in facultate am studiat anatomia plantelor. radacini, tulpini, frunze, flori, fructe, alcatuirea lor intima, structurile lor delicate. imi placea mai mult decat anatomia animala sau umana, nu aveam senzatia crimei atunci cand analizam o structura desprinsa de intreg.
de curand, dupa o intoarcere in vis si o reintegrare in lumea vegetala am reinceput sa privesc arborii cu alti ochi, si m-am trezit ca ochii lor ma privesc. sa ma apropii cu inima de ei si sa ii vad ca isi scot inimile la vedere. pe masura ce ma apropii mai mult, asemanarea e din ce in ce mai mare si identificarea din ce in ce mai usoara si mai tulburatoare...
22 de comentarii:
Dar ei, ei te privesc altfel astazi ?
sper...
nu stiu.
in momentul in care am privit altfel animalele, ele au simtit. in vara in care mi-am impartit dragostea celor 15 soricei de laborator care m-au invatat sa-i iubesc, pentru prima data, un caine m-a insotit plin de afectiune si de speranta pe drumurile vacantei. m-a condus prin padure, a meditat cu mine pe un bolovan de pe malul raului, m-a insotit pe ulitele satului pana a ma trezi cu el in casele oamenilor in care intram.
stiu ca el a simtit ca ceva in mine s-a transformat.
din pacate, nu am petrecut prea mult timp impreuna.
acum, afectiunea mea pentru arbori e inca un pic stransa de scoarta. nu de scoarta lor, pe care o imbratisez cu drag, ci de propria mea scoarta cerebrala. dar nu mai e mult...
frumoasa apropiere de copaci, precum si a copacilor catre tine, impresionant chiar. insa ceata exista, iar am vazut-o de dimineata :((, dar acum cred ca ne sitm de undeva.
uneori, apropierea e asa de mare incat nu mai vezi copacul, ci o nebuloasa ce te prinde si nu-ti da drumul, unii se iau la tranta cu ea. azi e multumirea din durere. :)
Amrita,
tranta? nu, multumesc. e mai eficienta rostogolirea :)
iar multumirea din durere e cruda, amara... mai las-o un pic la copt :)
Si pentru mine copacii sunt deosebiti, de multe ori ii simt ca pe niste batrani buni si dragi ce ma privesc cu ochi din noduri de lemnn si imi vine sa-i imbratisez... neori, chiar o fac. :)
aproapealb,
da, e tare placut sa-i iei in brate... si energizant...
si fiecare se simte diferit...
uite, nu m-am gandit sa-mi caut un bunic printre ei :)
toate au fost si atunci ca si acuma,ce este schimbat,este atitudinea ta fata de copaci,schimbarea ta launtrica,a facut sa percepi mai profund realitatea,constinta copacilor este fixa,calma de aceia ei traiesc mai mult decat orce este viu,dar ciudat este comunicarea dintre constinta fixa cu cea mobila a animale,pasari ,oameni fiecare cauta opusul,constinta fixa a copacilor are nevoie ca hrana experienta trairilor constintei mobile si cea mobila se hranneste cu experienta celei fixe.copacii sunt plini de pasarele,insecte,oamenii cauta linistea si calmul copacilor si copacii se hranesc cu experienta noastra
Carol,
multumesc de ce-mi spui...
daca e constiinta ceea ce vor, impartasesc cu ei cu drag...
m-am uitat la poze si primul gand cand o vad pe prima e pantecul unei mame/femei insarcinate vazut din lateral :) (in interior unde e gol ar tb sa fie copilul)
E fascinant. Stiu că am fotografiat doi copaci iubindu-se, într-o pădure de la poalele Muntelui Olimp.
John C,
ai dreptate, eu oscilam intre un embrion si o ureche, dar tu ai vazut mai bine, e mult mai clar ce vezi tu...
Calin,
e, intr-adevar, fascinant. imaginatia noastra ofera multe semnificatii mesajelor pe care le primim... pentru ei poate insemna cu totul altceva, dar au ales sa ne spun noua asta...
Eu n-am ajuns inca la acest nivel. Ii aud cum respira incetisor, le simt viata. Dar sunt pe drumul cel bun, nu ?
Fotografiile infatiseaza ochisori de pomi ?
:)
Leo, a simti viata e nivelul suprem...
da, un ochi, o inima... si inca ceva, nu stiu ce...
viata ca o metafora.
Gabi, da, una neasteptata si care poate sa ne deschida ochii de sub scoarta :)
Daca ,pomul isi deseneaza in scoarta sa lasand-o(scoasa )in exterior..... trauma .... oare cum arata la om (furia,mania,nefericirea ) trauma ascunsa (ferita )sub masca .Cu ochiul curat vad o inima curata .Doamne ajuta -ne sa te iubim ,iubindu-ne ,unii pe altii . Pace si lumina !
Ascult Chopin in interpretarea lui Lipatti in timp ce citesc crampeiele din sensibilitatea pe care ne-o impartasesti si totul mi se pare viu, allegro, ca intr-o hora, o inlantuire de emotie, de simtire, in care granita dintre vegetal si animal, delimitarea dintre real si fantastic, dintre senzatie si simtire nu mai exista, se estompeaza lin, firesc parca. Multumesc Nina pentru acest minunat exercitiu de traire.
IMPACRAE, ECHILIBRU PENTRU TOTI
pace si lumina, buchet de vasc!
si la om apare, uneori pe gatza, in pozitia corpului, in miscari...
la copac se vede doar in locul acela, iar cicatricea e curata... la om se raspandeste in tot corpul, in toate corpurile... si curatarea e mai grea.
uneori, sa iei un copac in brate ajuta :)
Hei, ombun,
bine ai revenit!
totul este viu si este real si fantastic in acelasi timp :)
Imagini superbe... Şi gânduri pe măsură, ca de fiecare dată...
Cristi, multumesc de gandurile aduse din padurea ta :)
Trimiteți un comentariu