jucandu-ma fara sa ma gandesc cu cuvintele am primit o tema de la Bogdan...
despre relatiile dintre om-neom...
cred ca si relatiile om-neom sunt relatii om-om in momentele in care unul nu mai rezista si tzipa: nu esti om! cu glasul gatuit de furia si frustrarea neintelegerii.
in acele momente nu constientizam ca nu suntem oameni intregi, ci parti care se agata de parti ale altora, mai mult sau mai putin compatibile, in speranta ca alaturarea intima ne-ar face sa ne simtim intregi... (si in acelasi timp, ne uitam in jur dupa alte parti, asa, de-o asigurare...)
iar noi intre noi, fiecare fatza de sine ne slefuim colturile cu care ne prindem de celalalt, ca prinderea si desprinderea sa fie cat mai usoara. avem senzatia ca celalalt nu face nimic in sensul acesta si atunci mai rupem un colt si de la el...
ochii celuilalt, privind cu durere ni se par inumani.
si atunci ne desprindem de jucaria proaspat sticata si cautam in alta parte.
nu ma regasesc in ce am scris aici. o fi neomul din mine.
4 comentarii:
Frumoasa descriere venita de la cineva drag mie care slefuieste continu fatza neomului din ea pana cand se va pierde tot ceea ce sta inaintea OMULUI.
Este trista desprinderea de jucaria stricata, cu atat mai mult cu cat nu ne dam seama, ca de multe ori o ruptura de colt in celalat inseamna aparitia altor colturi mai mici dar mult mai vizibile. Fiecare colt are printre fetele lui una de om si una de neom.
multumesc de sprijin , Bogdan...
chiar am descoperit ceva profund in joaca asta a mea...
nu ma mai identific de mult cu o jucarie stricata, dar uneltele mele inca n-au ajuns performante, imi mai tremura mana uneori...
Cu mare drag.
Fiecare avem ritmul nostru. Faptul ca iti tremura mana nu inseaman ca uneltele tale nu sunt performante. As zice mai de graba ca ele contzin atata energie viie incat vibreaza de fiecare data cand iti propui sa ....
ok :)
ma duc la munca, inainte :))
Trimiteți un comentariu