duminică, 15 februarie 2009

TIMP PENTRU DURERI DE CREŞTERE

Privesc durerea din mine.
Inima muşcată de secunde o împac
Desprinzând secundele una câte una
Şi privesc cum alunecă pe rând: soarele, luna
Le las să curgă, îmi iau inima în mână şi tac.

Şi când de prea multă tăcere dau în clocot
Mă ridic şi privesc cerul
Fac un salt, îl prind şi mă lovesc de el
Ritmic, cât pot de sonor, ca o limbă de clopot
Şi între o lovitură şi alta plutesc
De la un capăt la altul al cerului, peste pământuri şi ape
Mirându-mă că zgomotul seamănă cu cel produs de dinţii secundelor
Apoi, înţelegând, simt cum cresc
Şi din când în când îmi acopăr înţelegerea cu o bătaie din pleoape.

6 comentarii:

Mugur spunea...

Foarte plastica descrierea ta. Imaginile curg precum secundele iar sentimentele la fel de aleator precum zbaterea genelor. Mi-a placut :) Multumesc!

ajnanina spunea...

si eu pentru insotire :)
si aici dau un pic din gene, da n-am emoticon pentru asta... :)

Mugur spunea...

:)))

Anonim spunea...

Citind prima strofa ma gandeam la saraca inima care e "muscata de secunde"...dar apoi mi-am dat seama: de fapt; daca n-ai fi tras niciodata de ele - de secunde...Daca nu te-ai fi impotrivit faptului ca timpul trece, si trece si peste inima ta, secundele ar fi continuat sa se tina cu dintii, stangand usor, dureros amintindu-ti sa iubesti.
Dar ai tras!... si Anima si Animus au curs lasandu-te in tacere sa te joci ca un copil care prefera sa zica "simt cum cresc".

Dincolo de interpretarea mea schizotipala, poezia ta superba ma face sa ma intreb: Oare noi chiar crestem sau de fapt pentru a face trecerea timpului mai usoara am concluzionat ca "crestem"?

din dragoste de viata

ajnanina spunea...

crestem... in timp ce viata devine din ce in ce mai frumoasa... :) si faptul de a ne face mai frumoasa viata e conditia necesara pentru crestere.

multumesc,

Kami spunea...

Ma uit la tine... imi inchid lent ploapele... cred ca am inteles.

Privind durerea din mine...tac.