vineri, 27 noiembrie 2009

cum v-am cunoscut eu pe voi. cum m-ati cunoscut voi pe mine?

cum zilele astea ma ocup cu recapitularea, am ajuns la capitolul viata virtuala si legatura ei cu viata reala.
si mi-am depanat amintirile de blogger. lasam la o parte amintirile vietilor anterioare, de alte site-uri si forumuri. cele de aici sunt importante, pentru ca aici, in blogul asta sunt investite o gramada de emotii.
si ma straduiesc sa imi intind harta si sa inteleg firele si nodurile ei. cum m-am conectat eu cu voi si/sau voi cu mine, cunostinte si prieteni comuni, urmariti si urmaritori, cititori si cititi.
in 2008, blogul a fost jurnal. sters. scriam saptamanal pe o tema dintr-un calendar de inteligenta emotionala. a fost super, mi-am pus multe emotii in ordine si le-am trecut si prin minte, sa ma pricep mai bine.
pe atunci doar citeam, fara sa comentez la altii, sau foarte putin. n-am idee daca ma citea careva. trimisesem linkul unor foarte putini prieteni din viata reala. care nici unul nu-si pierde timpul pe net :)

o citeam pe Ada. pe care am descoperit-o pe un forum pentru mamici si am citit-o cu deliciu. intrasem ca sa capat un limbaj comun cu o prietena, atunci insarcinata. prietena aceea a renuntat sa mai citeasca ceva pe net dupa ce a dat de o gramada de posibilitati ingrozitoare pentru ea si puiul ei, care s-a nascut si creste bine sanatos. de la Ada am intrat la Mara, Florina, Alina, si o vreme am citit-o fascinata pe Klara, pe care o vedeam ca pe o femeie-samurai, sabie de otel in teaca de matase... la Klara l-am reintalnit pe Darael, pe care il admiram in secret pe alte forumuri si pe care il uitasem intre timp. si l-am descoperit pe Druje, care m-a cucerit cu o poveste in care m-am regasit si care ma enerveaza de nu mai pot pentru ca, de cateva luni bune a renuntat la comentarii si scrie doar pentru placerea lui, lasandu-mi vorbele pe varful degetelor. De la Darael am ajuns la April si la imaginile ei minunate. si ar mai fi de zis...

intre timp, am facut blogul celalalt, cu povesti. pentru ca mi se parea ca proiectul acesta, o data incheiat nu mai are haz. si ma pregateam sa sterg acest blog la inceputul acestui an, cand s-a produs marea schimbare: aparitia comentarilor. la inceputul lui ianuarie, in singura zi de iarna (cativa fulgi de zapada) i-am cunoascut pe Mugur si Ioan. schimb de carti de vizita, de linkuri. oamani binecrescuti, au intrat si au comentat. uau, deci se poate si asa?
descopeream o lume noua. Mugur incepuse isi el de curand blogul, ma uitam la el si vedeam cum face, cum e cu urmaririle, cum il ajuta limbajul de coach sa-si faca prieteni, una-alta. el a organizat si prima intalnire in real, in Herastrau... la imbratisat de copaci...

atunci am cunoscut-o pe Gabi, care mi-a zis de unde m-a descoperit ea... surpriza, nu ma asteptam... de la Gabi am ajuns mai tarziu pe blogul lui Calin, marele maestru PA...

(mai tarziu, tot de la Mugur, le-am cunoscut pe Karin si Camelia...)

in perioada aceea, am avut prima petrecere virtuala, pe 3 martie... au fost cateva ore fantastice, de conexiune incredibila. adica am pus cateva poze cu prajituri si sampanie si ne-am jucat... de atunci am ramas prietena cu Leo, si imi amintesc cu drag de linkul cu prajiturile ei...

pe Mikka o cunoscusem cu cativa ani inainte si o uitasem. fusese o intalnire la ceai cu niste cunostinte comune, dar atunci nu s-a legat nimic :)
dar mi-a pastrat adresa de mail, si m-a anuntat cand si-a facut blogul... si atunci am intalnit-o cu adevarat, am reintalnit-o si recunoscut-o cu mirare si multa dragoste ca suflet sora...
a venit la prezentarea cursului meu de povesti, alaturi de Mugur si Gabi, si atunci s-a format un mic grup (si cu Ioan si Kami, acum fugiti fiecare in viata reala, in trebuile lor). iar grupul s-a intalnit o vreme in serile de joi, si a fost mult bine si multa buna dispozitie. si a trecut si asta...
la cafeneaua/ceainaria matinala de la Mikka am intalnit muuulta lume interesanta... astharte, Paul, MikaelEon, bl000g si multi altii si altele... si vor mai fi...

