utilitatea amanarii

.

nu lasa pe maine... stii tu.

da, amanarea te poate distruge treptat. dar exista si o amanare foarte buna, daca sii sa o gestionezi: amanarea finalului. poate a orgasmului, poate a mortii...

.

am ramas cu ideea asta dupa ce am citit penultimul articol al lui Big Coach Ioan (iertare, Big Coach, daca m-am indepartat prea tare de la sensul intentionat de tine) si am vazul filmul pe care l-a postat acolo. sau, mai precis, m-am lasat fascinata de el. de film :)

.

ca si el, am ales 6 minute care mi s-au parut fantastice pentru ceea ce am de zis, da n-am cuvinte destule. doar ca nu sunt primele, ci unele de pe la mijloc. mai precis, de la minutul opt jumate. (la fel ca si Ioan, zic ca daca aveti timp sa-l vedeti pe tot, ceva se poate petrece - are si subtitrare in romana, pe mine m-a ajutat :))

.

in filmul asta, in acele minute, mi s-a explicat simplu ceea ce intuiam doar ascultand anumite piese muzicale (in playlist-ul meu de azi, primele doo; daca le mai schimb intre timp, e vorba de asta si asta; la inceput, cand le-am descoperit, imi sugerau orgasmul, vezi al doilea grafic; intre timp, mi-au daruit un inteles mai profund).

.

si anume faptul ca daca finalul nu vine atunci cand astepti asta, te poti obisnui cu ideea si te bucuri de fiecare clipa in plus.

iar in final, cand intr-adevar se termina, sentimentul cu care il intampini nu e regretul sau disperarea, ci recunostinta.

ca ti-a fost dat sa primesti atat. si inca, si inca. mai mult decat ai asteptat si sperat. suficient cat sa Ii simti Prezenta.

.

later edit: dupa un feed-back pe mess, mi-am dat seama ca nu se intelege despre ce e vorba daca nu ascultati muzica. asa ca, please, lasati ideea sa va intre prin urechi :)