a fi, a face, a avea

sursa imagine

el zambea fermecator si impartea trandafiri la coltul strazii. ea s-a topit toata si si-a dorit sa prelungeasca la infinit clipa cand a primit trandafirul. dar el isi pusese deja zambetul in trandafirul urmator.

asa ca a inceput sa imparta si ea trandafiri pe celalalt trotuar. sperand ca el o sa inteleaga ca ei doi sunt la fel.

el s-a incruntat initial. nu avea nevoie nici de ajutor, nici de concurenta. apoi s-a reintors la treaba lui. nu era concurenta, catre el continuau sa vina femeile tinere si frumoase, catre ea, copiii si cersetorii. care, de fapt, nu isi doreau neaparat trandafiri...

ea era din ce in ce mai trista. nu stia ce sa faca. nu-i venea sa renunte, i se parea ca ceea ce face e oarecum util. uneori se bucura si ea de cate un zambet primit. dar nu de la el.

intr-o seara, cand terminase de impartit, s-a asezat din nou in fata lui. doar ca si la el se terminasera trandafirii, asa ca a primit doar o ridicare obosita din umeri.

cersetoarea batrana care ii privea de multa vreme pe amandoi, a venit spre ea si a facut-o sa inteleaga ca pentru a avea nu trebuie sa faci. e suficient sa fii. iar dupa ce i-a spus asta, a ridicat spre ea oglinda.

a doua zi el a privit oarecum mirat spre trotuarul celalalt unde acum cersea batrana, bucuroasa de locul bun pe care il obtinuse fara prea mare efort. in locul unei oglinzi adevarate, ii aratase fetei care a plecat portretul ei.

stiind ca fata mai avea multe de facut pana cand va afla cat era, de fapt, de frumoasa.

azi ma simt asa

titlul rubricii in care postez cu cea mai mare placere nu e unul original: e ,,imprumutat" de la Crina. ar fi trebuit sa-i platesc copyright, poate o voi face candva, in vre-un mod care sa o bucure. gasesc eu cum..

desi nici imaginile nu-s originale, ci sunt luate de aici, am gasit multe care se muleaza perfect pe conturul emotiilor mele. asa ca nu mai trebuie sa caut cuvinte, care mi-ar muta centrul de greutate din inima in cap, ci aleg imaginea cea mai potrivita cu emotia zilei sau clipei. sau, daca emotia nu e de aratat, caut opusul ei.

nu e ceva ce trebuie citit. avantajul/dezavantajul e ca emotia nu e perceputa curat, ci filtrata. e ok, culorile sunt mai frumoase asa... si niste culori frumoase, in lumea virtuale sunt mai importante decat o imagine clara.

in ultima vreme, emotia de fond e data de starea de sfarsit de vacanta. si de presimtirea unui inceput care ar putea sa fie diferit. atat de diferit de fostul sfarsit, incat starea de vacanta sa continue firesc, iar vacanta vacantei sa devina proiectul de joaca serioasa al noului inceput...

leapsa de la Leo

am prins-o, Leutule...
probabil ca unele raspunsuri vor semana cu alte asemanatoare date la intrebari asemanatoare din alte lepse... da nici eu nu mai tin minte ce-am zis, asa ca nu ma pot acuza de autoplagiat...

Sunt… din nou eu insami, la fel si altfel de fiecare data.
Aş vrea… sa exprim mai mult din ceea ce sunt.
Păstrez… sentimente si resentimente. Pentru putina vreme.
Mi-aş fi dorit… sa ma trezesc mai devreme.
Nu îmi place… sa ma justific. Si nici nu o fac.
Mă tem de… limitele propriei comoditati.
E obligatoriu… ? Nu. Nimic.
Aud… cuvintele pe care nu le-ai spus inca, dar le vei spune. Chiar si numai tie.
Îmi pare rău… ca nu am actionat in anumite contexte si situatii.
Îmi plac… aromele. Pentru toate simturile.
Nu sunt... acolo, ci aici.
Dansez… deocamdata in interior. In curand, sper ca si pe dinafara.
Cânt… tot in interior. Pentru mine.
Niciodată… ? Niciodata e cam lunga vreme. Nu gandesc pana acolo.
Plang când privesc… triumful de moment al absurdului.
Nu îmi place de mine pentru că… nu ma tin de cuvant fatza de mine insami.
Sunt confuză… cand asist la meciul dintre neuroni si hormoni fara sa stiu cine va castiga de data asta....
Am nevoie de… lumina, caldura, culori, aer, apa, spatiu, timp, oglinzi si receptoare :)
Ar trebui… ? Nu cred. Dar mi-ar face pacere...

in loc de later edit: in-credere si dez-amagire

am vrut sa fac o completare la postarea anterioara, dar din discutie in discutie (on- si off-line), a iesit vorba ceva mai lunga...

.

principalul protest a fost ideea de ,,prost de bun". adica riscul increderii fara discernamant, care inevitabil duce la dezamagire...

adica: am incredere totala in X, iar X imi tradeaza increderea...

punctul slab aici nu e tradarea, ci increderea nejustificata.

exista situatii in care trebuie sa te gandesti: da, X vrea sa ma ajute, dar poate? sau, uneori, invers: da, stiu ca X e cel mai potrivit sa ma ajute, dar oare vrea? si dupa ce ti-ai dat raspunsul cinstit, atunci e mai simplu de luat o decizie constienta...

iar in cazul asta, nu mai are cum sa apara asa-zisa tradare. pentru ca ai stiut de la inceput care sunt zonele de incredere, de siguranta. s iai actionat in cadrul lor...

.

apoi, falsa problema a reciprocitatii. daca acorzi incredere unui om, nu e obligatoriu sa iti acorde si el incredere. nu ai nici un drept sa pretinzi asta...

.

si apoi raportul intre increderea in tine, in Sinele tau, si increderea in altul. nu mi se par complementare, adica am incredere in altul pentru ca n-am incredere in mine. ci cred, mai degraba, ca o incredere mare in mine ma ajuta sa am incredere si in ceilalti. pentru ca centrul de greutate fiind in mine, orice deplasare a efectului nu are cum sa ma demoleze :))

.

cam atat... ma rog, astea-s puncte de vedere personale, adica personal verificate...

cu niste ani in urma, cand mi-am constientizat si ordonat valorile (mi-aduc aminte ca ne amuzam teribil, eu si colegii mei de atunci ca am stat trei zile sa ne punem cateva cuvinte in ordine), dupa cele trei zile de sucit pe toate partile, increderea era in fruntea listei mele de valori (lista avea patru cuvinte in aceasta ordine: incredere / pasiune / discernamant / competenta).

acum, lista arata la fel, dar intre momentul de atunci si cel de acum, increderea s-a rostogolit des, pasiunea si discernamantul au dus razboaie de toata frumusetea si de tot rasul, iar competenta s-a indoit singura...

refacerea listei, cu toate cuvintele intregi si la locul lor a fost si rezultatul ideilor de mai sus.

o fi bine? n-o fi? timpul imi va arata...

Încredere în tine

Am luat un pumn de încredere și am ieșit cu el la semănat.
Fiecare bob e special și fiecare om în care va fi plantat e la fel de special.
Dacă timpul e prielnic, soarele atât cât trebuie , ploaie potrivită și toamnă lungă, îm momentul încolțirii plăntuțele tinere or să înceapă să lumineze. În bătaia vântului cald de toamnă, lujerii în creștere își rotesc luminile și țes rețeaua de încredere în care să susțină dragostea care îi poate lega pe toți acei oameni unii de alții și pe toți de întreg Universul.
Dacă nu i-am semănat unde trebuie nu trebuie să mă îngrijorez. Am semințe destule, încrederea rodește continuu în mine. Iar cei care au primit sămânța vor rodi și ei. N-am pierdut nimic, doar am dat mai departe într-o direcție pe care nu o pot ghici încă.
Dacă vremea se strică, trebuie doar să-mi strâng haina mai bine pe lângă trup. Cei demni de încredere mă așteaptă oricum, chiar dacă nu oricât. Pentru că vremea are legile ei, iar dacă eu nu le cunosc, ea știe că pământul trebuie să rodească și cere semințe de la oricine poartă cu sine și răspândește.
Câte de bogați am fi, dacă am crede...

