sursa poza: fotocommunitySufletul meu bate la poarta trupului tău
Sufletul tău priveşte din spatele ochilor şi trage repede pleoapele.
Ascult clopotul‚ toaca – murmur repede al inimii – şi nu mai ştiu: inima, sufletul, trupul…
Sufletul meu sărac şi flămând cere lumină. Cere cuvinte, paşi, gesturi.
Zidurile trupului tău se clatină, clopotul bate,
Zidurile mele au dispărut de mult...
Sufletul meu vine în întâmpinarea sufletului tău
Şi trece pe lângă el, nerecunoscându-l, căutându-l prin pulberea trupului.
later edit:
am ridicat spre ochii Tai privirea
si s-a facut lumina
si-am vazut!
13 comentarii:
"Şi trece pe lângă el, nerecunoscându-l, căutându-l prin pulberea trupului" - pur şi simplu sunt lipsit de cuvinte, Jeanina, tare frumos...
multumesc, Cristian, aprecierile tale sunt foarte valoroase pentru mine...
ma uit la fraza pe care ai ales-o - suna frumos, zici, ca idee, dar ca realitate e tare... lipsita de frumusete :))
imi place sa cred ca sunt doar vorbe si ca mie (desi eu am scris) nu mi s-ar putea intampla asa :)
Alesesem acelasi citat ca si Cristian, dar renunt :)
"Zidurile trupului tău se clatină, clopotul bate",
imi place cum se clatina zidurile trupului iar clopotul sa anunte ritualul magic: veniti si recunoasteti inima -lacas al iubirii !!!
Trup si suflet - cine le mai intelege, cine le mai distinge unul de altul ?
Gabi,
da, inima se afirma, chiar si prin cutremur la nevoie :)
Leo,
cand sunt impreuna, si vor acelasi lucru, nu se pot distinge.
numai cand nu se inteleg intre ele vezi dublu :)
Poate nu l-a recunoscut, fiindca erau suflete la fel... Nu putea deosebi, era ca si cum ar fi dat de sine...
Doar trupurile ce mai fac o mica diferenta, ca sa dea bucuria atingerii, pe cand sufletele se topesc in "impreuna" si nu se mai simte nimic in palme, nu se mai vede nimic cu ochii. Unde e el? Unde e ea? In iubire, topiti... Atat.
Mikka,
da, era ca si cum s-ar fi privit in oglinda :)
poate ca pana la urma s-au recunoscut :)
Tu acum ma stii... Eu asa vreau sa cred, ca DA... :)))
da, Mikka...
i-a fost doar un pic frica, fraierul :)
nu-i venea sa creada ca chiar vede...
ai mare dreptate...
chiar daca eu vad acum un pic diferit... sunt situatii in care faptul ca ni se cere ne sperie, pentru ca ni se incalca liberul arbitru...
poti ocoli?
Imi place "later edit"... ;)
Fericiti cei ce VAD...
Trimiteți un comentariu