sunt tanara, si zidurile sunt groase si reci. n-am ajuns aici de bunavoie. n-am ales eu sa intru in manastire si nici n-am fost pedepsita pentru ceva ce as fi facut. cred ca m-a adus preventiv, sau poate doar sa scape de mine. uneori, cand fruntea se incinge, icoanele mi-o racoresc. dar credinta nu vine. ce simplu ar fi, daca as crede...
ma plimb prin curtea de piatra fara sa ma indrept inspre ceva, undeva. ma rog cu vorbe goale, lipsite de sens. poate vor capata candva, cand nu-mi vor mai ramane decat cuvintele. sau cand peste golul de acum, vor veni cuvintele.
10 comentarii:
Atat de frumos si sensibil... emotionant!Fie ca gerul sa se inmoaie si sufletul sa iti devina plin de primavara.
Claudia,
e doar o amintire sau o imagine... nu are legatura cu realitatea de acum...
sufletului meu ii place iarna, se bucura si in frig... daca e zapada :)
ce frumos sa ai o frantura din alte vieti :) sa te stii mai bine in intregul fiintei tale. mi-a placut cum ai povestit.
acum daca ai fi in situatia aceea cum te-ai ruga, cum ai trai acolo?
Fascinant.
John,
greu de spus cum as trai acum...
n-am vocatie de calugarita, cel putin nu intr-o manastire tipica, poate intr-un ashram :)
dar oricum as evada si de acolo...
daca e o amintire reala, din viata aceea mi-o fi ramas dorul de duca... de oriunde, in alta parte :)
Leo :)
si eu sunt fascinata de cate o imagine... care ma bantuie o vreme... le scot sa scap de ele... :)
Ei, acest text mi-a plăcut foarte mult...
Cristi,
ma bucur...
candva ma gandeam sa scriu ceva gen ,,amintiri din manastire" :)
noroc ca l-am uitat :)
cred ca într-o alta viata eu am fost barbat. Am luptat, am iubit, am calatorit, probabil am fost pirat si regatul mea a fost marea. trebuie sa fi fost teribila.
Que es mi barco mi tesoro,
que es mi dios la libertad,
mi ley, la fuerza y el viento,
mi única patria, la mar.
Giulia,
poate corabia si echipajul te asteapta pe undeva... marea e oricum la picioarele tale... :)
Trimiteți un comentariu