LABORATOR DE VARĂ

Îmi întorc sufletul pe dos şi mă apuc de lucru.
Întâi, încerc să şterg oglinzile
Şi să mă strâmb cât mai perfect în fiecare pentru a putea să-mi număr toţi stereoizomerii
Apoi, clasific iluziile după obiect şi le aşez în sertare separate.

Un sertar pentru iluzia binelui şi a răului, a utilităţii existenţei şi a posibilităţii de a nu mai fi,
Altul, pentru iluziile: alb, negru, acoperite de realitatea tuturor nuanţelor de cenuşiu...existente ? (cenuşiu, transperent, invizibil, inexistent, imposibil)
Iluzii ocrotite şi iluzii care mă ocrotesc
Care s-ar putea îndeplini şi care ar fi putut să se îndeplinească.
Şi altele.

Le înghesui bine de tot
Să-mi mai rămână un sertar pentru stereoizomerii care nu şi-au găsit oglinzi şi au pierdut speranţa de a mai căuta (de preferinţă sertarul cel mai aproape de fereastră).

După ce totul a fost determinat şi etichetat (o iluzie în plus şi asta)
Mă apropii de geamul rece în spatele căruia frunzele foşnesc în ritmul valurilor Mediteranei
Şi încerc să trec prin el, să ajung la ele
Şi printre lacrimi să fac şi eu fotosinteză (de lacrimi am absolută nevoie ca sursă de apă şi săruri minerale).

Şi dacă frunzele vor înţelege aceasta,
Vor simţi şi că eu vibrez la toate lungimile de undă din invizibil,
Fericită de a fi pătrunsă din nou de fluxul iluziilor.