blogul acesta a fost inceput ca un jurnal pe baza unui calendar cu emotii. anul trecut, in calendar, pe vremea asta, era saptamana dificultatii. initial nu parea, si inaintam prin ea cu entuziasm, sigura pe capacitatea mea de a-mi controla destinul, apoi, aproape de capatul tunelului, cineva a stins lumina.
si m-am prins. mi-am prin urechile :) lumina de la capatul acelui tunel nu era decat o mare iluzie. ok, am inteles, am strans din dinti, mi-am repetat mantra: ,,dezamagirea e iesirea din amagire".
o vreme mi-am lins ranile, apoi mi-am conceput planul de iesire din tunelul acela, si de contructie a celui propriu, cu becuri pe tot interiorul.
doar ca ploua, am bateriile ude, becurile se tot sparg (in unele dau chiar cu capul) si-mi vine sa strig: ,,opriti planeta, vreau sa cobor!"
oare tipul din clipul de aici de cate ori o fi cazut ?
17 comentarii:
Jane,
superb spectacolul, nu-l mai vazusem :)
adrenalina la greu. Multumesc mult.
Ideea de acolo e gen: totul sau nimic; echilibru la propriu, sau moarte :)
In viata de zi cu zi merge si mai catinel asa...mai cu pauze de echilibru si momente de relax.:)
Am sa-ti povestesc o chestie: acum ceva timp mi s-a intamplat sa simt o mare atractie pentru o persoana. Imi amintea nebuneste de "cineva" din viata mea, si ma atragea uluitor. Am stat si am analizat sa vad de cine imi aminteste:
ups, imi amintea de prima iubire din viata mea care ma lasase cu ochii in soare :) si am zis "pas" , ia stai tu la doi metri de mine ca e mai cuminte asa; suferisem prea mult in trecut ca sa-mi doresc sa retraiesc totul.
Hai ca-ti trimit mintenas becuri de rezerva si pupici :)
Nu cobori de pe planeta because show must go on :)
Mugur
furata de spectacol nici macar nu ma gandisem la posibilitatea existentei unei plase de siguranta...
acu se schimba situatia...
pe mine m-au fascinat schimbarile de stare si atitudine ale personajului pe parcursul celor cateva minute...
Gabi,
multumesc de pupici si becuri, si mai ales de ala mare de pe mail :)
experienta pe care ai avut-o te-a mobilizat la o atitudine inteleapta... si sunt sigura ca si daca ai fi facut o alta alegere, ar fi fost una inteleapta :)
Şi mie îmi plac Cirque du Soleil... Cred că plasa de siguranţă este neapărat necesară... Sunt momente, în viaţă, când a risca fără a avea pe ce să cazi în caz de eşec temporar este o mare greşeală...
Cristian,
da, asa e, trebuie sa existe un echilibru intre curaj si prudenta pentru ca spectacolul sa poata continua ...
Pai da,
esti coach si stii ca exista un mare risc ca istoria sa se repete. Te simti la fel de puternic atras si oferi la fel de mult ca in experienta deja traita; in plus, iti doresti ca ea sa aiba un final fericit fara sa schimbi prea mult din atitudinile scenariului trecut; din asta deriva in mod aproape sigur, deceptia.
Acum, de ce nu schimba omul nimic din scenariile trecute, e o buna intrebare...
Multi retraim aproape masochist suferinta anterioara, avand sentimentul ca retraim iubirea...
Hmmm...ma ambalaez...sunt multe de zis .
Pupici pe barbici :)
Gabi :)
uneori avem senzatia ca scenariul e acelasi, dar omul e altul si el nu pricepe ce vrem de la el...
alteori schimbam scenariul , dar cum vechiul rol a fost prea mult exersat, asta nou ne stange :)
oricum, invatam din toate.
important e sa ne si bucuram de experienta... :)
,,opriti planeta, vreau sa cobor!"
Si mie imi venea sa strig asta in urma cu cateva ore si incredibil cat de mult ma ajuta postul tau alaturi de comentariul lui gabitzu sa fac un reframing.
Ma duc sa mai aprind niste becuri :D
Stimabila colocatara a Planetei, nu sunt nici electrician si nici macar o lumanare nu am, dar sper ca licarirea ochilor mei (sunt caprui inchis pe bune; foarte misto) sper sa-ti aduca macar un zambet cand vein citi postul meu.
Impresionant spectacolul; L-m urmarit fara sa dau forward cu interes, admiratie si curiozitate totala. Ceea ce m-a frapat e ca si profesionistii au nevoie de un moment de respiro de relash, de fiziologie. Dupa o vreme s-a descotorosit de haina si si-a slabit nodul de la cravata. Tot asa si noi amatorii care ne chinuim sa mergem pe roata vietii trebuie sa luam o pauza, sa ne deconectam.
Se mai intampla sa ramenem pe intuneric in stramta noastra vagauna, dar cred ceea ce putem face in aceste conditii este sa adaptam strategia orbilor si anume sa ne dezvoltam celelalte simturi fie si cu riscul de a suporta greu lumina atunci cand se va aprinde.ça va aller cum zic francezii
Sarutari de maini, pe bajbaite din intunecatul meu tunel
Kami, da, sa fie lumina!
de obicie un reframming e scanteia care porneste racheta :)
om bun,
ooo, de-a lungul unui tunel, o pereche de ochi frumosi e mai valoroasa decat una de becuri :)
asa e, fara haina si cravata, si fara legatura de la ochi, echilibrul e mult superior...
multa lumina si in interiorul tunelului tau :)
all,
aseara am refacut vechiul traseu.
lumina era aprinsa, dar starea de siguranta pe care am avut-o trecand pe acolo a fost data de faptul ca stiam ca, in caz de pana de curent, acum am surse si resurse proprii.
sa fie lumina pentru toata lumea :)))
Daca, in drumul nostru spre iluzoria luminita de la capatul tunelului, nu ne aprindem cu manutele noastre o faclie, riscam sa orbecaim in intuneric.
E drept ca faclia se stinge din cand in cand - sunt curenti obraznici in tunel. Noi o aprindem cu rabdare de fiecare data si mai inaintam cativa pasi. Incet si nesigur. Cu precautie si, de preferat, fara teama.
Ajnanina, tehnologia moderna nu e buna de nimic ! Renunta la becuri pe baterii si aprinde-ti o faclie mica-mica, dar mai "reliable"... :D (Dar varianta cu ochii frumosi e mult mai buna, totusi...)
Leo,
imi aprind in minte si in inima perechi - perechi de ochi frumosi :))
si trenul o sa cante cand o sa treaca pe acolo :))
poate nu vedem cu ochii dar in noi lumina sufletului se va aprinde iar tu ai un suflet bun asa ca lumina o sa te calauzeasca ca sa poti iesi din tunel.
Numai bine.
Adrian
sufletul tau bun l-a vazut bun pe al meu si s-a aprins lumina :)
multumesc :)
O daaaa, si inca ce a mai pornit racheta mea :)
Trimiteți un comentariu