luni, 19 ianuarie 2009

sunt propriul meu arbore genealogic



in momentele in care sunt treaza ma nasc permanent si permanent ma reinventez.

cand sunt adormita, continui sa cresc in directia in care am cotit in ultima clipa de luciditate. daca ramura e stramba, inseamna ca am dat de ceva dificultati. le pot depasi constient - o noua ramificatie - sau inconstient - ramura ramane stramba, dar continua sa creasca in lungime - in limitele stabilite de mediu si de un bun-simt intern..

daca temperatura e pozitiva, seva urca. daca nu, am rezerve si resurse. mai stau o tura.

emotiile inmuguresc, infrunzesc, se coloreaza / ma coloreaza, se usuca si cad.

nu-i nimic, imi dau lastari noi, din care vor inmuguri altele.

ma mananca putin pe sub coaja ramurilor, se apropie primavara, timpul vorbelor noi.
foto: tree_Dennis Maloney_fotocommunity

3 comentarii:

Cornel spunea...

De la titlu pana la ultimele cuvinte, articolul asta e superb.

ajnanina spunea...

ma identific cu el si iti multumesc...
facand abstractie de cat de bine s-a simtit orgoliul meu, ma bucur mult ca ti-a placut.

o vreme am fost frustrata de ideea ca sunt doar o ramura
cuvintele astea sunt un fel de declaratie de plenitudine si autonomie

dupa cum spui tu: cu dragoste de viata...

Rodica spunea...

Stii ca ne putem reinventa doar in limitele datului nostru genetic(si aici nu iau in consideratie doar fizicul...)