banc

La biserică, preotul se întâlneşte cu un tânăr enoriaş:
− Ce te aduce la biserică, Ioane?
− Iacă, am venit să mă spovedesc.
− Nu-i nevoie, ţi-am citit blogul...

scurtaturi si ancore

in fiecare oras exista strazi cu acelasi nume.

exista o gramada de lanturi de magazine si restaurante care te fac sa regasesti, daca vrei, un aer familiar, atunci cand pleci sau vii.

azi, intr-un mall (am fost la un cinematograf, chestie care mi se intampla cel mult o data pe an) am gasit un restaurant frate al unuia unde am mancat candva, in concediu, in alta parte; la cativa zeci de metri mai incolo, un altul, frate cu unul in care m-am simtit bine cu o alta ocazie...

nu, n-am intrat in nici unul din ele, dar m-am amuzat gandindu-ma la scurtaturile in spatiu-timp pe care le poti realiza cand vrei sa retraiesti emotii asociate unor amintiri placute.

si deja ma gandeam sa povestesc persoanei cu care am fost in ambele locuri si sa-i propun cateva ore de concediu la mall...

ca oricum de acolo nu fac cumparaturi :)

printre alte doruri si dorinte

mi-e dor de cainele pe care nu l-am avut niciodata. de privirea lui grea, de botul lui umed in palmele mele, de coada lui triumfatoare cand m-as fi intors acasa. de siguranta ca sunt asteptata. de greutatea lui moale pe picoarele mele. da maraitul si latratul lui atunci cand i s-ar fi parut ca cineva ne incalca teritoriul. de coarda intinsa si vibranda dintre sufletele noastre.

copy-paste: un fragment din ILUZII,Richard Bach

„In alta ordine de idei, nu trebuie sa vorbesc fara oprire, caci tu stii deja ce gandesc oamenii, insa daca nu as spune aceste lucruri nu ai avea de unde sa stii de care din cunostintele mele imi dau seama si de care nu, si fara ca tu sa stii asta, eu nu voi putea sa invat lucruri noi." Am lasat firul de fan. „Tu cu ce te alegi din toate astea, Don? De ce te complici cu oameni ca mine? De obicei daca cineva este asa evoluat ca tine, isi ia puterile supranaturale ca atare. Tu nu ai nevoie de mine, nu ai nevoie de nimic din aceasta lume."
Am intors capul si l-am privit. isi tinea ochii inchisi. „Asa cum nu am nevoie de benzina pentru Travel Air?" a spus.
„Corect", i-am raspuns. „in acest caz tot ce ti-a mai ramas este plictiseala... nu mai exista aventuri cand stii ca nu poti fi tulburat de nimic pe lumea aceasta. Singura ta problema este aceea ca nu ai probleme!"
Am considerat ca i-am tinut un discurs pe cinste.
„Aici n-ai dreptate", a spus. „Spune-mi de ce crezi ca mi-am lasat meseria... tu stii de ce am renuntat la slujba de Mesia?"
„Din cauza multimilor, ai spus. Din cauza ca te puneau sa faci minuni pentru ei."
„Da. Nu a multimilor ci a minunilor. Teama de multime este problema ta nu a mea. Nu multimile ma deranjeaza ci acele multimi carora nu le pasa de ceea ce am sa le spun. Poti merge de la New York la Londra pe apa, poti transforma totul in monede de aur si tot nu vei reusi sa le atragi atentia, intelegi?
Cand a spus asta mi s-a parut cel mai singur om de pe pamant. Nu pentru ca nu avea un adapost, bani sau faima. Tanjea sa spuna ceea ce stia si nimeni nu avea suficienta rabdare sa-l asculte.
M-am incruntat ca sa nu lacrimez. „Ei bine, tu ti-ai ales calea", am spus. „Si daca fericirea ta depinde de ceea ce fac ceilalti, atunci ai intr-adevar o problema."
Si-a ridicat capul manios si ochii ii straluceau ca si cum l-as fi lovit cu cheia de saisprezece. M-am gandit atunci ca n-ar fi foarte intelept din partea mea sa-l enervez pe omul acesta. Carnea de om se prajeste usor la atingerea fulgerului.
Apoi si-a afisat cunoscutul zambet de jumatate de secunda.
„Stii ce, Richard? a spus raspicat. Tu... ai... dreptate\"
Era tacut din nou, hipnotizat pare-se de ceea ce spusesem. Fara sa observ, am continuat sa vorbesc ore in sir despre cum ne-am intalnit si despre ce mai aveam de invatat, toate aceste idei lovindu-mi creierii asemeni cometelor de dimineata si meteoritilor de peste zi. El statea pironit in iarba, fara sa se miste, fara sa spuna un cuvant. Pana aproape de pranz mi-am terminat dizertatia despre univers si toate lucrurile care il compun.
„...si simt ca abia am inceput, Don, mai am atatea de spus. De unde stiu toate aceste lucruri? Cum e cu putinta?"
Nu mi-a raspuns.
„Daca te astepti sa-mi raspund la propria intrebare, marturisesc ca nu stiu cum. Cum de pot spune atatea lucruri, cand nu am mai facut asta niciodata? Ce s-a intamplat cu mine?"
Tacere.
„Don? Ai putea sa spui totusi ceva, te rog?"
Nu a scos o vorba. I-am explicat ce este viata, si Mesia al meu, ca si cum ar fi aflat tot ce-l interesa din acele cuvinte de duh, a adormit instantaneu.

sedinta :))

a venit, a venit toamna...

simti?

toamna se simte pe toata suprafata pielii care se intinde altfel peste tine si peste lume.

un pic stramta, un pic mai rece, mai constienta de limitarea pe care ti-o impune, te face un pic mai atent/a la modul in care iti aluneci sau iti ritmezi drum prin aerul racoros si printre frunzele colorate.

.

caldura soarelui sta la suprafata, dar nu iti mai coboara in adancuri. caldura din adancul tau se ridica, dar nu chiar pana la suprafata... si intre cele doua straturi de caldura, aerul racoros.

culoarea albastra are orele ei: cu fiecare seara mai devreme si mai precis - azi inserarea vine la o anumita ora, maine seara cu cateva minute mai devreme, si tot asa... nu mai poti spune: albastru ca cerul de la saptesijumatate pentru ca maine, acelasi albastru atarna cu voluptate pe limbile care arata saptesidouazecisicinci, ca sa zboare la fel de repede spre apus.

ei, da, apusul compenseaza un pic fuga albastrului, culorile sunt mai clare si mai intense...

si apar culorile speciale: auriu, aramiu, purpuriu, brun, sangeriu...

.

miroase a fruza arsa si a fruct. pe limba, arome dulci-amarui.

undeva, in urma, regretul dupa o vacanta devenita amintiri. ramasa in minte, dar iesita din corpul care treptat revine la alb (daca esti alb :))).

si peste toate astea, scoala...

as lua-o la fuga, ma salveaza lenea.

.

p.s. background-ul de azi e doar o gluma... in lumea virtuala se poate.

competenta

in ultimele zile am vorbit altora despre competenta si competente, despre relatia dintre obiective si competente, si, asa cum se petrece de multe ori, intr-un tarziu am ajuns sa pricep si eu despre ce vorbesc ...

si m-am intristat un pic...

am priceput ca nici o competenta nu e valoroasa in sine, ci in raport cu nevoia pe care o indeplineste...

iar promovarea unei competente poate insemna in mod pervers inventarea si sustinerea unei nevoi pe care pana atunci nu o aveai...

bine, sunt inca destule nevoi pe lume care striga dupa implinire...

da poate competentele mele nu-s pentru nici una din ele... si atunci?

(ok , e destul de ilogic ce scriu, da dupa ce spun o prostie in public de obicei ma lamuresc mai usor decat daca tac, asa ca treceti peste).

hotii de cuvinte

sursa imagine

Gabi mi-a zis ca o las / ca va las fara cuvinte :)

am protestat, apoi m-am gandit. ma rog, de obicei intai gandesc, apoi protestez... sau cel putin asa imi place sa cred :))

da si asa e bine, pentru ca daca-mi regret cuvinte ce ies prea repede, pot sa ajung la cele din spatele lor.

ca, de fapt, asta voiam. asta e faza.

ca eu, de cate ori ma simt fara cuvinte imi dau sema ca le-am terminat pe cele din rafturile de deaupra, cele pe care le zic din minte. fie s-au consumat, fie sunt la spalat, fie chiar nu mai erau bune de nimic si le-am atuncat. la gunoi, sau am dat cu ele, cu ciuda, dupa cate un ,,ascultator" neascultator...

si vrand-nevrand trebuie sa recunosc ca am ajuns la cele de pe raftul de mijloc...

pe care nu le pot spune asa, din prima, pentru ca sunt un pic mai mari si gatul se face stramt... si se inroseste de efort. sau chiar un pic mai colturoase, si lasa un gust amarui si pe limba ce le zice, si in urechile care le primesc...

sau sunt dulci ca dulceata si atunci trebuie spuse atat de repede incat sa nu pateze cu arome fructate atunci cand picura (petele proaspete de fructe de pe tesaturi de scot cu saliva; sugi un pic din tesatura, asa, ca bebelusii).

sau, of, par atat de pretioase ca ma foiesc pana cand nu mai am cui sa le spun... apoi le inghit inapoi cu noduri....

sub raftul asta, ceva mai jos, mai sunt si altele. un pic picante, puse asa, mai de-a valma, si care ies tot asa, de-a valma, pe corzi ragusite. amestecate de nu le mai intelegi, da stii ca vocea aia iti traduce sensul doar din timbru. care iti pare muzica, daca urechile tale sunt acordate... daca nu, nimeni nu-ti poate traduce...

iar la baza sunt doar sunetele primordiale pe care le auzi pe drum, cand te intorci...

chakra meditation

seara trecuta, intr-o meditatie speciala de cautare a adevarului in locul in care oricine il poate gasi, si folosind tehnici foto speciale am reusit sa prind imaginea unei chakra...

dar in starea aceea speciala de uimire nu mai stiu care era chakra pe care am fotografiat-o, jucandu-ma cu diferitele fetze ale cautarii adevarului.

pentru lamuriri privind chakrele, o descriere destul de buna, aici.

cantec

nu, n-ai nevoie de o vioara noua.

hai sa mergem la mesterul lutier, el o sa stie care din corzile mele au fost intinse pana la un pas de a se rupe si care sunt slabite pentru ca n-au mai fost de mult timp atinse.

nu, n-o sa te certe ca m-ai neglijat. nu e treaba lui.

el o sa ma repare si o sa-ti arate cum sa ma atingi ca sa canti cantecul pe care-l crezi al tau si pe care doar pe corzile mele mainile tale il pot framanta...

cantecul pe care il canta inima ta cand m-ai vazut prima data.

Chem puterea Fiintelor Tunetului...

