a plouat si banca e uda. nu pot sa ma asez. o ating doar cu privirea, pe toata suprafata, fiecare scandura in parte. apoi firele de iarba din jur. ude si ele.stiu ca va intarzia.
sa plec? sa mai stau? cu fiecare clipa ce trece hotararea e mai greu de luat.
intr-un tarziu, vine. imi pare rau ca am stat pana acum. nu ma mai pot bucura de venirea lui. el nu-mi intelege supararea, si n-are rost sa-i explic.
plecam amandoi mai departe, tacand.
firele subtiri care ne uneau au disparut. le-a topit ploaia si asteptarea indelungata. ma uit la el si nu mai e el, desi abia acum il vad, cand imaginea lui din mintea mea s-a sters.
nu e el, n-a fost el. ce dezamagire! ce usurare!
de atunci nimeni nu ma mai poate face sa astept.
later edit:
dupa ce am mai cugetat un pic mi-am dat seama de exagerarea copilareasca din ultima fraza. bieninteles ca am mai asteptat si dupa aceea. bineinteles ca au mai existat oameni in legatura cu care mi-am construit diverse asteptari. doar ca am invatat sa le recunosc ca fiind ale mele si sa mi le retrag inainte de a-mi deforma prea mult perceptiile.
iar partea mai putin buna e ca, daca pana atunci eu nu intarziam decat in caz de forta majora, am inceput sa consider ca a intarzia e omenesc... si o mai fac si eu din cand in cand... desi nu imi place...
15 comentarii:
Parol ! Curat sincronicitate 1
Azi toata lumea intarzie, Ajnanina !
Te imbratisez !
:))
"De atunci nimeni nu ma mai poate face sa astept" - eu mai am un pic pana la aceasta limita... :D
Leo,
da, e marti dupa luni...
iar lunea si iarba creste mai greu :)
eu am atins mai usor limita in aceasta relatie, dar sefa mea intarzia in continuare. numai ca eu nu o mai asteptam :)
Trebuie sa-ti impartasesc asta : sefa mea mi-a oferit o cafea virtuala ca scuza ca a intarziat - mi-a trimis-o prin mesageria interna... Halal recompensa... Adica tot pe banii mei ! :)))
Era prea grabit. Ii era frica de picaturi?
Paul,
cine poate intelege fricile unui om dupa ce s-a suparat pe el ? :)
Mugur,
cine mai stie...
oricum, ploaia e proaspata, iar amintirea e veche. nu mai conteaza, a iesit cand am scuturat :)
Cred ca adevarata arta consta in a putea sa astepti fara sa te poti supara. Eu asta incerc sa fac de ceva timp si mi se pare extraordinar de benefic.
Ma departez astfel de negativitatea situatiilor, imprejurarilor si a emotiilor care deriva.
Pup si imbratisez...
Eu cam intarzii cand imi permite relatia cu persoana respectiva, adica atunci cand stiu ca nu voi provoca suparare (ups), desi, oricum ai da-o e un stroke negativ.
Cred ca ar trebui sa inventam si dez-asteptarea, ca forma a dez-amagirii. Mie mi-a trebuit mult sa inteleg ca dez-amagirea e prietena mea, care ma invata sa-mi vad propriile amagiri. Sa ma trezesc si sa iau lucururile cum sunt, nu cum as vrea sa fie. Nu imi iese tot timpul, da', in fine, incepe sa fie o obisnuinta...
Cu asteptarea... Am hotarat sa aranjez cu mine cum fac sa-mi fie bine. Stiu deja ca daca ma roade faptul ca astept o sa ma aleg cu gauri... Asa ca mai economicos, umblu cu muzica la mine, deseori cu o carte. Uneori, fooooarte rar, am si un "cutitas" cu care tai asteptarea, daca decid ca nu o mai vreau, si plec, trimitand un mesaj de " ne vedem la...". Un fel de a doua sansa. Foarte rar, da' s-a intamplat. Pur si simplu, ma durusera prea tare picioarele. Si nu era nicio banca pe acolo. :)))
Gabi,
e adevarat, e o arta!
nu intarzierea in sine e importanta, cat tot scenariul construit in legatura cu asta si care tine de asteptarile mele legate de celalalt.
atunci cand cineva intarzie poti fi mai mult ingrijorat decat suparat...
supararea apare cand situatia devine una obisnuita si dispare atunci cand realizezi separarea dintre persoana / intentie /comportament...
Mikka,
dez-asteptarea se produce in momentrul in care se atinge echilibrul intre respectul fata de sine si nevoia de autoimportanta... cel putin pentru mine asa a fost...
si eu umblu cu carti la mine... ca solutie de moment, pentru a intrerupe gandurile... :)
Bine te-am regasit! :)
Desi sunt o nerabdatoare,m-am obisnuit sa astept.Si cu siguranta se pierde ceva din emotie dar castigi bucuria ca
intr-un sfarsit a reusit si pana la urma nu mai conteaza
ca a intarziat.
In timp ce astept ma supar ma enervez si apoi iert si
ajung sa fiu multumita ca alta cale...
Pupici!!!!!!
Mada, bine ai revenit!
e frumoasa multumirea ta finala...
ce faci cand omul ajunge in momentul in care te-ai enervat si inainte sa fi apucat sa ierti ? :)
Ceva de genul( asta daca e iubitul):
In timp ce sangele clocoteste in vene si simt cum fata imi ia foc, ma gandesc cum stau eu ca o mirobolanta
machiata si rujata pana in gat cu toate cele 100 de accesorii atarnate de toate extremitatile,
catarata
pe papainoage ca sa fiu la inaltime ma uit cu jind la banca uda si... apare el "Fat Frumos" si brusc ma inseninez ca cerul dupa furtuna:
-Of, ce dor mi-a fost de tine ....
Daca nu l-as fi iubit nu l-as fi asteptat.:)
Aceasta mica si scurta povestioara este valabila bineinteles numai pentru iubit,
pentru restul "sfertul academic si-am plecat.
Madalina, Fat Frumos al tau trebuie sa fie un om cu totul deosebit daca merita o asemenea inseninare :)
Trimiteți un comentariu