la pescuit

sursa imagine

m-am intins pe burta cu fatza in marea de iarba.

soarele in spate, valuri usoare, cat sa-mi unduiasca ametitor firele ierbii printre gene.

perspectiva fantastica, deci asa vede un caine...

cainele ne insoteste plutirea si inotul, intinzandu-se si el, repetand a cine stie cata oara calatoria, cu fiecare nou grup sosit la lectia de pescuit.

ma intorc, inot alene si privesc in jos, spre fundul marii.

caut bucati se suflet pierdute de micile sirene o data cu transformarea cozii in picioare de dragul unei vieti terestre si al unui print insuficient cunoscut.

ar trebui sa fie simplu, sa straluceasca aproape de mal, printre pietre si radacini.

nu.

sunt adanc, departe, legate cu promisiuni si convingeri, semnate cu vise desarte, innodate cu speranta si disperare, si invelite in amagire si dezamagire.

unele bucati au fost luate de catre hotii din mare, cei cu carlige si clesti; poate au fost mancate, poate sunt doar ascunse.

pentru ele trebuie sa negociez, sa lupt, sa dau la schimb poate ceea ce inca nu am nici eu si urmeaza sa castig in urmatoare lupta.

dar nici un pret nu e prea mare pentru o bucata de suflet care se intoarce la loc...

azi doar am exersat inotul si plutirea, am invatat trasee si scurtaturi.

maine e ziua cea mare, cand primim undita si trebuie sa ne inventam momeala... suntem deja in barca, atipim putin in larg pentru a porni la drum cu prima raza.

astept cu mare emotie...