copy-paste: un fragment din ILUZII,Richard Bach

„In alta ordine de idei, nu trebuie sa vorbesc fara oprire, caci tu stii deja ce gandesc oamenii, insa daca nu as spune aceste lucruri nu ai avea de unde sa stii de care din cunostintele mele imi dau seama si de care nu, si fara ca tu sa stii asta, eu nu voi putea sa invat lucruri noi." Am lasat firul de fan. „Tu cu ce te alegi din toate astea, Don? De ce te complici cu oameni ca mine? De obicei daca cineva este asa evoluat ca tine, isi ia puterile supranaturale ca atare. Tu nu ai nevoie de mine, nu ai nevoie de nimic din aceasta lume."
Am intors capul si l-am privit. isi tinea ochii inchisi. „Asa cum nu am nevoie de benzina pentru Travel Air?" a spus.
„Corect", i-am raspuns. „in acest caz tot ce ti-a mai ramas este plictiseala... nu mai exista aventuri cand stii ca nu poti fi tulburat de nimic pe lumea aceasta. Singura ta problema este aceea ca nu ai probleme!"
Am considerat ca i-am tinut un discurs pe cinste.
„Aici n-ai dreptate", a spus. „Spune-mi de ce crezi ca mi-am lasat meseria... tu stii de ce am renuntat la slujba de Mesia?"
„Din cauza multimilor, ai spus. Din cauza ca te puneau sa faci minuni pentru ei."
„Da. Nu a multimilor ci a minunilor. Teama de multime este problema ta nu a mea. Nu multimile ma deranjeaza ci acele multimi carora nu le pasa de ceea ce am sa le spun. Poti merge de la New York la Londra pe apa, poti transforma totul in monede de aur si tot nu vei reusi sa le atragi atentia, intelegi?
Cand a spus asta mi s-a parut cel mai singur om de pe pamant. Nu pentru ca nu avea un adapost, bani sau faima. Tanjea sa spuna ceea ce stia si nimeni nu avea suficienta rabdare sa-l asculte.
M-am incruntat ca sa nu lacrimez. „Ei bine, tu ti-ai ales calea", am spus. „Si daca fericirea ta depinde de ceea ce fac ceilalti, atunci ai intr-adevar o problema."
Si-a ridicat capul manios si ochii ii straluceau ca si cum l-as fi lovit cu cheia de saisprezece. M-am gandit atunci ca n-ar fi foarte intelept din partea mea sa-l enervez pe omul acesta. Carnea de om se prajeste usor la atingerea fulgerului.
Apoi si-a afisat cunoscutul zambet de jumatate de secunda.
„Stii ce, Richard? a spus raspicat. Tu... ai... dreptate\"
Era tacut din nou, hipnotizat pare-se de ceea ce spusesem. Fara sa observ, am continuat sa vorbesc ore in sir despre cum ne-am intalnit si despre ce mai aveam de invatat, toate aceste idei lovindu-mi creierii asemeni cometelor de dimineata si meteoritilor de peste zi. El statea pironit in iarba, fara sa se miste, fara sa spuna un cuvant. Pana aproape de pranz mi-am terminat dizertatia despre univers si toate lucrurile care il compun.
„...si simt ca abia am inceput, Don, mai am atatea de spus. De unde stiu toate aceste lucruri? Cum e cu putinta?"
Nu mi-a raspuns.
„Daca te astepti sa-mi raspund la propria intrebare, marturisesc ca nu stiu cum. Cum de pot spune atatea lucruri, cand nu am mai facut asta niciodata? Ce s-a intamplat cu mine?"
Tacere.
„Don? Ai putea sa spui totusi ceva, te rog?"
Nu a scos o vorba. I-am explicat ce este viata, si Mesia al meu, ca si cum ar fi aflat tot ce-l interesa din acele cuvinte de duh, a adormit instantaneu.