cuvinte...

La început a fost Cuvântul, revărsat peste tot ce s-a creat din el încă din prima clipă.
Noi suntem fărâme şi cioburi din Cuvântul iniţial, şlefuindu-ne continuu.
În efortul de a ne înţelege şi de a ne imita Creatorul, folosim şi noi cuvinte, care să ne exprime sau să ne ascundă.

Am învăţat să le încărcăm şi să le golim de sens, şi avem pentru asta fabrici, magazine şi anticariate. Le producem sub toate formele: structuri solide şi substanţa invizibilă care umple spaţiul dintre ele; unelte, arme, piese de puzzle, cuburi, cărămizi, pietre cu care poţi construi sau de care te poţi împiedica, mărgele înşirate împodobindu-ne orgoliul sau mătănii pe care ne numărăm umilinţa.

Cântec, descântec, vrajă, blestem, jurământ, înjurătură, promisiune, etichetă: ne strigăm intenţia şi o aruncăm în faţa destinului. Ea revine înapoi, însemnându-ne.
Un cuvânt poate fi prăpastia în care să cădem, altul firul de iarbă de care să ne ţinem; un cuvînt ne poate împinge înainte, altul ne poate trage înapoi. Toate sunt la fel de reale ca şi noi înşine.

Ne înconjurăm cu ele şi ne ascundem după ele. Nu ne dăm seama întotdeauna de asta, pentru că suntem făcuţi din aceeaşi substanţă. Confundăm gustul cuvintelor cu gustul buzelor care le rostesc şi le sărutăm sau muşcăm din ele pentru a răspunde.

Cele mai căutate sunt primele produse – prototipuri fundamentale, bine vândute, încă cerute: da, nu, tu, eu, altul, dreptate, dragoste. Aranjate în diverse combinaţii, ambalate cu timbrul vocii, cu căldura sau răceala lui, cu bucăţi rupte sau decupate artistic din sufletul fiecăruia. Exersăm îndelung gesturile de a le oferi, de a le primi, de a le cere, de a le refuza. Asta numim artă. Ne înlănţuim şi ne eliberăm reciproc cu ajutorul lor.

Ne strângem uimiţi în faţa câte unui mare artist care ştie, prin cuvintele pe care le foloseşte, să ne reducă la tăcere. Pe undeva, tăcerea asta ne face să ne reamintim de puterea cuvântului de a ne reinventa.

Într-un permanent efort creator, inventăm nume: punând lucrurilor şi fiinţelor nume create de noi, ne afirmăm stăpânirea asupra lor; dăruind lucrurilor şi fiinţelor adevăratul lor nume le eliberăm, ne eliberăm.
Iar în jurul adevăratului nume al fiecărui lucru şi al fiecărei fiinţe se ordonează o constelaţie întreagă de sensuri şi consensuri ce fac să vibreze armonios corzile care ne leagă de ele, reordonându-ne în armonia Cântecului iniţial.