miezul e bine protejat de rezistente. de obicei, o coaja groasa, lemnoasa, poate si niste tepi. miezul e de obicei cutat, mototolit, strans in el insusi in asa fel incat sa incapa intr-o coaja mult mai stramta.
se coace greu, tarziu, iar gustul e cel real doar daca ai ajuns la el in clipa potrivita. si e suficient de mic pentru ca atunci cand in final l-ai inghitit, dupa clipa de satisfactie sa urmaze fie frustrarea, fie uitarea.
10 comentarii:
Câteodată este dureros de greu să ajungi la miez...
da, Cristi
din fericire, doar cateodata.
altfel am manca doar coji :)
Miezul, dulceata savurarii, se reface ori de cate ori micsorat de placerea de a se oferi, mai largeste coaja :)
Gabi, delicios :)))
Bine te-am regasit, Ajnanina !
Ce subiect, ce subiect !...
Doar privilegiatii sau ingeniosii au acces la miez, pentru ca protectia este din ce in ce mai mare : coaja e tot mai groasa, tepii sunt tot mai ascutiti, uneori chiar veninosi.
bine ai revenit, Leutzule...
cine stie, cine stie?
tzepii au multe secrete... :)
chiar si cei veninosi, mai ales cei veninosi :)
Eu cred ca daca am putea macar pentru o secunda sa ajungem in mijlocul miezului nostru atunci miezul ne-ar aparea ca o coaja iar coaja ar deveni miez...iar dincolo de acest miez ar fi o lume noua si mare a cojilor care nu se vad.
Pozitionandu-se mult timp intre propria coaja si propriul miez un om poate ajunge sa nu-si mai dea seama care e coaja si care e miezul?
din dragoste de viata
dragoste de viata :)
pai abia ajungem la coaja miezului...
e superb ce spui tu; inteleg cu mintea, da nici macar nu pot sa-mi reprezint
partea buna e ca e atata drum in fatza...
Mi se pare atat de trista povestirea ta incat sufletul mi se strange mototlindu-se pentru a incape in coaja trupului meu... si totusi uitam...
Kami, povestea nu e neaparat trista. e doar o frustrare.
ia si tu partea buna scrisa de ceilalti pe aici :)
Trimiteți un comentariu