pentru că e nevoie întotdeauna de un sfârșit...
-
Palatul cu toți mărăcinii lui din jurul gardurilor începea să se trezească.
N-are importanță de unde începea, dacă trezirea respecta ordinea inversă a
ador...
joi, 19 noiembrie 2009
ferestre
imi sunt foarte dragi ferestrele. cand intru intr-o casa noua, ma indrept automat spre fereastra. nu ca as vrea sa sar. as vrea sa ma lipesc. nu stiu cum. locul ala, inauntru si in afara in acelasi timp.
de afara, mi-e drag tare sa privesc ferestre unde, atunci cand ma indrept spre.
zilele trecute am intrat intr-un bloc in care nu mai intrasem de multa vreme. vre- patru ani. intr-un apartament in care mi-am petrecut trei saptamani de vara, de viata, dintre cele mai intense. in care am privit mult in interiorul meu.
ma indreptam spre, si privirea mi s-a agatat de fereastra. petecul acela cald de lumina galbena, miscari discrete ale perelelor, tradand ca cineva se foieste in spatele lor.
si mi-am amintit o clipa asemanatoare care m-a incalzit in toamna de dupa vara aceea.
ma indreptatm tot intr-acolo, erau seri in care ne ancoram ceea ce traiseram pana atunci si ne imaginam ca asa vom trai de atunci inainte.
si ma uitam spre fereastra de la bucatarie, si i-am vazut pregatindu-se, asteptandu-ne venirea... miscari ale mainilor in sus, probabil trageau perdelele sau aranjau ceva. pentru o clipa am avut senzatia ca impodobeau bradul. si am avut cel mai intens si sfasietor sentiment de acasa de care imi aminteam pana atunci. m-am mai plimbat putin pe strazi, era prea mult ceea ce simteam, nu puteam.
iarna asta am ferestre noi. cand vin, le privesc in acelasi timp cu dorinta si cu teama de a le vedea galbene. am sa-mi pun bradul la fereastra, sa-l vada si cei a caror privire rataceste aiurea, cautand alte ferestre.
sursa imagine
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
19 comentarii:
Iarna asta... sa-ti faci brad nou si noua impodobire. Iar cei care au invatat a privi in sus, deslusind in lumini si umbre, sa-i vada, sa-ti vada frumusetea.
Ferestrele alea, de punte, de drum, sa se deschida. Mereu, fie si intr-o incapere goala, sunt ferestrele-porti, prin care, cand putem vedea, zarim atatea chipuri iubitoare...
(Vei re-vedea asta,la sfarsitul cartii pe care tocmai o recitesti.)
Abia astept sa cantam bradului!
hm..ferestrele fac trecerea intre interior si exterior, de n-ar fi ele ar tr. sa sapam cu ochii inchisi in gol, sa le inventam, noroc cu ele, ferestrele, ne incalzesc si racesc cand avem nevoie, chiar daca nu ne trebuie aerisiri, ele stiu mai bine decat noi...
ferestrele mai cred ca inseamna speranta, aceea oarba, Ea, Speranta si-a sapat o fereastra in perete asa incat au aparut luminile galbene, rodul sapaturilor dureros de inevitabile.
Bradul implica ornamentul, ca si frunzele da.., arata si mai galben-multicolora fereastra cu el, iar globurile doar tu le poti alege, uite..
imbratisari multe!
Ferestrele sunt singurele porti prin care putem vedea ce este dincolo. Sunt un indulcitor al fricii noastre de necunoscut, amelioratorul translucid. Cu cat mai mari ferestrele, cu atat mai mici peretii.
ramai cu ferestrele tale deschise sa intre aerul bun si lumina calda.
Mikka,
da... si ce de mai podoabe noi o sa-i pun...
sa stea ca un far la fereastra mea, sa lumineze aeroportul zburatorilor si fiintelor proaspat venite din luna, cu vise cu tot :)
...da, imi amintesti de invocatia lui Robert Moss...
pregateste cantarile si dansurile pentru brad :)
Amrita,
da, fara ferestre am sta cu totii ochi-in-ochi... ar fi bine ? ar fi rau?
albaidaq,
ca frumos ai spus...iti urez ferestre mari-mari... :)
Gabi,
da, le tin deschise...
multumesc de aerul bun si lumina calda... :)
portile inspre noi sau dinspre noi?..da da da..:)
Camelia,
stii tu, la intrebarile cu SAU, raspunsul e DA :))
aham..pai asta ziceam da da da:))
Deschid şi eu fereastra sufletului şi te îmbrăţişez cu toată dragostea.
Pupici geaninoşi peste normă!
da...
te-am vazut si am deschis repede... :)
pupici si imbratisari :)
Tare-as vrea sa trec pe sub fereastra ta, sa vad si eu pomul de Craciun si lumina de "acasa" !
Leo, am sa ti-l arat... gasesc eu cumva cum... :)
Am inchis femeia din mine . Am condamnat-o la uitare .Uitarea pe fereastra .Am plans si am daramat toate zidurile pe care le ridicasem cu scopul de a-mi lasa ferestre de salvare .Asta e ... Ma imbrac frumos in ceea ce sunt si accept ceea ce este . O femeie
Femeie frumoasa,
frumusetea trece prin ziduri si sparge ferestrele...
sufletul nu poate sa stea inchis...
e suficient sa vrei si ea va iesi la iveala... iar dupa ce o prinzi de un capat, iti arata ea mai departe ce e de facut...
foarte frumoasa aceasta postare.
puneti bradul lânga fereastra anul acesta, sigur am sa-l caut din priviri.
si mie îmi placea la nebunie sa ma plimb iarna, pe înserate, sa vad la ferestre luminite de brad.
mai facut sa-mi amintesc de ¨acasa¨
te pup draga mea draga.
te-am adaugat pe blogroll, ca la un moment dat stersesem tot, ca sa nu mai am obsesia netului.
draga Giulia,
o ramurica va fi si catre tine, cu un globulet...
cred ca ti-e dor...
tuturor ne e dor, chiar daca suntem acasa :))
cu drag...
Trimiteți un comentariu