nu-mi aduc aminte exact cum l-am intalni pe Cristi, pentru ca sunt sigura ca si el e un nod important pe harta blogroll-ului meu... nu stiu daca eu l-am gasit, sau, cel mai probail, el pe mine... iar cu Geanina m-am imprietenit nu pe blogul lui, ci pe al Mikkai. iar apoi ne-am intalnit si in realitate. prin blogul Geaninei cred ca am cunoscut-o pe Angela, careia ii sunt recunoscatoare ca mi-a amintit de existenta fustei... :)

Amrita, tu cum m-ai gasit?

mai sunt multi de care as povesti... nu-mi amintesc cum am dat de diversii minunati fotografi, pentru ca de la ei nu am decat imagini, prea putine cuvinte...

si mai sunt si misterele blogurilor citite intai in vis si apoi cautate indelung... si ale celor gasite alergand dupa o idee sau o imagine... ale celor pe care le urmaresc anonim, pentur a nu tulbura delicatetea reflectiilor...

acum, firesc si cinstit ar fi sa pun linkuri la toate. da pentru ca am acum o conexiune perfect asortata la raceala mea, am sa le pun treptat. si in ordinea comentariilor voastre... si tot treptat voi face si corecturile, am scris repede...

si imi cer iertare celor de care n-am pomenit acum. daca ziceti ceva, povestesc si despre voi...
va iubesc pe toti. cel putin virtual.

29 de comentarii:

mamica de Sebastian spunea...

Eu te-am cunoscut tot prin intermediul Adei:).Desi am prostul obicei sa nu comentez totdeauna posturile,le citesc cu mare placere..

Anonim spunea...

Nu pune linkuri Nina... Nu e nevoie, ne gasim mereu...

papadie spunea...

Eu te-am cunoscut via Ada.
Ma bucur ca te-am intalnit!

No One spunea...

eu ti-am gasit un link printr-un comentariu la 2smartcherries mi se pare (era vb sa-mi pun dorinte pentru luna plina). am scris un articol ca o leapsa si am trimis gandurile pe corabia ta, a tuturor.
dupa ceva timp ai inceput sa lasi cate un comment la mine, asa ca ti-am descoperit si blogurile mai bine (m-ai prins si surpins cu fantezia in legatura cu copacul)

Darael spunea...

Ma gandesc acum cat timp am clicarit pe bloguri fara sa spun nimic, nestiut si nevazut....

Poate ar trebui sa ma mai retrag din cand in cand privind fara sa intervin, admirand fara sa ating.....

DOAR NOI spunea...

Minunat! Cum se leaga prieteni.... frumos... poveste de luat aminte!

Leo spunea...

Virtual te iubim si noi, tare mult. Au fost intamplari fericite ca ne-am gasit. Mie mi-s dragi multi dintre cei pe care-i vizitez - tu esti, desigur, printre ei. Si printre primii.
E o prietenie total dezinteresata asta virtuala, de aia-mi place la nebunie !
Te imbratisez !

A, uitam !
Nu stiu daca stii...
M-am mutat de pe
http://din2009.blogspot.com/
pe
http://secunde.com/

Te-am adaugat in noul meu blogroll.

Un sfarsit de saptamana placut !

ajnanina spunea...

mamica de Sebastian,
nici eu nu comentez, da citesc... lumea piticilor mi-e draga, chiar si cunoscuta doar de afara :)
si zorzoanele tale sunt asa de frumoase! :)

ajnanina spunea...

Paul, boierule, lenea mea iti multumeste de scutire...
da, ne gasim...
ce frumos si linistitor suna...
sper ca ti-a mai trecut raceala...

ajnanina spunea...

Papadie, mi-amintesc ce dragut a fost: tocmai ii spuneam lui Darael ca pe tine nu te cunosc, si ai aparut :)
da te citeam de pe DC, si mi-e draga povestea esentelor magice din sticlute :))

ajnanina spunea...

John, da...
vezi ca urmatoarea corabie pleaca pe 2, mai pune o incarcatura de vise...

da, fantezia mea cu copacul m-a surprins si pe mine :)

ajnanina spunea...

Darael,
cui ar folosi distanta pe care ai lua-o?
si ce ai pierde ramanand in atingere?
daca ti-ar fi mai bine asa, fa-o... dar daca nu, mie nu mi-ar fi mai bine...

ajnanina spunea...

doartu?
da, frumos...
si nici reintalnirea noastra n-a fost mai prejos :))

ajnanina spunea...

Leutza draga, vin sa te vizitez in noua ta casa...
dai o petrecere?

papadie spunea...

