în chihlimbar

așa o să-mi rămână amintirea întâlnirii noastre, ca prinsă în chihlimbar.

așa a fost și lumina din după-amiaza aceea de primăvară-vară-toamnă sau numaiștiuce.

cred că vară, pregătisem pe măsuța alăturată dulceața și cafeaua, și paharele cu apă rece. nu le pusesem încă pe masă, voiam să prind mai întâi chipul tău în lumina aia dulce. 

am intrat în același timp pe ușă și mi-a fost teamă că ai fi putut să te așezi pe locul din umbră. sigur, m-aș fi bucurat să te privesc și acolo, dar chipul tău de umbră îl știam deja... ai ezitat puțin, căutând cu privirea în semiîntunericul camerei încă necunoscute. m-am așezat eu întâi și m-am făcut că nu observ mica grimasă de pe fața ta din clipa în care ți-ai dat seama că urma să te așezi în lumină. era prea multă bucurie în ochii mei ca să te superi așa că n-ai mai zis nimic. ți-am fost recunoscătoare și ți-am mulțumit în tăcere. 

apoi ne-am privit lung, zâmbind din când în când. și apoi eu am mâncat dulceața iar tu ai băut cafeaua. și ne-am zâmbit din nou. 

și apoi ai plecat, iar eu am rămas privind îndelung pata de soare, până când s-a întunecat. în seara aceea n-am mai aprins lampa.