doua mii paispe, decembrie. varianta oficiala.

M-a provocat facebook la retrospectiva anului mai devreme decat de obicei... de ce nu? Si ce daca in saptamana ramasa se poate schimba totul? Am privit cu un pic de curiozitate pozele alese. Da, sunt momente importante din viata mea, dar nu esentiale. Ceea ce a fost mai important n-a avut cum sa fie fotografiat. Ce bine si ce pacat…

Cei doi oameni care mi-au marcat finalul lui 2013 si-au continuat actiunea. Cu ajutorul lor mi-am mentinut echilibrul intre mitologie si realitate, fascinatia pentru adancuri si exersarea de tehnici specifice pentru ridicarea la suprafata. Fiecare a jucat pe rand rolul recuperatorului si m-a ajutat sa cresc inca putin.

In martie, dupa reluarea ritualului Dochiei am avut curajul si norocul sa imi scot efectiv cojoacele. Ei, da, cate unul, incet-incet… in fata focului. Pentru ca da, cineva m-a asteptat in fata focului cel in jurul caruia ma tot invartisem in anii din urma. Despre asta nu se poate povesti. Pentru simplul motiv ca in spatiul magic in care ma dezbrac – cuvant cu cuvant, o emotie dupa alta, pentru a lasa la suprafata sectiuni fine din geologia personala – nu se aplica legile logicii si ale memoriei din starea de veghe… cuvintele inseamna altceva, si ceea ce spui e ceea ce vrei sa spui cu adevarat, dar nu stii cum. Si se intampla totusi.

Si continui sa o fac, uneori cu gratie, alteori impiedicandu-ma; si am inceput treptat sa trec si de partea cealalta, in rolul celui care face focul…

In vara am mai obtinut un dreptunghi de carton care imi confirma ca stiu sa fac focul. De data asta l-am luat in serios si dupa ce am zis ca nu, eu in nici un caz nu, am inceput sa ma joc cu copiii, incepand sa inteleg de ce nu voiam. Nici unul dintre noi nu a avut de suferit.

Daca ar fi sa aleg ziua cea mai fericita a anului ar fi una de vara, in care am petrecut cateva ore pe o plaja, doar eu, Mikka si un caine. Si o carte. Libertate, fericire, joaca, joc. Toata plaja, toata marea numai pentru noi.

Cea mai importanta miscare interioara? Sinteza intre terapie, povesti si margele. Consacrata in final intr-un hrisov virtual al imparatiei…  mai multe despre asta urmeaza pe blogul de margele…

Cea mai mare provovare? Sa dau ceea ce inca nu am. Sa am incredere in a cere pentru a da, pentru ca cei care astepta de la mine merita ceea ce le-am promis, chiar daca platesc asta cu zvarcoliri pe canapeaua din fata focului si cu eforturi de vointa de care nu m-as fi crezut capabila…

Cel mai mare dar primit? Un spatiu in care sa-mi eliberez focul interior… si care va deveni sediul Mentalservice – cea mai mare realizare a anului viitor. Care va sa vina…