printre amintirile din Mouseland, una revine mai des.
lucram cu soriceii in labirint, si le gaseam noi trasee pentru ca ei sa ne demonstreze cat sunt ei de inteligenti si de adaptabili. pana ce prostii de noi, o sa pricepem, in sfarsit si o sa-i lasam in pace.
la un moment dat, pe traseul lor intervenea un nou obstacol. chiar inainte de a ajunge la capat mai trebuiau sa dovedeasca ceva; cutia cu hrana era pusa pe o platforma la care trebuiau sa ajunga catarandu-se pe o franghie.
la inceput, ii asezam eu pe franghie, undeva la jumatatea traseului si ii sustineam cateva clipe, pana sa se prinda bine cu labutele si sa se hotarasca daca urca sau coboara. apoi, dupa cateva repetari urcau singuri, cu o viteza care depindea de foame. viteza care crestea in timp, prin exersare.
pentru unul dintre cei 15, experienta era nasoala de tot. mai rotofei si mai timid, nu reusea nici sa urce, nici sa coboare. cred ca era ingrozit, nu putea decat sa se agate de franghie. iar franghia se zgaltaia cu el si cu teama lui. dupa ce vedeam ca nu se clinteste din loc, il dadeam jos; de mancare primea la final, dupa ce toti terminau traseul. ceilalati isi luau rasplata la inaltime, dupa ce invinsesera franghia.
si iata ca, dupa cateva zile in care aparent nu s-a intamplat nimic, Grasul isi face curaj si urca franghia cu viteza maxima atinsa de amicii lui antrenati. dintr-o data, fara ezitari. si in celelalte zile la fel...
imi amintesc de povestea lui ori de cate ori cate un copil ezita. sau este supus comparatiei dureroase cu altul, mai suplu si mai energic. sau doar mai antrenat. pe moment i-as bate parintele...
6 comentarii:
da, urat din partea unui parinte sa-i dea copilului ca exemplu alti copii (daca la asta te-ai referit)
da, asta era...
de cele mai multe ori intentia parintelui pare buna, chiar daca nu-si exprima decat propria frustrare...
Multi parinti considera ca daca nu e copilul lor aidoma "turmei" din care face parte, mai mult sau mai putin, va fi aratat cu degetul, ca nu e bun de nimic, ca e un ratat. Cea mai mare prostie, din pacate, pe care nu o inteleg in ignoranta lor,ei folosind copilul doar ca pe un fel de obiect cu care sa se mandreasca in fata cunoscutilor si nu numai. Uniformizare, competitie, ambele imi inspira tristete cand ma gandesc ca sunt aplicate unor copii care ar trebui sa invete mai intai niste valori adevarate: iubire, respect, consideratie fata de altii, fata de sine si fata de munca proprie si a celorlalti.
privind situatia care m-a enervat (doua fetite superbe erau comparate, uneia spunandu-i-se ca ar trebui sa fie... sa faca... precum cealalta) mi-am dat seama ca nici eu nu eram mai breaza decat mamicile lor. si eu m-as fi razbunat pe ele pentru ca nu erau asa cum as fi vrut eu sa fie...
pentru ca pe mine ma durea comparatia si nu aveam intelepciunea de a lua doar lectia de aici :)
chiar daca nu toti avem sanse egale, cu totii vom urca intr-un final franghia :)
Gabi, inteleptule, ai dreptate!
Grasul, din raiul soarecilor, te saluta!
Trimiteți un comentariu