evolutie

sursa imagine

mi-am tarat o vreme solzii prin iarba si prin frunze. parfumul pamantului, puternic si rascolitor imi dadea fiori pe sub pielea veche din care incercam sa ies. mi-am frecat botul de pietre si de scoarta coacilor, pana cand exuvia a inceput sa crape si sa se desprinda. o vreme, privirea mi-a fost tulbure, pentru ca si de pe ochi mi se lua un strat de trecut. sau mai multe...

cand privirea mi-a redevenit clara, rasucirile si unduirile fara tel si sens ale corpului s-au transformat in zvacniri de ridicare de la sol. vechea piele a ramas agatata in copacul binelui si raului. aerul mirosea deja altfel, mult mai proaspat si padurea imi alerga sub labe, in timp ce eu alergam spre zorii de zi.

m-am oprit pe marginea stancii, sprijinindu-ma de imensul copac inflorit, cu parfum de miere. timpul vorbelor noi se acelera in muschii mei de fiara, care dorea sa se joace, sa toarca, sa vaneze si sa lupte, in fruntea haitei sale, si totusi singura. am ridicat ochii inca galbeni de luna spre mierea inflorita si mi-am dorit sa ma scufund in ea...

puterea si gratia s-au amestecat si s-au concentrat intr-un mic ghem de culori stralucitoare, in stare sa zboare indelung si departe... am capatat aripi care abia se vad, pentru ca vibratia lor, hranita cu flori si cu miere le face abia vizibile. o data cu dulceata cunosc si dorul care ma face sa ma indepartez de copacul inflorit, pusand energie in aripile care se extind cu puterea intentiei...

planez acum peste intinderea vaii, indreptandu-ma spre varful muntelui, pentru a-mi lua si de acolo zborul dupa un popas de o clipa pe cea mai inalta culme.

ma joc focalizand imaginea, minunandu-ma de cuprindere si de detaliu... iar aripile mele isi proiecteaza umbrele peste intreaga vale...

umbrele capata consistenta si glas: cheama, ameninta, blameaza... planez deasupra lor cu rabdare si fara teama: stiu ca eu le-am adus in lume, eu le-am crescut si eu le-am ingropat: tot eu, cu ochii din ce in ce mai deschisi le voi vana una cate una si le voi sfasia cu ciocul, ca jertfa eternitatii...

cu umbrele bine stranse sub aripi si curatate de reziduurile karmice ma plimb o vreme printre cei cu care ma aseman si de care ma diferentiez, gata de imbratisare sau de lupta, fiindu-mi egal ceea ce ma asteapta. pentru ca stiu ca, indiferent cat ar dura, dupa ultima batalie incheiata, din care nimeni nu iese nici invingator nici invins, ci doar constient si plin de iubire, gata de intrare in lumina... voi intra in lumina.

.

a fost un dans al bucuriei si recunoasterii. pentru detalii, o puteti intreba pe Mikka. poate o sa spuna ea mai mult despre ceea ce pregateste. cand o sa vrea :)