sâmbătă, 6 iunie 2009

sinucideri virtuale

din cand in cand, cate un blog este sters.
cineva se hotaraste sa se stabilizeze definitiv in lumea reala.
asa, fara nici o veste.
alteori, cate cineva isi ia cate o pauza, pana la un echilibru sau pana la o alta etapa.
si se intoarce schimbat.
stiu ca in realitate e ok, atat de ok cat poate fi realitatea, si cu toate astea cand dau de anuntul ca blogul a fost sters sentimentul de pierdere e cat se poate de real.

12 comentarii:

Cristian Lisandru spunea...

Şi pe mine mă încearcă un puternic sentiment de tristeţe de fiecare dată când un blog este închis... Totuşi, proprietarul lui are această putere, de a pune lacătul pe uşă şi de a pleca fără să se mai uite în urmă. Îi respect de fiecare dată decizia...

ajnanina spunea...

desigur, e un act de curaj...
si eu ii respect decizia...

Anonim spunea...

Oare ce se intampla cu blogul unui om care moare? Cine ramane sa aiba grija de el? Devine ca o casa parasita?

Poate ca o sa sune macabru dar vreau sa impartasesc ca incepand de azi ma voi gandi serios cui sa-i las prin testament site-ul meu.

Inca un moment de inspiratie transpersonala pentru care tin sa-ti multumesc Janina.

din dragoste de viata

ajnanina spunea...

:))
cred ca cel mai simplu isi poate asigura nemurirea devenind blog sau site colectiv :))

testament?
poate pentru Cici si Mulea :))

Mugur spunea...

Ajnanina, chiar astazi am intrat din intamplare pe blogul Cititoarei Teroriste (un blog unde apareau recenzii la carti). Iar in ultima postare autoarea spune ca s-a decis sa nu mai scrie. Si, totusi, nu a sters blogul si mi-a lacut gestul ei.

Presupun ca unii autori isi sterg blogul din dorinta de a sterge cu buretele acea parte a vietii lor. Sau poate, gandindu-se "eu te-am facut, eu te omor!", prefera sa "ucida" blogul in loc sa-l abandoneze pur si simplu...

Sincer sa fiu eu nu stiu ce as face cu blogul daca m-as decide la un moment dat ca nu mai vreau sa scriu acolo. Totusi nu cred ca as avea inima sa il omor pur si simplu :)

ajnanina spunea...

Mugur,
cred ca ideea de ,,eu te-am facut, eu te omor" at fi valabila doar in cazul blogurilor unde nu intra nimeni sa comenteze...
pentru ca la un moment dat ,el devine o creatie colectiva...

eu am sters postari mai vechi si acum imi dau seama ca le-am sters doar pe cele necomentate...

Carol spunea...

...orce forma de atasament,duce la suferinta....zicea BUDA,...deci s-au dumirit....

ajnanina spunea...

Carol,
poate ca ei da, dar eu, departe de intlelepciune lui Buddha, resimt inca atasamentele :)

daca asa a fost, atunci e ok :)

Călin spunea...

De când mă dau pe bloguri, cea mai mare „retragere” de care am avut cunostintă este cea a „cititoarei teroristei”. Si, da, mi-a lăsat un regret.

-X- spunea...

Imi place titlul pe care l-ai ales ... sinucideri virtuale.

Imi place sa cred ca cei ce 'se sinucid in virtual' renasc altundeva, in 'real':).

ajnanina spunea...

X, bine ai venit :)
sigur ca da, ai dreptate.
pana la urma ar trebui sa ma bucur :)

Leo spunea...

Mi se intampla si mie sa mai sterg cate ceva. Cand nu sunt de acord cu mine sau cand nu o mai recunosc pe cea care a acris atunci. Si ai dreptate, Ajnanina, daca posturile respective au macar un comentariu, nu te lasa inima sa le stergi de tot.
"Sinucideri virtuale" mi se pare expresia potrivita pentru a caracteriza gestul. Tendinte de sinucigas am si eu cateodata, dar iau o pauza si imi revin. :D