...asa incepe invocatia de lucru a Barbarei, femeia shaman care ne conduce calatoriile acestor zile...

si, da, ca sa fie orice indoiala spulberata, intr-adevar, aproape ca nu am putut dormi din cauza modului cum au ales sa se exprime aceste fiinte...

exprimare in forta, pentru ca la celelalte sincronicitati tot caut explicatii logice...

adica la faptul ca animalul de putere care mi-a aparut in calatoria de cautare si care urma sa ma insoteasca in expeditiile mele dupa sufletul pierdut e identic cu obiectul de putere al celui care a calatorit pentru mine... ca mici semne de incredere si asigurare apar peste tot, in forma doar de mine recunoscute...

m-am relaxat: nu e nevoie sa cred, nu e important sa cred, oricum se petrece.

bine ai venit, suflete, Acasa...

la pescuit

sursa imagine

m-am intins pe burta cu fatza in marea de iarba.

soarele in spate, valuri usoare, cat sa-mi unduiasca ametitor firele ierbii printre gene.

perspectiva fantastica, deci asa vede un caine...

cainele ne insoteste plutirea si inotul, intinzandu-se si el, repetand a cine stie cata oara calatoria, cu fiecare nou grup sosit la lectia de pescuit.

ma intorc, inot alene si privesc in jos, spre fundul marii.

caut bucati se suflet pierdute de micile sirene o data cu transformarea cozii in picioare de dragul unei vieti terestre si al unui print insuficient cunoscut.

ar trebui sa fie simplu, sa straluceasca aproape de mal, printre pietre si radacini.

nu.

sunt adanc, departe, legate cu promisiuni si convingeri, semnate cu vise desarte, innodate cu speranta si disperare, si invelite in amagire si dezamagire.

unele bucati au fost luate de catre hotii din mare, cei cu carlige si clesti; poate au fost mancate, poate sunt doar ascunse.

pentru ele trebuie sa negociez, sa lupt, sa dau la schimb poate ceea ce inca nu am nici eu si urmeaza sa castig in urmatoare lupta.

dar nici un pret nu e prea mare pentru o bucata de suflet care se intoarce la loc...

azi doar am exersat inotul si plutirea, am invatat trasee si scurtaturi.

maine e ziua cea mare, cand primim undita si trebuie sa ne inventam momeala... suntem deja in barca, atipim putin in larg pentru a porni la drum cu prima raza.

astept cu mare emotie...

jurnalul Cetatii de Balta

in noul loc unde locuiesc e liniste.

in fata blocului am cativa tei pe care imi doresc sa ii vad inflorind, in bucatarie un ghiveci cu o planta fina si dantelata impreuna cu care beau apa. eu mai beau si alte lichide, dar ii respect preferintele.

in casa e curat si sunt putine lucruri.

rar, ascult muzica, si atunci sunetele isi fac loc si danseaza prin aer fara sa il umple. ramane suficient spatiu, suficienta liniste intre ele.

parfumurile fac la fel, ma pot strecura printre moleculele lor si sa simt aerul curat din jur.

e bine, aici eu sunt eu si ma pot strecura foarte usor printre gandurile prinse prin lume si agatate de mine.

parca si pe voi va aud mai bine.

aseara, luna intrase pe geam si se reflecta in oglinda. eu, intre cele doua imagini, primind, cu un usor fior, misterul. si linistea, linistea...

aniversare

ce daca a venit toamna?
ploua cu sarbatori!
azi e ziua unuia dintre prietenii care m-au tinut aici, pe baricadele inflorite ale virtualului si mi-au facut ,,lupta" frumoasa.
care m-a invatat noi nuante ale afectiunii si bunatatii vorbindu-mi despre cainele sau care mi-e si el drag, chiar daca l-am cunoscut doar virtual.
care iubeste pe toata lumea si ii face pe toti sa zambeasca, zambind el insusi intr-un anume fel. intr-un maaaare fel :)))
la multi ani, Ioane!
pentru ca esti.
light, energy and love!

sinestezie

adica acea conexiune ciudata intre diferite zone cerebrale care te face sa traiesti senzatii produse de stimuli nespecifici...

cum ar fi sa traiesti culorile muzicii pe care o asculti, sau textura vocilor, sa asculti un apus de soare...

azi am avut o experienta de genul acesta... am gustat cu pielea...

o miere fluida si aromata a fost intinsa pe pielea mea de catre o pereche de maini pricepute, iar pielea mea a inceput sa se bucure: oh, scortisoara... si portocal... si dulce, si aromat si picant...

ce repede trece o ora...