sursa imaginepentru ca in ultima vreme am facut uz si abuz de o culoare... de care cred ca m-am si umplut... vreau sa trec la perechea ei de iarna...doar-doar o veni si iarna.
ma fascineaza culorile atinse in treacat de umbra altor culori... nu mult, nu de-un amestec echilibrat ci doar asa, vrajite cate un pic...
asa cum culoarea visinie e din punctul meu de vedere un rosu solar indragostit de un albastru pe care n-o sa-l vada niciodata, la fel si culoarea indigo e un albastru adanc, nocturn, ce-si aminteste doar vag ca a inghitit candva rosul...
am ales imaginea de mai sus, chiar daca nu e exact indigo, pentru ca aici, in nervurile petalelor, la limitele vagi dintre culori, se mai vad inca urmele mesei... sau ale sarutului impartasit... sau ale crimei...
in fiecare din cele doua culori pe care mi le cresc in imaginatie e un dor fata de ceva abia amintit, o privire lunga intr-o directie necunoscuta. amandoua intense, nu se potrivesc impreuna, ci doar singure, sau alaturi de alte culori fara pretentii personale. sau de alte culori suficient de puternice pentru a le sta cu demnitate alaturi...
4 comentarii:
"In fiecare din cele doua culori pe care mi le cresc in imaginatie e un dor fata de ceva abia amintit, o privire lunga intr-o directie necunoscuta." - mi-a placut la nebunie transpunerea senzatiei in cuvinte !
Ai ochi de pictor, Ajnanina !
Leo,
ochi poate, mana nu :)
iubesc culorile, mai mult decat formele :)
culori spui... hm, parca cea mai frumoasa postare de pana acum. culorile nasc culoarea cateodata, dar cred ca se poate si invers, culoarea naste culorile de care ai nevoie.
p.s: albastrul e intens, numai cine poate sa-l priveasca. el e oricum frumos! imi vine sa zic "bravo!".
Amrita,
frumos spus... culoarea si culorile...
albastrul ta saluta si el...
Trimiteți un comentariu