socializare in intimitatea singuratatii tale

din cand in cand, gasesc cate un blog nou care ma fascineaza si pe care il citesc tot. pe ultimul, cel din dupa-amiaza asta, l-am gasit pe Facebook.
ca tot ma intrebam ce caut pe acolo. unde m-am apucat sa socializez, asa, jucand la 0, initial acceptand cererile de ,,prietenie" ale persoanelor cunoscute, apoi, pe principiul ,,prietenii prietenilor mei sunt si prietenii mei" am acceptat cererile de ,,prietenie" ale celor de care macar am auzit, apoi ale diverselor grupuri de interes cu care interesul meu e macar tangent, si asa mai departe. eu, initial, nu le-am dat nimic. apoi, ca sa nu fiu egoista, am pus niste poze cu iubitii mei din lumea vegetala.
apoi, am bagat nasul in pozele lor, apoi, am inceput sa ma uit dupa bloguri... si uite asa, dupa ce trec nevazuta, cat mai pe fuga, prin marea de ,,prieteni", imi iau cate un blog si ma scufund in el...

si aproape ii invidiez pe cei care au ales sa ramana perfect anonimi si sa isi spele rufele (chiar si lenjeria) pe blog, fara sa le pese de ce zic ceilalti. cel putin la inceput. daca vreau sa inteleg cel mai bine pe cineva, sa-l simt, dupa ce citesc postarea care mi-a atras atentia, le caut pe primele. acolo mi se pare ca gasesc fie adevarata fata, fie masca cea mai compatibila cu mine. daca imi place, citesc si restul.

eu sunt aproape sincera, doar un pic ipocrita. povestesc ce simt, dar pentru spalat folosesc mult clabuc. si balsam. si nu va arat si faza finala, a limpezitului si intinsului rufei curate. chiar acum s-a oprit si masina de spalat, de aici si metaforele mele... asa ca ma duc sa le scot, sa le scutur si sa le intind. iar dupa aia ma intorc si mai citesc ce ati scris voi.