pe care il intalnesc rar acum e cel de cauciuc. si nu orice fel de cauciuc, ci acela de minge noua, albastra, mica. o minge cu care ma jucam o vreme intai in casa, pentru ca afara si-ar fi pierdut mirosul. cred ca imi placea sa o miros mai mult decat sa alerg dupa ea, pentru joaca aveam altele, mai mari si mai lucioase.

un miros din adolescenta, dintr-o plimbare in parcul din spatele liceului. ploaie, tufe de iasomie. iasomie in maini si in par cand am intrat la ora, ora de chimie pe care o tinea un prof care imi placea. mirosul acele ploi privita de pe fereastra, cu un ochi la tabla si unul afara. la examen la bac am avut un subiect din acea lectie. scriindu-l am retrait intens mirosurile de iasomie, ploaie, creta, chimie, om drag.

pe malul marii, soare, vant. mirosul puternic de alge si sare, cu o aroma de pepene galben. mancam pepene galben folosind scoici pe post de cutit sau lingurita, pentru ca astfel de obiecte ar fi parut grotesti daca erau folosite de oameni fara haine pe ei...

miros de ceara fierbinte. in egala masura miroase a suflet si a trup. mirosul lumanarilor si mirosul cabinetului de cosmetica unde sunt rasfatata...

mirosul unui coridor unde mi-am retrait si rescris trecutul, unde am pasit in sus si in jos pe linia timpului, a unei canapele pe care mi-am trait revelatii si renasteri, operatii pe minte si fracturi de convingeri... un loc de putere... candva...

si mirosul unui obraz ud de pe care culeg ploaia cu propriile mele gene.

duminică, 8 martie 2009

paianjenul cosmic

tesaturi si urzeli misterioase.
fire subtiri si aproape invizibile ne leaga pe unii de altii si pe fiecare de restul Universului.
tragem de cate un fir - restul se leagana, se clatina, auzim tipetele sau rasetele celor care cad in plase, cad unii in bratele altora, cad prada bucuriilor si tristetilor, iubirilor, sentimentelor si resentimentelor.
uneori, cand simt tensiunea firului care ma trage, raman si eu uimita in fatza miracolelor. miracolul coenxiunii. si al puterii din fir ....

sâmbătă, 7 martie 2009

cat e de mare Universul?


...atata cat limitele noastre il pot concepe.
imi doresc expansiune, dar ma tin de margini.
fara margini, nu am de unde sa stiu cat ma extind :)
marginile mi se par foarte importante, sau mai bine zis muchiile :)
acele zone inguste unde se face trecerea dintr-ul loc in altul. si inapoi. sau nu si inapoi ?


vineri, 6 martie 2009

joaca de-a leapsa, din nou :)

Am furat o leapsa, de la mamica de Sebastian.
Initial, pana cu vre-o luna in urma, leapsa mi se parea ceva copilaresc, dar de cateva exemple incoace mi se pare din ce in ce mai mult un intrument de dezvoltare personala. Evoluam punandu-ne intrebari si raspunzand la ele. In public sau in intimitate.
Unele intrebari nu ni se potrivesc tuturor. Si, cu toate astea, raspunsurile altora ne pun pe ganduri si ne deschid porti noi. Sau macar niste ferestre.
Pentru cine vrea...
1. Ce îti place sa faci atât de mult încât ai plati pentru asta?
Daca stau sa ma gandesc care sunt lucrurile pentru care am platit si cele care imi plac ma bucur sa vad ca se suprapun macar partial… As plati in continuare pentru dezvoltarea personala… indiferent daca sunt beneficiar sau facilitator… as plati inca pentru ocazia de a oferi mai mult din ceea ce am de oferit (se cheama reclama, nu? :))… si platesc in continuare pentru a manca prajituri, chestie care imi place teribil … :))