Postul asta e foarte bun pentru o leapsa.

Leo spunea...

Petrecere, zici ? Nu-i deloc o idee rea ! :P

ajnanina spunea...

Papadie, de ce nu?
amintirile placute trebuie scuturate, sa le revedem culorile...
iar cele mai putin placute, merita scuturate, sa scoatem praful si puricii din ele :))

ajnanina spunea...

Leo,
o petrecere prinde bine intotdeauna... de casa noua, cu alt motiv sau fara nici un alt motiv...
am pus link in text de reamintire a chefului primavaratec...
cu experienta stransa intre timp, petrecerea ta va fi o megapetrecere, mediatizata in toata blogosfera... si in urma careia vor curge garla PA-urile :)

Amrita spunea...

te-am cunoscut ca pe o vraja, o magie fara cuvinte, ba, erau cuvinte izvorate din povestile aproape necitite. Am fost vrajita de zana din tine, precum si de bagheta magica ce reusea sa transforme orice doream in stelute de catifea. Intr-o zi, mi-ai dat sa mananc prea multe mere de aur,as fi preferat sa imi arati dulapul lor ca sa iau singura si cand tu nu esti acasa. m-am imbolnavit, apoi am inteles, dupa toata furia laptelui, ca a trecut si am mai invatat ceva.

ajnanina spunea...

asa deci...
nu, suflete, merele alea ti le-ai luat singura :)
cu depline drepturi, ca o fiica de zmeu :)
dulapul ala as vrea sa-l stiu si eu... si, bineinteles, si cheia lui... cred ca e acelai in care se incuiau prajiturile, cand eram mica...
merele, oricum , trebuie s fie mai sanatoase...

Amrita spunea...

:) ma bucur mult ca ai inteles. de ce ma indoiam? stii de ce? pentru ca uneori cuvintele in situatii incarcate de mere rosii poarta in ele si durere si iubire si multumire. stiu ca le-am luat singura, tu doar ai pictat tabloul, pentru vederea lui insa nu eram pregatiti. doar tu erai. da, azi incepe sa sune a sanatate asa subreda inca si dureroasa.
sa ploua cu povesti de aur si chei de aur, cu prajituri si (tot) copii mari...

Amrita spunea...

..dar nici tu nu erai pregatita...
asa-i?

ajnanina spunea...

Amrita,
in momentul in care suntem pregatiti, inseamna ca nu mai avem nevoie de lectie, si n-o mai primim...
senzatia de moment e ca ne-am pregatit degeaba, dar nu-i asa...
totusi, lectiile sunt bune, ca si injectiile. pe moment o mica senzatie neplacuta, apoi, ceva benefic lucreaza din interior si catalizeaza transformarea, aducand imunitate.

si nici acum nu sunt pregatita sa am un comportament decent in fatza unui dulap cu prajituri, si incuiat pe deasupra :))))

giulia spunea...

De saptamâni vroiam sa intru la tine pe blog, dar timpul asta nu se dilata. Mi-e rusine pentru ca tu, ai gasit timp si pentru umila mea persoana.

E adevarat, gasesti persoane interesante pe bloguri si într-un oarecare mod chiar poti lega prietenii, mai mult sau mai putin durabile.

Cu unii, putini, chiar mentin contact de messenger, în care poate ne spunem mai multe. Desi pe blog pot spune anumite lucruri , pe care în conversatiile directe nu ai timp sa le scoti la lumina.

Consider blogareala o terapie a singuratatii, ca si un grup de sprijin. Ma pot exprima, încercând totusi sa nu cad în vulgaritate.

Ma bucur ca te-am întâlnit AJNANINA, chiar daca ma pierd de multe ori.

ajnanina spunea...

draga Giulia,
persoana ta nu trebuie nici sa fie, nici sa para umila. decat in fatza lui Dumnezeu, dar asta e intre tine si El :)
am o imensa admiratie pentru puterea ta de a avea grija de oamenii aceia, fara sa te apuce disperarea, gasindu-ti timp sa mai si pictezi sau sa cosi... si pastrandu-ti speranta si visul, dragostea si imaginea casei tale.

e adevarat, scrisul pe un blog poate incepe ca o terapie a singuratatii. apoi, singuratatea dispare... :)

Mikka spunea...

Heeee.... intalniri magice, in timp magic, la povesti magice...
Suflet sora... :)) Bine ne-am regasit!

ajnanina spunea...

:)
bine ai venit, surioara :)

druje spunea...

nu te enerva, oricum sunt mai in reluare si cu scrisul in perioada asta. :))

ajnanina spunea...

Druje,
intre timp mi-a trecut :)
sa ai un an bun de tot !