vineri, 3 aprilie 2009

emotii concentrate


clipa in care am facut fotografia era una obisnuita, simpla. sau cel putin asa parea atunci. cand revad imaginea e mult mai multa emotie, in amintire totul straluceste: iarba, frunzele uscate de pe jos, gardul darapanat si cainele, din varful botului pana in varful cozii. oare am trait si atunci acea clipa fericita si nu am constientizat-o?
oare tot trecutul meu e fericit, prezentul de asemenea iar eu nu imi dau seama de asta ?

11 comentarii:

Cristian Lisandru spunea...

Într-o lume anormală, iată şi o fotografie care prezintă viaţă în normalitatea ei... Mi-a plăcut la nebunie...

Darael spunea...

Doar tu poti sa dai raspunsul.
Acum, ca esti atenta, ai sa vezi ca nu poti sa il dai (raspunsul) in cuvinte... smecherul, scapa de fiecare data ;;)

ajnanina spunea...

Cristi, multumesc de apreciere... a spune despre ceva ca e normal e un superlativ!

ajnanina spunea...

Darael, multumesc...
raspunsul arata cel mai frumos atunci cand sunt atenta :)
doar ca nu reusesc de fiecare data, si atunic cand il surprind ii fac poze, sa ma bucur si dupa!

Leo spunea...

Fericirea e atat de rara si atat de evidenta cand ti se intampla, incat este imposibil sa o fi trait si sa nu-ti fi dat seama de ea.

Mikka spunea...

My Beautiful One...
Exact ca in postul ala al meu, pe care asa de frumos l-ai vazut...
You'll see it when you believe it...
Arta de a vedea. Bucurie si seva in viata noastra!
Bucura-te!

Imi place mult stralucirea acestei zile. Frumos soarele tau in frunze si pe carare! am muscat din el cu toata gura si din toata inima. Oricum, el e infinit, nu se cunoaste, acolo, o miiiica muscatura... :)) Si TataInti e darnic de tot!

Mugur spunea...

Clipele minunate pot aparea chiar si in zile obisnuite, in care se pare ca nimic nu prevesteste emotiile de mai tarziu: zambete, revelatii, bucurii... Si, asa cum spunea si Leo, fericirea este atat de evidenta incat nu ai cum sa nu o constientizezi chiar si dupa ce ai trait-o. Si, intocmai precum spunea si Mikka, putem sa ne bucuram de arta de a vedea!

ajnanina spunea...

buuun. e deci evidenta... :)
m-am linistit, cum ar fi fost sa fie atat de discreta incat sa-mi fuga de sub nas ? si sa ma mir abia dupa :))
Mikka, o gura de soare face bine oricui, e mai buna decat orice prajitura de cuvinte :)
... si ma bucur mult, mult sa va vad :)

Kami spunea...

Minunata intrebare Jane si poate chiar asa e... minunile sunt in prezent, nu in viitor sau trecut, doar noua ni se par oneori ca ar fi acolo departe de noi, acolo unde nu le putem atinge.

Multumesc pentru tot Jane :)

Carol spunea...

ce a ce cred eu e ca omul are de a face cu doua tipuri de atentii,prima atentie o foloseste ptr elemente de precizie calcul,vedere,sunete,si un alt tip de atentie care este perceputa cu toata fiinta ,corpul,ca intreg ce a ce le diferenteaza este starea de moment
,desii ambele cred ca inregistreaza in acel moment,asemenea sentimentului de "DEJA_VU",sunt intodeauna surprins cand aud o melodie veche din tineretea mea,gen bee gees,abba,bony m,acele sunete fac sa simnti ce ai simtit atunci,in trecut,cred ca sunetele au capacitatea de a activa memoria corpului,la fel ca imaginile celelalte simnturi,repulsie placere etc,prin care am trecut candva....

ajnanina spunea...

multumesc, Carol, de vizita, si in fatza ta ma jenez putin de calitatea imaginii...
da, mi-ai clarificat un pic dilema...
da, corpul isi aduce aminte mai mult decat a inregistrat in mod constient mintea...