M-a provocat facebook la retrospectiva
anului mai devreme decat de obicei... de ce nu? Si ce daca in saptamana
ramasa se poate schimba totul? Am privit
cu un pic de curiozitate pozele alese. Da, sunt momente importante din viata
mea, dar nu esentiale. Ceea ce a fost mai important n-a avut cum sa fie fotografiat.
Ce bine si ce pacat…
Cei doi
oameni care mi-au marcat finalul lui 2013 si-au continuat actiunea. Cu ajutorul
lor mi-am mentinut echilibrul intre mitologie si realitate, fascinatia pentru
adancuri si exersarea de tehnici specifice pentru ridicarea la suprafata. Fiecare
a jucat pe rand rolul recuperatorului si m-a ajutat sa cresc inca putin.
In martie,
dupa reluarea ritualului Dochiei am avut curajul si norocul sa imi scot efectiv
cojoacele. Ei, da, cate unul, incet-incet… in fata focului. Pentru ca da, cineva
m-a asteptat in fata focului cel in jurul caruia ma tot invartisem in anii din
urma. Despre asta nu se poate povesti. Pentru simplul motiv ca in spatiul magic
in care ma dezbrac – cuvant cu cuvant, o emotie dupa alta, pentru a lasa la
suprafata sectiuni fine din geologia personala – nu se aplica legile logicii si
ale memoriei din starea de veghe… cuvintele inseamna altceva, si ceea ce spui e
ceea ce vrei sa spui cu adevarat, dar nu stii cum. Si se intampla totusi.
Si continui
sa o fac, uneori cu gratie, alteori impiedicandu-ma; si am inceput treptat sa
trec si de partea cealalta, in rolul celui care face focul…
In vara
am mai obtinut un dreptunghi de carton care imi confirma ca stiu sa fac focul. De
data asta l-am luat in serios si dupa ce am zis ca nu, eu in nici un caz nu, am
inceput sa ma joc cu copiii, incepand sa inteleg de ce nu voiam. Nici unul
dintre noi nu a avut de suferit.
Daca
ar fi sa aleg ziua cea mai fericita a anului ar fi una de vara, in care am
petrecut cateva ore pe o plaja, doar eu, Mikka si un caine. Si o carte. Libertate,
fericire, joaca, joc. Toata plaja, toata marea numai pentru noi.
Cea mai
importanta miscare interioara? Sinteza intre terapie, povesti si margele. Consacrata
in final intr-un hrisov virtual al imparatiei…
mai multe despre asta urmeaza pe blogul de margele…
Cea mai
mare provovare? Sa dau ceea ce inca nu am. Sa am incredere in a cere pentru a
da, pentru ca cei care astepta de la mine merita ceea ce le-am promis, chiar
daca platesc asta cu zvarcoliri pe canapeaua din fata focului si cu eforturi de
vointa de care nu m-as fi crezut capabila…
Cel mai
mare dar primit? Un spatiu in care sa-mi eliberez focul interior… si care va deveni
sediul Mentalservice – cea mai mare realizare a anului viitor. Care va sa vina…
2 comentarii:
Asa sa fie, anul care vine sa creasca si sa sporeasca si sa imprastie cat mai mult din foc, facand-o cu usurinta, gratie si zambete!
Si povestea anului douamiicinspe sa aduca si mai multe si mai mari "tablouri" vii de libertate, bucurie si implinire.
multumesc, dragoste! si tie, bucurie multa :)
Trimiteți un comentariu