prin ploaie

zilele trecute glumeam spunandu-le cunoscutilor sa-si ia azi umbrela ca e ,,baba mea".

eram suta la suta convinsa ca va ploua si totusi parca nu era ceea ce voiam.

se pare ca imi irosesc puterea pe prostii, macar daca as putea face sa ploua cand si unde trebuie, nu pentru a-mi justifica superstitiile...

se zice ca asa cum e ziua va fi si anul, dar nu e asa. cred ca, dimpotriva, am muncit un an la ploaia asta si acum ma pot elibera de ea. iar anul care este va fi cu soare. atat cat trebuie.

dupa chef...

am adormit fericita aseara... adica azi dimineata...

nu-mi imaginam ca lumea va veni atat de repede si ca ne vom simti atat de bine. adica speram, dar sperantele mi-au fost depasite de realitate.

multumesc tuturor pentru vizita si pentru contributie, pentru prajituri si pentru muzica, pentru plusul de tandrete suplimentar oferit de boticurile si blana animalelor voastre dragi care imi sunt dragi si mie, chiar daca le stiu doar din poze (mai putin pe Lisa), pentru faptul ca dupa ce ati plecat totul a ramas atat de curat si stralucitor...

aparent, fiecare a stat in spatele propriului monitor si a ras de unul singur; in realitate, mintile noastre au fost conectate la un punct comun de buna dispozitie.

aparent, nimeni n-a mancat si n-a baut, nu s-a atins. dar sunt sigura ca pe suprafatza creierelor noastre, pe suprafatza celulelor noastre au trecut valuri de placere asemanatoare cu situatiile reale.

multumesc, Ioan, sufletul petrecerii, pentru ca ai preluat in mod firesc si natural o parte din indatoririle mele de gazda, ai turnat vinul, ai adus muzica, i-ai facut pe ceilalti invitati sa se simta bine!

multumesc tuturor ca ati venit si ca ati ramas, fiecare cat a putut...

multumesc, om bun pentru vizita si imi pare rau ca la prima ta trecere pe aici ai gasit doar masa... si pe noi adormiti... promit ca ma revansez...

multumesc, Mugur, pentru vizita de dimineata, intotdeauna voi avea ceva dulce pregatit pentru tine...

Chef virtual :)

dragii mei,

aproape am terminat o parte dintr-un proiect.

daca astept sa il termin pe tot nu stiu daca imi mai raman puteri sa sarbatoresc.

asa ca sarbatoresc acum!

va astept sa mancam, sa bem si sa radem impreuna!

unelte de modelat emotiile

ieri am ascultat mai multe martisoare virtuale...
ma dezobisnuisem de ascultat muzica, asa ca acum am primit-o din plin. la inceput, uimita de efecte, incercam sa mi le inteleg, sa le filtrez, sa le interpretez. o vreme a mers.
pana cand, o melodie mai puternica m-a rasucit complet si m-a lasat deschisa. ca la o operatie pe cord. nu m-am impotrivit, a fost mai puternica decat mine. si apoi, n-am mai filtrat eu, a filtrat ea.
eu, cea de astazi sunt diferita fatza de cea de alataieri. lumina soarelui imi intra altfel prin ochi. nici ochii nu mai sunt la fel, au capatat un pic din caracteristicile urechilor :) ca, de altfel, toata pelea.
si miroase altfel. gustul inca nu l-am incercat, mi-am muscat doar buzele si ele sunt la fel :)

martzisor cu trup si suflet

un fir subtire de sange rasucit pe un fir mai plin, de suflet.

primavara le sufla pe deasupra si le uneste. la flutura in vant, le atarna cate un simbol ca sa le dea un pic de greutate si apoi le agata de pomi. si pomi infloresc alb, roz, rosu.

realtii si perechi

jucandu-ma fara sa ma gandesc cu cuvintele am primit o tema de la Bogdan...

despre relatiile dintre om-neom...

cred ca si relatiile om-neom sunt relatii om-om in momentele in care unul nu mai rezista si tzipa: nu esti om! cu glasul gatuit de furia si frustrarea neintelegerii.

in acele momente nu constientizam ca nu suntem oameni intregi, ci parti care se agata de parti ale altora, mai mult sau mai putin compatibile, in speranta ca alaturarea intima ne-ar face sa ne simtim intregi... (si in acelasi timp, ne uitam in jur dupa alte parti, asa, de-o asigurare...)

iar noi intre noi, fiecare fatza de sine ne slefuim colturile cu care ne prindem de celalalt, ca prinderea si desprinderea sa fie cat mai usoara. avem senzatia ca celalalt nu face nimic in sensul acesta si atunci mai rupem un colt si de la el...

ochii celuilalt, privind cu durere ni se par inumani.

si atunci ne desprindem de jucaria proaspat sticata si cautam in alta parte.

nu ma regasesc in ce am scris aici. o fi neomul din mine.

cum, nu ti-am spus ?

aseara, intr-un exercitiu, vorbeam despre ceva cu un prieten real-virtual, l-am intrebat ceva, iar el... ,,nu ti-am spus pana acum despre asta?"

nu, nu-mi spusese, si poate ca nu conta, ceea ce conta era ca deja aveam impresia ca ne cunoastem de multa vreme, vreme in care, in mod obisnuit ne-am fi povestit o serie de detalii depre viata personala, parteneri, job, familie, catel, purcel, pisica, dinozaur si alte.

pentru ca aici, in spatiile virtuale se vorbeste despre aspecte profunde ale realitatii cu o naturalete mai dificil de accesat in lumea reala, accesul fiecaruia la lumea celuilalt se face prin alte porti.

poate ca nu stiu cum arata casa celuilalat, dar stiu ce spune cand intalneste o inima dezgolita si cum sufla asupra ei; nu stiu cum se numeste partenera / partenerul de viata, dar pot sa inteleg fina tesatura de dragoste si bunatate care ii uneste; nu stiu cum se numeste departamentul in care lucreaza, dar pot vedea aproape privirile oamenilor alaturi de care lucreaza, sau carora le vorbeste.

cred ca relatiile virtuale ne ascut simturile pentru a deveni mai buni in relatiile reale; ne ajuta sa ne exersam si sa ne retragem proiectiile si asteptarile. va multumesc tuturor pentru asta.

intimitate

intr-un colt al mintii, un gand sta ghemuit si tensionat ca un arc luminos. o miscare a capului, o privire si a tasnit afara.

a luminat slab pentru o clipa, apoi s-a stins.

gandurile care stateau langa el s-au extins in spatiul acum mai liber, au mai crescut, s-au impletit si s-au rasucit.

la un moment dat, un altul, putin diferit a iesit si el afara. tot prin ochi :))

de data asta, o alta privire a trecut pe acolo si l-a vazut.

,,am ridicat spre ochii tai privirea

si s-a facut lumina

si-am vazut..."

gandul a capatat forta si s-a intins, legand o pereche de ochi cu cealalta, gandul cu cel din spatele fruntii celuilalat. privirile stralucesc acum in arc, gandurile se destind si se leagana usor de gene.

o bataie de gene, o bataie de inima. de parca nu din minte veneau gandurile alea...

in acelasi ritm.

senzatia comunicarii depline.

chiar si pentru o clipa.

ZILE DE VARĂ, CU DRAGOSTE

Din ochii tăi seminţe de lumină s-au desprins
Şi au dansat spre ochii mei, i-au nins
Am vrut ninsoarea s-o opresc cu un sărut
Dar m-am desprins din tine şi-am căzut

Cu gânduri atârnate de stele
Mă ridic dintre ape c-un salt
Şi cad din nou între ele

În frigul din vis
Căldura mai urcă, dar umbra coboară
Sub pleoapa tivită cu-albastru închis

Pleoapele ude închid înăuntru privirea – apus
Mă lupt cu răsăritul
Dar nu mai ştiu unde-i afară, unde-i sus
Ridic spre tine privirea
Deasupra – nimic
Dragostea, la stânga şi la dreapta mea, susţinându-mi plutirea.

cuvinte...

La început a fost Cuvântul, revărsat peste tot ce s-a creat din el încă din prima clipă.
Noi suntem fărâme şi cioburi din Cuvântul iniţial, şlefuindu-ne continuu.
În efortul de a ne înţelege şi de a ne imita Creatorul, folosim şi noi cuvinte, care să ne exprime sau să ne ascundă.

Am învăţat să le încărcăm şi să le golim de sens, şi avem pentru asta fabrici, magazine şi anticariate. Le producem sub toate formele: structuri solide şi substanţa invizibilă care umple spaţiul dintre ele; unelte, arme, piese de puzzle, cuburi, cărămizi, pietre cu care poţi construi sau de care te poţi împiedica, mărgele înşirate împodobindu-ne orgoliul sau mătănii pe care ne numărăm umilinţa.

Cântec, descântec, vrajă, blestem, jurământ, înjurătură, promisiune, etichetă: ne strigăm intenţia şi o aruncăm în faţa destinului. Ea revine înapoi, însemnându-ne.
Un cuvânt poate fi prăpastia în care să cădem, altul firul de iarbă de care să ne ţinem; un cuvînt ne poate împinge înainte, altul ne poate trage înapoi. Toate sunt la fel de reale ca şi noi înşine.

Ne înconjurăm cu ele şi ne ascundem după ele. Nu ne dăm seama întotdeauna de asta, pentru că suntem făcuţi din aceeaşi substanţă. Confundăm gustul cuvintelor cu gustul buzelor care le rostesc şi le sărutăm sau muşcăm din ele pentru a răspunde.

Cele mai căutate sunt primele produse – prototipuri fundamentale, bine vândute, încă cerute: da, nu, tu, eu, altul, dreptate, dragoste. Aranjate în diverse combinaţii, ambalate cu timbrul vocii, cu căldura sau răceala lui, cu bucăţi rupte sau decupate artistic din sufletul fiecăruia. Exersăm îndelung gesturile de a le oferi, de a le primi, de a le cere, de a le refuza. Asta numim artă. Ne înlănţuim şi ne eliberăm reciproc cu ajutorul lor.

Ne strângem uimiţi în faţa câte unui mare artist care ştie, prin cuvintele pe care le foloseşte, să ne reducă la tăcere. Pe undeva, tăcerea asta ne face să ne reamintim de puterea cuvântului de a ne reinventa.

Într-un permanent efort creator, inventăm nume: punând lucrurilor şi fiinţelor nume create de noi, ne afirmăm stăpânirea asupra lor; dăruind lucrurilor şi fiinţelor adevăratul lor nume le eliberăm, ne eliberăm.
Iar în jurul adevăratului nume al fiecărui lucru şi al fiecărei fiinţe se ordonează o constelaţie întreagă de sensuri şi consensuri ce fac să vibreze armonios corzile care ne leagă de ele, reordonându-ne în armonia Cântecului iniţial.

si inca o leapsa...

de la Klara - despre lucrurile care ne fac sa zambim...

fetzele prietenilor mei, vocile lor la telefon
zambetele celor din fata mea, mai ales unele complice, de amuzament impartasit...
cozile prietenoase de caine, pisicile care se freaca de mine asa, ,,doar treceam si eu pe aici"
imbratisarile fara motiv
asteptarea sau amintirea unei clipe speciale, sincronicitatile
povestile spuse doar pentru mine si care par scrise anume pentru mine

leapsa merge mai departe la cine isi surprinde macar un zambet citind cele de mai sus...

masca de azi. sper ca doar de azi :)

leapsa de la Mugur

SUNT: mai puţin decât pot, mai mult decât cred. Încă. Rătăcitor.

AS VREA: să-mi recuperez toate părţile pierdute de suflet, să-l spăl bine şi să o iau de la capăt, mergând în acelaşi timp mai departe.

PASTREZ: magia pe care mi-am dorit-o, pe care am văzut-o şi la nivelul căreia încă nu am ajuns. E agăţată cu un capăt de o bucată de suflet pierdut, cu altul de o bucată de suflet rămas. Poate asta e o şansă.

MI-AS FI DORIT: să învăţ mai bine lecţiile viselor. Să nu arunc lecţia o dată cu resturile visului… şi cu schiţele celorlalate vise…

NU-MI PLAC: nopţile de dinaintea unui dead-line. Acum. Cândva, în prima facultate, adoram nopţile de sesiune, îmi plăcea să învăţ. Acum mi-a ajuns, m-a ajuns oboseala şi senzaţia de inutilitate.

MA TEM: de bătrâneţe. Înainte mă temeam că timpul va trece ca în povestirile SF, o să mă trezesc într-o zi şi o să văd că lumea e alta şi eu nu mai am loc în ea. E cam la fel.

AUD: în mod acut. Sunetele înalte mă fac să reacţionez violent; aşa că dacă vrei să mă omori, dă muzica mai tare.

IMI PARE RAU: pentru timpul pierdut. Nu pentru ce n-am făcut. Ci pentru ce nici măcar nu mi-am dorit, iar acum nu mai am putere.

NU SUNT: ceea ce ar fi dorit ceilalţi. Nici ce aş fi vrut eu. Încă. Asta voi fi, totuşi, undeva, cândva, în această existenţă.

DANSEZ: cam după o jumătate de oră după ce au început ceilalţi. Mă încălzesc mai greu, apoi intru pentr uo vreme în ritm şi în raport. Mă opresc repede.

CANT: în gând. Din ce în ce mai rar.

NICIODATA: atitudinea de luptător nu va deveni pentru mine un mod de viaţă.

RAR: ascult muzică. Şi mi se pare şi mie ciudat pentru că, totuşi, îmi place mult. Dar nu mai simt nevoia.

PLANG: când sunt copleşită de absurd. Şi când mi-e foarte dor.

NU SUNT INTOTDEAUNA: pe fază. Şi la timp. Cândva, punctualitatea era unul din punctele mele forte. Până m-am prins că nu era important.

NU IMI PLACE DE MINE: acum, scriind ceea ce scriu. Nu mă recunosc, şi, totuşi nu văd celelalte măşti.

SUNT CONFUZ: atunci când cineva îmi acordă prea multă încredere.

AR TREBUI: să mă trezesc. E mai mult decât vreau, chiar ar trebui.

ne-o facem cu propria mana...

dupa EQ vs. IQ, AE vs. AI

am tinut in brate un pui de dinozaur. de jucarie. robot. artificial pana in ,,inima" circuitelor si conexiunilor sale reglabile si programabile.

capabil de reactii si comportamente programate care mimeaza foarte bine o multitudine de emotii. si care mi-a trezit si mie emotii surprinzatoare, cu a sa baby-face meserias realizata.

e doar un robot, mi-am spus. nu am cum sa simt asa ceva. dar mi-era greu sa il las jos din brate.

progresele tehnologiei sunt urmate la mica distanta de capacitatea noastra de a ne minti. si de spaima care ne cuprinde in fatza intrebarilor legate de capacitatea noastra de a ne lasa manipulati.

PIERDEREA SIMŢURILOR

Vedere fără ochi călătorind pierdută
În vidul plin şi gol oprindu-se tăcută
Fărâme de lumină sorbindu-le avidă
Şi tremurând pe pleoape sperând să le deschidă.


Din mâna strânsă pumn atingerea căzută
Se varsă peste vasul cu apă începută
Şi stropii ard în aer‚ ochi şi stele
Şi stele cad în apă, rotunde‚ mari şi grele.