daca urc pana la etajul 2, la capatul scarii rulante ma asteapta destinul (cel putin asa scrie) iar alaturi, vocea constiintei. urc si ascult cu bucurie. e unul din locurile unde-mi scriu jurnalul fericirii.
si totusi... dincolo de destin mai exista ceva: daca privesc doar un pic mai sus, scrie FITNESS. hm, ciudat. destinul ar trebui sa se afle la ultimul etaj.
care e oare libertatea de a-mi modifica destinul? sau a sari peste DESTIN si a merge la etajul superior, la fitness? daca ajung la fitness se schimba destinul? e chiar inspaimantator, nu vreau, imi place destinul asa cum il vad, klandestin. au stiut ei oamenii aia ceva, si pare chiar sa le mearga bine.
oricum, si eu fac parte din destinul lor, cu fiecare cuvant al vocii constiintei si cu fiecare sorbitura din ceasca, din cana sau din pahar.
destinul, pahar pe care aleg sa-l beau de fiecare data, indiferent ce as cere sa mi se puna in el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu