pentru zilele care au trecut, mi-am propus reluarea proeictului mai vechi, de scuturat cojoacele. de aici si aberatiile din ultimele postari.
a fost mai simplu la inceput, cele de la suprafata imi erau destul de cunoscute. ca sa le recunosc pe cele de dedesubt, am luat teoria la recitit. adica ce sunt si la ce folosesc mecanismele de aparare. oh, cat de folositoare... o data numite, cojoacele nu s-au lasat scoase, ci s-au strans mai tare in jurul meu. am tremurat cu ele cu tot si mi-am citit lectiile de la distanta.
si mi-am amintit ca, de fapt, Dochia a murit de frig, crezand in soarele de martie. da, a putut urca drumul, simtindu-se pentru o vreme mai usoara. doar ca n-a stiut sa se opreasca la timp, n-a simtit frigul.
am pornit si eu pe drumul catre soare, cale lunga. ramane de vazut la vara cum va fi. se spune ca va fi cea mai fierbinte vara din ultimii ani.
2 comentarii:
Am privit cu un grad de criticǎ drumul tǎu … ṣi aceasta pentru a ȋnṭelege ṣi umezeala ṣi cǎldura din tot ce este atins. Încercȃnd sǎ ating umezeala am simṭit ṣi nelǎsarea deschiderii. Încercȃnd sǎ ating cǎldura am simṭit ṣi vibraṭia. Dar am constatat cǎ pot sǎ vin doar pȃnǎ acolo pȃnǎ unde este fǎcut un semn. Deci sunt undeva departe de o constatare plǎcutǎ ṣi ȋn umezealǎ ṣi ȋn cǎldurǎ… dar totuṣi pornit sǎ fac ceea ce e adus pentru acest fel de mers al primǎverii.
pai da, de pe margine e usor sa critici :)
intre timp au trecut Babele, e soare.
Trimiteți un comentariu