imi rememorez vietile anterioare...
de ce oare in mijlocul acestei abundente de zapada imi amintesc acum de cea mai secetoasa dintre ele?
o singura amintire, o clipa: eu, un batran uscat si ars de soare, pe malul unei ape care curge cu greu. si luceste tulbure in soarele ucigator de amiaza. n-are rost sa pescuiesc, in apa nu mai e de mult nimic. dar am undita alaturi, am luat-o probabil ca sa am un pretext sa ies din casa. casa nu o vad, dar o simt. de pamant, acoperita cu paie. in ea ma asteapta baba, care de mult nu mai are nimic sa-mi spuna. si nici eu ei. cred ca fumez ceva, niste frunze rasucite. aerul mort sa capete macar miros. nu astept nimic.
.
i-as trimite mosului ceva din apa de acum. dar nu cred ca-i trebuie.
8 comentarii:
Încerc să nu mă gândesc la vieţile anterioare, ci doar la cele care ar putea să urmeze...
Cristi, inteleptule :)
asa e, o noua viata ti se pregateste...
O imagine care a fost sau va fi iti transmite ceva pt acum. Poate sete de emotii sau senzatii?
Pupici.
Foarte interesanta amintire.
Eu n-am amintiri decat din viata asta - si fiecare din ele mi se pare cate o amintire dintr-o viata anterioara, pentru ca nu eram eu cea de-atunci. :P
Camelia, asa e, indiferent daca e amintire sau imaginatie, important e sa pricep mesajul :)
Leo,
ne nastem in fiecare clipa si din cand in cand ne simtim fundamental diferiti de cei de-acum o vreme.
si au am tendint de a considera etape depasite din viata mea ca fiind vieti anterioare... :)
interesante amintirile tale.
si mosul are dreptate, ajungem sa iesim din ¨casa¨, pentru ca de multa vreme nu mai avem a ne spune nimic.
nu e obligatoriu sa ajungem batrâni pentru a face aceasta constatare.
Giulia,
ferice cei ce se prind repede si isi iau zborul :)
poate asta vrea sa ma invete mosul, sa nu stau in locuri de unde cuvintele au fugit :)
Trimiteți un comentariu