am acces din cand in cand la cate un punct de contact. daca linia mea tinde sa se curbeze dupa spirala ta, arcul se destinde si treci brusc pe spira urmatoare.
totusi, pentru ca nu vrei sa ma lasi in aer, si pentru ca stii ca mintea mea se avanta in continuare, la fiecare punct de contact imi transmiti cuvinte, imagini, senzatii, emotii, idei, revelatii... bucati condensate de experienta, cu atat mai intense cu cat capacitatea mea empatica devine mai puternica.
la inceput a fost cate o idee. apoi, rasucindu-ma dupa ea, am prins in miscarea leganata emotii legate cu jocuri de cuvinte. m-am jucat mult cu ele, am ras si am plans pe rand, pana cand le-am obosit de intelesuri. apoi, am invatat sa dilat timpul, astfel incat in clipa obiectiva a atingerii si oglindirii sa vad cate un scenariu. atunci am inflorit pentru prima data.
la urmatoarea spira a devenit de-a dreptul fascinant, pentru ca mi-ai aratat scenarii alternative.
clipa aceea a fost una de cotitura pentru mine, pentru ca am inceput sa imi rasucesc propriile bucle. floarea a devenit inflorescenta si am inceput sa ma deschid treptat catre mai multe universuri paralele simultan.
si a fost primul scurtcircuit, era prea mult.
cu conexiunile ramase, mi-am restabilit in propria spira sensul, pasul si ramificatiile.
din cand in cand si din punct in punct, simt atingerea altor minti, si aceste atingeri ma fac sa ma rasucesc. in punctele de contact imi infloresc idei, emotii, pe care sa le transmit mai departe, pana cand in jurul meu se va forma impletitura care sa sustina o anumita realitate.
atunci voi avea energia necesara pentru a transmite si eu mai departe scenarii alternative, contribuind la expansiunea universului.
intre timp, spirele tale au devenit din ce in ce mai groase si stabile, iar atingerile nu mai dezvaluie nimic.
pastram necercetata inca, intr-un colt al mintii o za din armura ta. am prins-o in treacat, in clipa in care rasucirea iti cerea haine noi. am privit-o astazi si inca ma mai incearca o unda de nostalgie gadindu-ma ce ar fi fost daca aceasta alternativa ar fi fost atunci realitatea pasului alunecat.
si daca atingerile au dat nastere la universuri, cum ar fi fost oare imbratisarea?
2 comentarii:
"din cand in cand si din punct in punct, simt atingerea altor minti, si aceste atingeri ma fac sa ma rasucesc. in punctele de contact imi infloresc idei, emotii, pe care sa le transmit mai departe, pana cand in jurul meu se va forma impletitura care sa sustina o anumita realitate" - acest pasaj este nu numai ancorat puternic în realitatea pe care o trăiesc şi eu dar are un impact extraodinar. Important este să gestionăm astfel de percepţii...
Cristi, da, e important...
tu cum faci?
Trimiteți un comentariu