intalnire, zambet

mergea repede in fatza mea, i-am recunoscut mersul alert. m-am bucurat vazandu-l; nu mi-am pus problema sa-l opresc, n-aveam nici un motiv. nu-mi vine sa opresc asa, pe strada oameni importanti si dragi mie doar pentru ca ma bucur ca ii vad.

l-am reintalnit in librarie. statea in spatele meu. nu m-a vazut, nu m-a recunoscut. a luat cartea pe care eu o rasfoisem si o asezasem la loc. cand l-am simtit in spate, am zambit raftului din fatza mea, apoi m-am intors doar un pic de tot spre el, cu o urare, pe tonul cel mai simplu, ca si cum as relua o conversatie intrerupta doar de cateva clipe. mi-a raspuns la fel de simplu, foarte putin surprins. si cred ca multumit ca nu spun nimic mai mult, ca nu ii cer nimic, o intalnire, o programare, ceva, ca nu sar sa ii spun cum mi-au schimbat viata cartile lui.

si totusi... chiar daca antrenamentul si convingerile nu permiteau o conversatie, a ridicat un deget spre o carte: ,,l-ai citit pe individul asta?" ,,da." ,,bravo!" si pentru o clipa i-am simtit bucuria pe care o simt si eu cand intalnesc oameni care merg pe drumuri cunoscute si preferate de mine...

atat. poate ca daca as fi spus ,,nu", ar fi mai urmat cateva cuvinte. oricum, nu multe. s-a asezat la casa sa achite cartea aleasa, eu m-am mutat sa admir alt raft, apoi am iesit.

el a luat-o repede inapoi ca si cum ar fi facut drumul doar pentru acea carte, eu inainte, bucurandu-ma ca am intrat in librarie chiar daca nu doream nimic special.

si a fost zambetul zilei.