marți, 5 mai 2009

traditia Soarelui, traditia Lunii

am trecut azi prin parcul in care am petrecut cu prietenii acum vre-o trei nopti. mai multa stralucire, mai putin mister. mai multa lume, mai putin spatiu. decorul, acelasi: lebedele, glicinele, locul de joaca, platanul. aceleasi, si totusi atat de diferite. eu eram fizic acolo, ceilalti doar in mintea mea.
am hoatarat ca mi-a placut mai mult pe (sub) luna. dar oare asta e calea ?

transcriu din Brida lui Paulo Coelho: Cateodata o apucam pe un drum doar pentru ca nu credem in el. E mai usor: nu trebuie decat sa demonstram ca nu este drumul nostru. Dar, cand incep sa se intample tot soiul de lucruri, si drumul ni se dezvaluie ne e teama sa mergem mai departe.

19 comentarii:

Mikka spunea...

Uneori drumul se deschide chiar ca un pod aruncat peste hau, ape sau flacari. Te sperie sa-l vezi, aruncat sub picioare, bagat deja sub talpi, sa te ia pe sus. Arsura amintirilor atator esecuri inca e vie. E greu sa crezi ca oricum ai fi luat-o, tot acolo ai ajunge. Ca in basme, cand Fat-Frumos alege un drum din doua. Unul, ala ales de el, de obicei e chiar ala despre care binevoitorii ii spun ca e mai greu. Mereu m-am intrebat, copil fiind: ce o fi fost pe cealalta cale?
Traditia Lunii si cea a Soarelui, doua cai spre aceeasi destinatie.
Se spune ca drumul e cel care conteaza mai mult decat destinatia. Mie imi place sa ma folosesc de ceea ce tot Coelho m-a ajutat sa vad, asta dupa ce viata mea s-a potrivit fantastic de bine cu Alchimistul. Si metaforic si concret. Asa de bine ca am zis ca Paulo m-a filmat... Am ales, cu cele doua bile - Urim si Tumim - in inima. Si asa am invatat Limbajul Sufletului. Cu asta, orice drum este o aventura si ma bucur ca el e si eu sunt pe el. Oricum, ca in povesti, pe cale imi vin ajutoare: oamenii, regina albinelor ori vreun spiridus... Am incurcat blogul, Jeanine, asta e la Povesti :))))

ajnanina spunea...

Multumesc, Mikka,
in ultima vreme am senzatia ca totul e la povesti...
cealalta cale a fost si pentru mine mai importanta multa vreme, pana cand mi-am dat seama ca uneori, calea e una singura, doar ca eu nu sint capabila sa vad toate aspectele ei, asa cum nu pot sa vad in acelasi timp Cismigiul pe timp de noapte si pe timp de zi...
si ca cel mai bun lucru pe care il am de facut, indiferent de cale, e sa merg pe ea...

Mugur spunea...

Ajnanina, si eu m-am intrebat ieri care mi-este calea pentru ca aveam senzatia ca am ratacit-o pe undeva. Si am vorbit la telefon cu o prietena buna care mi-a spus ca, din experienta ei, calea e cea pe care ne simtim noi insine si pe care Universul aduce tot ceea ce avem nevoie pentru a o continua. Chiar si incercari pentru ca ele sunt teste care ne arata cat am evoluat si cum :)

ajnanina spunea...

Mugur, aia e :)
doar ca, uneori pana o gasim, trecem prin toata harta... :)
avantajul e de a capata experienta, pentru ca atunci cand pasim pe cea potrivita sa avem tot ce ne trebuie si ne place pentru un drum de mare bucurie :)

Leo spunea...

Privit de la inceputul lui, drumul pare sinuos, destinatia e incerta, obstacolele neprevazute si infricosatoare.
Daca apuci sa mergi putin pe el, intampini obstacole, dar constati ca nu sunt insurmontabile. Si prinzi curaj. Dstinatia se intrezareste la orizont si inveti sa ignori celelalte drumuri secundare care te derutau la inceput.
Cand privesti in urma, iti dai seama ca tot drumul tau a avut un sens si ca greutatile te-au cladit : vezi asta mai limpede ca niciodata.
Buna dimineata, Ajnanina, si o imbratisare prieteneasca !

ajnanina spunea...

buna dimineata Leo, o imbratisare si de la mine!
stau pe marginea drumului si ma uit.
imi vine sa-mi dau singura un shut sa pornesc mai repede si inca nu am reusit...
parca tot astept sa treaca cineva...

Leo spunea...

Daca inima-ti sopteste ca s-ar putea sa treaca "cineva", crede-o pe ea, ca stie ea mai bine...
Si, la urma-urmei, un popas la marginea drumului nu strica niciodata. Ce, te grabesti undeva ?
Eu zic sa-ti stapanesti impulsul de a-ti da un shut, se gasesc destuli voluntari care s-o faca...Cu sau fara voia ta.
:D

Adrian spunea...

poate si frica de responsabilitate sau necunoasterea anumitor lucruri ne intoarce din drum, ceea ce nu stim ne sperie

ajnanina spunea...

Adrian,
da frica ne poate intoarce din drum sau ne poate face sa alergam mai repede inainte... depinde cat am parcurs si depinde si de tendintele noastre naturale, daca ne e mai usor sa o luam inainte sau inapoi.

Adrian spunea...

stiu cum e, cand vine un caine dupa tine te mai uiti pe unde o iei?

ajnanina spunea...

da, e important sa o iei in directie inversa :)
sau poate ca o strategie mai buna ar fi sa te intorci si sa il alergi tu pe el... :)

Kami spunea...

Si eu am facut aceeasi plimbare acum 2 zile Jane si am fost pe de o parte incantata de multimea de detalii si culori ce nu le-am putut surprinde noapte, iar pe de alta parte am fost putin dezamagita... se pierduse cate ceva din suavitatea si fluxul lunii... stelele si Luna imi decoreaza sufletul, iar Soarele inima...
Imi place muuuult raspunsul pe care l-a gasit Mugur referitor la drum, pe mine m-a ocolit aceasta revelatie pana acum... si e pacat pentru ca urmarind "bule" care nu ne apartin ajungem sa uitam ceea ce suntem cu adevarat sub asaltul naucitor al "bulelor" mintii de data asta.
Si eu ma simt oarecum ratacita printre drumuri... si tot ce pot face, dupa o perioada in care mi-am impus drumuri este sa imi ascult inima si sa astept sa imi arate bucatica mea de Rai ^-^

ajnanina spunea...

Kami, ce ne mai ratacim noi cand cautam ceva anume in loc de a cauta ceea ce... :)
noroc ca ceea ce ne cauta ne gaseste, sa fim pregatiti :)

gabi spunea...

Janine,
e mister, n-avem retete.
Mergi, doar mergi...

ajnanina spunea...

Gabi,
:)
:(
tot aia e, drumul e de parcurs.

gabi spunea...

Cam asa, din pacate...

ajnanina spunea...

pai da, din pacat in pacat drumul devine mai...
mai... ?

gabi spunea...

Janine,
deviezi mesajul, fata tatii :)

Adrian spunea...

daca e mare si cu colti, ma indoiesc a fugi spre el :)