vineri, 30 iulie 2010

surpriza

am pus pe fundul paharului o lingurita de miere.
am adaugat o tinctura de plante, apoi am umplut paharul cu apa.
am pus paharul pe masa si m-am asezat in fatza ecranului sa citesc. de cateva zile citesc povesti despre diamante. in mod surprinzator pentru mine, multe din ele sunt facute din lacrimi cristalizate.
beau din cand in cand cate o gura din pahar.
dupa ultima poveste raman multa vreme cu gandul acolo...
cand ma intorc, gustul e diferit: uitasem sa amestec mierea si ma astepta toata.
nici nu-mi dadusem sema pana atunci ca era amar lichidul pe care l-am baut.

7 comentarii:

Leo spunea...

E bine ca, la sfarsitul amarului, sa dam de miere. E bine ca, in timp ce bem amar, sa ne distragem atentia cu o poveste. E bine ca amarul sa fie tinctura de plante si nu de viata. :)

ajnanina spunea...

Leo, deci m-au lovit toate alea bune...
norocoasa ce sunt!

DoarEu spunea...

Povestile astea cu final dulceag si optimist...
Sa ai succes cu aceste povesti...
Sa citim si sa scriem cu drag pentru a indulci oamenii si clipele si soarele si sufletele si zambetele!
La cat mai multe surprize dulci!

ajnanina spunea...

DoarTu,
cred ca cea mai mare arta e sa formulezi finalul potrivit...
mai bine dulce dupa amar, dovada succesul telenovelelor :)

da, sa cititm si sa scriem, sa pastram ce e potrivit si sa impartim ce e mai bine :)

ajnanina spunea...

http://darael.blogspot.com/2010/07/325-dialog-intre-bloguri.html

mai omule, dialog e asta, cu comentariile blocate ? :)

April spunea...

Ajnanina, omu' are grija de silueta noastra si ne pune sa "sarim gardul" cand vrem sa spunem si noi ceva...:)

ajnanina spunea...

April :))
ok, ii multumesc de grija si o sa ma razbun cu miere... beau eu numa ceaiul :)

ii mai zic si eu peste gard... :))