am o bucata de timp solid. bine înghețat. aproape fosil. la suprafață se mai topește din când în când câte un pic. picături, firimituri pe care le sug îndelung înainte de a le înghiți. pipăi apoi cu grijă bolovanul cel mare - pare intact.
am nevoie de el, o să am nevoie de el când restul se apropie de sfârșit. doar să știu cu o vreme înainte, până acum a fost ok. mă simt bogată cu el în mine, mă simt speriată. o vreme a fost transparent, acum nu mai e. dar e neted, alunecos.
uneori în momentele în care afară e cald, mai iese din el câte o amintire. o scutur putin si o inghesui la loc. atâta vreme cât am recunoscut-o, și-a îndeplinit misiunea, când n-am să o mai recunosc va fi ca o poveste nouă.
singura dificultate e că, de când îl car după mine, îl simt din ce în ce mai greu și îmi e din ce în ce mai greu să înot liber în timpul care curge invers în jurul meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu