am vrut sa fac o completare la postarea anterioara, dar din discutie in discutie (on- si off-line), a iesit vorba ceva mai lunga...
.
principalul protest a fost ideea de ,,prost de bun". adica riscul increderii fara discernamant, care inevitabil duce la dezamagire...
adica: am incredere totala in X, iar X imi tradeaza increderea...
punctul slab aici nu e tradarea, ci increderea nejustificata.
exista situatii in care trebuie sa te gandesti: da, X vrea sa ma ajute, dar poate? sau, uneori, invers: da, stiu ca X e cel mai potrivit sa ma ajute, dar oare vrea? si dupa ce ti-ai dat raspunsul cinstit, atunci e mai simplu de luat o decizie constienta...
iar in cazul asta, nu mai are cum sa apara asa-zisa tradare. pentru ca ai stiut de la inceput care sunt zonele de incredere, de siguranta. s iai actionat in cadrul lor...
.
apoi, falsa problema a reciprocitatii. daca acorzi incredere unui om, nu e obligatoriu sa iti acorde si el incredere. nu ai nici un drept sa pretinzi asta...
.
si apoi raportul intre increderea in tine, in Sinele tau, si increderea in altul. nu mi se par complementare, adica am incredere in altul pentru ca n-am incredere in mine. ci cred, mai degraba, ca o incredere mare in mine ma ajuta sa am incredere si in ceilalti. pentru ca centrul de greutate fiind in mine, orice deplasare a efectului nu are cum sa ma demoleze :))
.
cam atat... ma rog, astea-s puncte de vedere personale, adica personal verificate...
cu niste ani in urma, cand mi-am constientizat si ordonat valorile (mi-aduc aminte ca ne amuzam teribil, eu si colegii mei de atunci ca am stat trei zile sa ne punem cateva cuvinte in ordine), dupa cele trei zile de sucit pe toate partile, increderea era in fruntea listei mele de valori (lista avea patru cuvinte in aceasta ordine: incredere / pasiune / discernamant / competenta).
acum, lista arata la fel, dar intre momentul de atunci si cel de acum, increderea s-a rostogolit des, pasiunea si discernamantul au dus razboaie de toata frumusetea si de tot rasul, iar competenta s-a indoit singura...
refacerea listei, cu toate cuvintele intregi si la locul lor a fost si rezultatul ideilor de mai sus.
o fi bine? n-o fi? timpul imi va arata...
11 comentarii:
Despre încredere şi dezamăgire...
De foarte multe ori, avem încredere în oameni care ne înşeală aşteptările... Ne regăsim în postura ingrată de a accepta greşeala pe care am făcut-o şi trăim un întristător sentiment de insatisfacţie. Dar acordăm circumstanţe atenuante în continuare şi apreciem că toţi oamenii sunt buni, că nu au nimic de ascuns şi că îşi deschid sufletul aşa cum facem şi noi. Am trecut prin destule momente în care ne-am spus data viitoare voi fi mult mai zgârcit cu propriile destăinuiri şi am să-mi aleg cu atenţie prietenii... Cu toate acestea, lăsăm deschisă uşa către noi înşine, oferind încredere pe tavă. Cu zâmbetul pe buze... Rezultanta unui astfel de comportament este, adesea, dezamăgirea... Încrederea şi dezamăgirea merg, astfel, braţ la braţ, se simt bine împreună, formează ceea ce am putea numi un cuplu redutabil. Personal, dăruiesc încredere tuturor oamenilor cu care mă întâlnesc într-o zi sau alta, plecând, invariabil, şi de la premisa că o dezamăgire în plus nu este un capăt de cer. Încerc, tot în fiecare zi, să mă dovedesc vrednic de încrederea pe care mi-o acordă alte persoane. Trăim într-o lume în care oamenii se urmăresc sceptici, relaţiile sociale plătind tribut masiv... neîncrederii. Nu ne mai împărtăşim secrete, le păstrăm închise în interiorul nostru, preferăm discuţiile banale care evită subiecte considerate delicate... Informaţiile despre viaţa noastră sunt secretizate permanent, depuse în arhivă de suflet şi încuiate cu un număr nedeterminat de lacăte, iar încrederea devine o redută aproape imposibil de cucerit. În ultimă instanţă, cel mai trist este că apar din ce în ce mai des cazuri în care oamenii îşi pierd până şi încrederea în ei înşişi... Şi atunci intervine replica: „Eu n-am încredere nici în mine şi tu vrei să am în tine?!” Incertitudinea şi lipsa de încredere ne marchează constant drumul către propriile ţinte...