2. Daca ai afla azi ca mai ai de trait exact 5 ani, ce ai face începând de mâine?
Nu mi se pare relevant intervalul, n-as schimba mare lucru. E o situatie universal posibila. Daca as mai avea de trait doar un an, m-as mobiliza sa le fac pe toate cele nefacute, sa le spun pe toate cele nespuse… am facut candva un exercitiu de genul acesta, avand la dispozitie doar 8 zile. Primele au fost super… pe la ultimele ma apucase teama ca nu cumva mintea mea sa fie atat de puternica incat sa … am supravietuit, si m-am bucurat de cateva chestii rezolvate. Si am ramas cu regretul ca n-am luat-o mai in serios si cu frustrarea ca n-am fost luata in serios :))
3. Daca ai câstiga un milion de euro neimpozabil, ai continua sa faci ce faci acum? Acum fac foarte multe, sigur ca as renunta la o parte din ele, cele mai vechi. As continua cu ce am inceput acum…
4. Peste 15 ani, ce ai vrea sa scrie pe prima pagina despre tine, în cel mai important ziar din tara? Nimic. Nu doresc sa actionez la nivel de macrosistem.

5. Ce vrei sa spuna prietenii tai despre tine la ceremonia ta funerara?
Nimic. Nu se va organiza o astfel de ceremonie, in masura in care pot lua eu atunci decizii. Imi doresc sa traiesc mult, si as vrea ca prietenii mei, chiar daca vor fi foarte batrani sa nu imi simta lipsa. Nu pentru ca n-as fi fost importanta pentru ei. Ci pentru ca ei insisi sunt oameni cu vieti pline. In care am si eu un loc, la fel ca altii.

6. Dar pe piatra ta funerara ce vrei sa scrie despre tine? Nimic. Nu vreau o astfel de apasare. Nu-mi doresc urme de-astea greu degradabile. Nici de piatra, nici de cuvinte.

7. Când erai mica ce le raspundeai celor mari la întrebarea: Tu ce vrei sa te faci când vei fi mare? N-am avut o optiune ferma. Am vrut multe, am realizat o parte din ele. Mi-a mai ramas sa fiu scafandru (nici macar n-am invatat sa inot). Acum vreau sa ma fac… dar asta va zic peste o luna, dupa ce verific varianta demo.
Si imi doresc ca peste cativa ani, sa fie din nou ceva nou. Si bun.
8. Ce ai face, daca ai sti absolut sigur, dincolo de orice dubiu, ca este imposibil sa esuezi? Asta a fost o leapsa in sine, merita tratare separata. Mi-as indeplini toate dorintele(ecologice).
9. Ce ai vrea sa le spuna copiii tai nepotilor tai despre tine?
Nu am. Si daca as fi avut, le-as fi dat libertatea sa spuna ce vor… :). Si cele bune si cele rele trebuie cunoscute, pentru a mentine ramurile arborelui genealogic vii si puternice.

10. Daca ai putea acum sa te proiectezi în viitor, în ultima zi a vietii tale si sa îti iei un interviu, care sunt alea 3 întrebari pe care ti le-ai adresa? Am detestat intotdeauna interviurile… cred ca m-as lasa in pace si nu mi-as stresa ultima zi :))

joi, 5 martie 2009

prin ploaie

zilele trecute glumeam spunandu-le cunoscutilor sa-si ia azi umbrela ca e ,,baba mea".
eram suta la suta convinsa ca va ploua si totusi parca nu era ceea ce voiam.
se pare ca imi irosesc puterea pe prostii, macar daca as putea face sa ploua cand si unde trebuie, nu pentru a-mi justifica superstitiile...
se zice ca asa cum e ziua va fi si anul, dar nu e asa. cred ca, dimpotriva, am muncit un an la ploaia asta si acum ma pot elibera de ea. iar anul care este va fi cu soare. atat cat trebuie.

miercuri, 4 martie 2009

dupa chef...

