nu e vorba de criza economica, chiar daca am inceput sa o simt si pe-asta.
nici de criza varstei, asta o sa apara in vre-o sase saptamani si sper sa nu ma tina mai mult de o noapte.
ci de criza de identitate cu care cochetez de o vreme.
nu prea mai stiam cine sunt, dar pana acum cateva zile era doar problema mea.
zilele astea fac cunostinta cu absurdul. azi a trebuit sa demonstrez cu martori, intr-un decor de balamuc ca eu sunt eu.
ne-am pastrat calmul si simtul umorului. si eu si martorii. dragii de ei... si la un moment dat am iesit si de acolo, cu stampilele puse pe hartii. ramane de vazut mai departe, in alte sectii ale balamucului, daca au fost puse unde si cum trebuia...
dar dupa ce m-am despartit de martori, mintea mea a luat-o un pic razna. mi-am adus aminte de o scena dintr-un roman SF in care eroul principal, lefter, incerca sa-si convinga usa (careia ii era dator) sa-l lase sa intre in casa. iar usa il lasa in cele din urma sa intre, atragandu-i atentia ca e ultima data cand poate intra fara sa introduca moneda in fanta corespunzatoare...
cand am ajuns acasa am rasuflat usurata: cheia s-a rasucit usor, usa s-a deschis... in oglinda, imagini cunoscute. inca :)
2 comentarii:
"azi a trebuit sa demonstrez cu martori, intr-un decor de balamuc ca eu sunt eu" - totusi e bine ca nu ai ajuns in punctul de a fi nevoita sa-ti demonstrezi tie ca tu esti tu ! :D
bine zis, sper sa nu ajung acolo :))
Trimiteți un comentariu