2009
oh, Cristi...
dezamagirea e dez-amagire, iesirea din amgire, intrarea in realitate...
asta e partea ei buna...
da, e bine sa te deschizi, si da, e buna si discretia...
si da, e grozav sa poti sa stii sigur cand/cui e bine sa spui si cand/cui nu...
iar in situatiile in care esti persoana publica e si mai greu :))
important e ca increderea in tine sa fie mare si tare :))
Sunt situatii in care ai incredere pur si simplu in cineva, din intuitie si fara sa ai asteptari. Atunci poate fi bine. Sunt situatii in care vrei cu tot dinadinsul sa dai incredere, afisand in spatele acesteia o serie de asteptari de la celalalt, cam aici se produc surprizele... si dez-amagirile, insa consider ca nu celalalt poarta vina pentru dez-amagire, ci tu cel care vii in relatia cu el cu o mie de sperante ca daca dai poti si primi inapoi la fel..
Mai sunt momente in care pur si simplu te "arunci" cu toata increderea sa fii tu, aparent fara asteptari, insa dupa ce esti dezamagit iti dai seama ca erau steptari si acolo unde credeai ca vrei doar sa daruiesti si atat..Deci,nu erai Tu cel adevarat.
Ea, increderea in sine, este comoara ta si daca o ai, cum spuneai si tu, nimeni si nimic nu te poate misca din loc. Doar se poate opri si bucura impreuna cu tine de ea. :)
Zi minunata!
Vorbim despre acelasi lucru? Sau ziua asta e predilecta?
Mmmm... "crederea-in" si "dez-amagirea"...
Bune, foaaaarrrrte bune!
Tin amandoua bratele echilibrului, care este el insusi mutat, cu centrul lui cu tot, de colo-colo...
Te trezeste cand te dez-amagesti, cand pleci dinspre agatare de "altii", de "afara", si incepi sa "crezi in", in intru, taind asteptarile... care, asa cum zicea Richard lui Shimoda, ar stramba sau sterge fericirea proprie, cand ea ar depinde de fericirea altora. Ca e legata, conectata, e una, ca "depinde de" e alta...
Asta mi-a placut grozav:
"pentru ca centrul de greutate fiind in mine, orice deplasare a efectului nu are cum sa ma demoleze :))"
Cam asa... totul se deplaseaza, se misca, dar "crederea in" te trece usor dez-amagirile. Mare serviciu facut, orice dez-amagire. Te scoate din traitul agatat de celialti si te impinge inauntru, in intru, pana cand iti gasesti izvorul. Realitatea, nu amagirea...
P'orma incepi sa fii cum vrei si lasi si pe altii sa fie la fel.
Fara asteptari si suparari.
exact cum zici, fara "falsa problema a reciprocitatii".
Amrita,
ai incredere in intuitie!
:)
Paul,
poare ca vorbim despre acelasi lucru, dar privindu-l din unghiuri diferite.
eu ma laud ca-mi tin increderea pe sus...
tu o tii tare...
s-ar putea sa fie la fel...
da, Mikka, asta e avantajul increderii, face multe probleme sa para fara sens...
doar arata directia rezolvarii lor...
Ajnanina, eu cred ca avem de multe ori pretentia de la altii( daca nu chiar intotdeauna!!) sa ne raspunda cu aceeasi moneda cu care-i tratam noi.Adica, eu iti arat incredere si ma astept ca si tu sa faci la fel.Total gresit, din punctul meu de vedere, NIMENI nu este obligat sa se poarte asa cum doresti tu, este alegerea fiecaruia ce face si cum se raporteaza la oamenii si evenimentele din viata sa. Tu, ca om, esti responsabil doar pentru tine insuti.
Eu una am incredere mare in muuuuuuuta lume, si ma mai supar cand nu primesc raspunsul scontat( din ce in ce mai rar acum!), dar de fiecare data incerc sa inteleg ce sta in spatele acelor reactii ale oamenilor si, tot odata, sa accept ca nu sunt raspunzatoare pt ei si sa ii iau asa cum sunt. E greu dar se poate, e o chestie de autoeducatie, zic eu.
Si daca facem referire la biblie, pai chiar Iisus a intors obrazul celalalt demonstrand cumva ca ceea ce fac altii nu Il poate rani cu adevarat si ca e alegerea lor si numai a lor sa se poarte intr-un anume fel. Nu cred ca e vorba de umilinta , ci de acceptare.
Cu alte cuvinte, increderea daca mi-o acord cuiva, o fac neconditionat, fara pretentii si atat. Pentru ca toti suntem parte din tot, unii constientizeaza efectul faptelor lor si sunt mai atenti la modul cum se raporteaza la ceilalti, isi respecta promisiunile fata de semeni, altii, incepatori pe drumul evolutiei lor spirituale, se vor afla la un nivel centrat pe propria persoana in care Celalalt, oricare ar fi el, e doar un mijloc de rezolvare a nevoilor sale si nu-i va acorda o prea mare importanta.
Increderea, pt mine = a crede in partea de dumnezeire din fiecare,a accepta partea de Lumina , cat de mica, din fiecare, pe aia pun temei, pe aia contez...Greu, nu? :)
Astharte,
multumesc de vorbele bune si intelepte...
e, intr-adevar, greu.
da asa de frumos...
all,
dragilor, vad ca si pentru voi increderea e una din valorile importante.
ma bucur, ma simt si mai bine, in incredere, printre voi :)
Trimiteți un comentariu