am adormit fericita aseara... adica azi dimineata...
nu-mi imaginam ca lumea va veni atat de repede si ca ne vom simti atat de bine. adica speram, dar sperantele mi-au fost depasite de realitate.
multumesc tuturor pentru vizita si pentru contributie, pentru prajituri si pentru muzica, pentru plusul de tandrete suplimentar oferit de boticurile si blana animalelor voastre dragi care imi sunt dragi si mie, chiar daca le stiu doar din poze (mai putin pe Lisa), pentru faptul ca dupa ce ati plecat totul a ramas atat de curat si stralucitor...
aparent, fiecare a stat in spatele propriului monitor si a ras de unul singur; in realitate, mintile noastre au fost conectate la un punct comun de buna dispozitie.
aparent, nimeni n-a mancat si n-a baut, nu s-a atins. dar sunt sigura ca pe suprafatza creierelor noastre, pe suprafatza celulelor noastre au trecut valuri de placere asemanatoare cu situatiile reale.
multumesc, Ioan, sufletul petrecerii, pentru ca ai preluat in mod firesc si natural o parte din indatoririle mele de gazda, ai turnat vinul, ai adus muzica, i-ai facut pe ceilalti invitati sa se simta bine!
multumesc tuturor ca ati venit si ca ati ramas, fiecare cat a putut...
multumesc, om bun pentru vizita si imi pare rau ca la prima ta trecere pe aici ai gasit doar masa... si pe noi adormiti... promit ca ma revansez...
multumesc, Mugur, pentru vizita de dimineata, intotdeauna voi avea ceva dulce pregatit pentru tine...

marți, 3 martie 2009

Chef virtual :)



dragii mei,
aproape am terminat o parte dintr-un proiect.
daca astept sa il termin pe tot nu stiu daca imi mai raman puteri sa sarbatoresc.
asa ca sarbatoresc acum!

va astept sa mancam, sa bem si sa radem impreuna!

luni, 2 martie 2009

unelte de modelat emotiile

ieri am ascultat mai multe martisoare virtuale...
ma dezobisnuisem de ascultat muzica, asa ca acum am primit-o din plin. la inceput, uimita de efecte, incercam sa mi le inteleg, sa le filtrez, sa le interpretez. o vreme a mers.
pana cand, o melodie mai puternica m-a rasucit complet si m-a lasat deschisa. ca la o operatie pe cord. nu m-am impotrivit, a fost mai puternica decat mine. si apoi, n-am mai filtrat eu, a filtrat ea.
eu, cea de astazi sunt diferita fatza de cea de alataieri. lumina soarelui imi intra altfel prin ochi. nici ochii nu mai sunt la fel, au capatat un pic din caracteristicile urechilor :) ca, de altfel, toata pelea.
si miroase altfel. gustul inca nu l-am incercat, mi-am muscat doar buzele si ele sunt la fel :)

duminică, 1 martie 2009

martzisor cu trup si suflet

un fir subtire de sange rasucit pe un fir mai plin, de suflet.
primavara le sufla pe deasupra si le uneste. la flutura in vant, le atarna cate un simbol ca sa le dea un pic de greutate si apoi le agata de pomi. si pomi infloresc alb, roz, rosu.

realtii si perechi

jucandu-ma fara sa ma gandesc cu cuvintele am primit o tema de la Bogdan...
despre relatiile dintre om-neom...
cred ca si relatiile om-neom sunt relatii om-om in momentele in care unul nu mai rezista si tzipa: nu esti om! cu glasul gatuit de furia si frustrarea neintelegerii.
in acele momente nu constientizam ca nu suntem oameni intregi, ci parti care se agata de parti ale altora, mai mult sau mai putin compatibile, in speranta ca alaturarea intima ne-ar face sa ne simtim intregi... (si in acelasi timp, ne uitam in jur dupa alte parti, asa, de-o asigurare...)
iar noi intre noi, fiecare fatza de sine ne slefuim colturile cu care ne prindem de celalalt, ca prinderea si desprinderea sa fie cat mai usoara. avem senzatia ca celalalt nu face nimic in sensul acesta si atunci mai rupem un colt si de la el...
ochii celuilalt, privind cu durere ni se par inumani.
si atunci ne desprindem de jucaria proaspat sticata si cautam in alta parte.
nu ma regasesc in ce am scris aici. o fi neomul din mine.