Cândva, cu multă
vreme în urmă, am căzut din cer și m-am adăpostit pe malul apei. Am vrut să vărs apa pe
care o adusesem de sus, doar că apa asta nu s-a terminat niciodată. Am stat
câțiva ani pe malul râului și am așteptat. Ploi de stele, niciuna ca mine. Ploi
cu apă dulce, asemenea celei care mi se revărsa din mâini. Ploi cu apă sărată,
care treceau prim corpul mei și ajungeau în cele din urmă tot în râu. Ploi cu
pietre, de care mă apăram. Oameni căzând fulgerați din turnuri, spălându-și
rănile și trecând mai departe. Cei care se mai puteau ridica...
În cele din urmă,
am ridicat vasele, curioasă să vad ce se va petrece cu apa aceea. Nu și-a oprit
curgerea, dar nici nu s-a revărsat. Apa s-a ridicat și s-a îmbrățișat făcând o
punte de lumină între cele două vase. Mi-am ridicat și eu privirile, apoi m-am
ridicat cu totul. Apa vie și îmbrățișată mi-a dat aripi și putere. Am să susțin
vasele în continuare câtă vreme tensiunea dintre ele poate îmblânzită în mâinile
mele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu