miercuri, 14 iulie 2010

reveniri si rataciri

pe aici am mai fost. drumuri dragi. nu era acelasi aer, nici aceeasi iarba, si nici eu aceeasi. doar pamantul.
ne intoarcem pana cand intelegem ce vrea sa ne spuna locul. in acelasi si in acelasi loc, pana cand dorinta din centrul pamantului sau din fundul sacului sufletului ajunge pe buze. si de pe buze in palme, si inapoi, desenata pe pamant. pamantul o soarbe si zambeste si mai scoate niste cald, niste umed, niste iarba, niste visine. ma intreaba: ,,asta vrei?"
o parte din mine zice ca da.
o alta parte zambeste cu un rest de voce si parc-ar mai cere. si ma intorc inca si inca o data, pana cand suflul imi iese pe buze. nu pot sa spun, dar scriu. cu palmele si rasuflarea imi incalzesc scrisul, sa-l obisnuiesc cu focul. pentru ca asta-l asteapta. bucata de hartie arsa se rasuceste in spasme luminoase, alaturi de alte dorinte arzatoare. acum pot sa spun, pot sa cer, pot sa pamant...
ma intind si ma lipesc de pamant. imbratiseaza-ma, te rog, ii spun, tine-ma bine sa nu cad. sa ma simt acasa. acasa e locul in care esti imbratisat. inca nu ma intorc de tot, inca mi-e teama de moarte. inca nu vad peste tot lumina. doar flashuri, in bratele catre care ma intind.

7 comentarii:

Anonim spunea...

M-am intristat un gand din postarea ta :-(. Probabil pentru ca e postarea avea si o parte trista sau pentru ca eu am vazut un lucru trist in ea. Nu ma astept ca toate postarile tale sa fie vesele precum acea invitatie istorica la chef pe blog dar ASTA M-A COPLESIT. E atat de adevarat ceea ce spui acolo incat odata ce am auzit nu pot sa sterg...de fapt nici nu vreau sa sterg. Mi-as dori in schimb cand faci postari din-astea sa le pui un semn cu: ATENTIE! ADEVAR CURAT TRANSMIS IN CEL MAI METAFORIC LIMBAJ POSIBIL!

din dragoste de adevaruri anuntate si de orice alte imbratisari decat cele ale pamantului

ajnanina spunea...

Anonim drag,
poate sa fi fost si o parte trista, dar pamantul a imbratisat-o.
am invatat sa cer cu o mie de guri si cu tot atatea sa-mi strig dragostea. a fost greu, si inca mai e de lucru. dar acum e tare bine.
iti povestesc...

LePetitPrince spunea...

"pot sa cer, pot sa pamant..."
e de bine (cred)

In afara subiectului:
vrei sa fii turist al Orasului PA?
eu as vrea sa fii, v. aici:
http://zbateri.blogspot.com/2010/07/cu-prietenii-prin-orasul-pa.html

Mikka spunea...

Offf, Doooamneee, ce frumos ai scris! "Pot sa cer, pot sa pamant..." "acasa, locul in care esti imbratisat". Da. Mama, asa de vie... Si focul viu, pe burta ei...
Placerea asta a viului ramane la fel si in trecerea aia rapida, numita moarte. Pamantul prinde in brate doar ca sa dea drumul zborului... Pana la urmatorul drum.
Si peste tot, atata dragoste. Acum, aici, culoarea ei este verde-de-tot.
Gracias!

PS Cere! Vezi ce bine si frumos iese cand ceri. Cu o mie de guri, asa!



Imi place grozav poza. A unuia din locurile alea magice.

ajnanina spunea...

LeP, da, e de bine...
cand esti imbratisat nimic altceva nu mai conteaza.

multumesc pentru invitatia in oras, voi lasa povestea la tine.

ajnanina spunea...

Mikka, da, locurile magice care ne cheama...
si pe care le privim in ochi, si le simtim cu tot trupul, cu toata pielea...
pe ecran, ochii mi se substituie pielii si se intind pe iarba, fir cu fir, gura cu gura...
si totul striga...
iar strigatul e cel de triumf, de implinire, e cel din momentul intalnirii depline, cand teama de moarte nu mai are spatiu intre.

DoarEu spunea...

Verde, mios placut de iarba si de pamant... iubire si recunostinta ca ne putem bucura de toate cate le vedem, si le comparam in timp...