aproape de sfera, departe de perfectiune

sursa poza

se considera ca forma sferica e forma perfecta. si cu toate astea, cei al caror corp se apropie de forma sferica se simt teribil de departe de perfectiune.

ei isi ascund uneori cu gratie handicapul. vorbesc tot timpul, rad si sunt in continua miscare, in speranta ca doar o sa-i auzi, fara sa-i vezi. ca te vei amuza suficient pentru a te simti bine alaturi de ei, suficient cat si ei sa se simta bine alaturi de tine.

niciodata nu se vor considera normali, desi rareori ceilalti ii considera handicapati. poate pentru ca nu-i vad prea bine, zic ei.

daca au fost la inceput supli si s-au rotunjit mai tarziu, isi traiesc acut frustrarile de a urca mai greu scarile, de a nu-si mai putea cumpara haine de la magazinele obisnuite, de a nu mai incapea in cele vechi, de a se gandi bine de fiecare data daca sa manance ceva sau nu. li se pare ca au iesit din teren fara sa-si dea seama de momentul in care au jucat prost. uneori, raman singuri pe terenul parasit de celalalt...

daca au fost rotunzi din totdeauna, pe umerii lor rotunzi si pufosi atarna toata greutatea viselor neimplinite. faptul ca nu au fost selectati in echipa sportiva a clasei, nu au dansat, nu s-au oglindit nicicand cu satisfactie in ochii unei persoane iubite in taina. le ghicesti tristetea de sub armura si dispararea cu care si-ar da toate calificativele de ,,excelent"si toate laudele aduse inteligentei lor pe o singura clipa cand cineva i-ar face sa se simta frumosi, atragatori, doriti.

in seara asta am participat la un grup de suport pentru persoanele supraponderale, organizat de Kilostop. s-a discutat, s-a ras, s-a glumit. si cu toate astea, cand am plecat de acolo, mintea mea rasuna de tipete mute.