2013 pentru recapitulare

La ultima întâlnire a laboratorului de scriere confesivă, pe la începutul lunii, Mario ne-a sugerat o temă: să scriem un jurnal timp de o lună şi 20 de ani. Adică, pentru fiecare zi a lunii să încercăm, alături de povestea zilei respective să ne reamintim ce am făcut acum 10 ani şi să ne imaginăm ce vom face peste alţi 10. Cu amintirile m-am descurcat  cat de cât, pentru că, pe vremea când scriam aproape numai de mână, scriam mai mult. Cu imaginaţia, provocarea e să aleg,  dintre toate liniile de destin, dintre toate viitorurile posibile, pe cel mai frumos. Un ochi pe faţă, unul pe dos, unul alunecat. Cu speranţă şi amuzament.

Am să păstrez experimentul acesta într-o capsulă a timpului şi am să mă bucur de rezultatele lui peste 10 ani... şi mă bucur de acum ştiind că am o ancoră care să mă tragă înainte încă 10 ani...

O capsulă a timpului a fost, pentru o vreme şi blogul acesta,  şi încă mai savurez din când în când feliuţe de timp de acum 4-5 ani, încă proaspete şi inepuizabile. Am scris mai puţin de când am intrat pe facebook.  Şi de când una-alta mi-au mai tăiat cheful de scris. Dar am scris totuşi, şi dările de seamă anuale îmi folosesc atunci când vreau o conservă mai concentrată.

Aşa că, pentru la anul, când voi căuta să-mi amintesc, iată ultimii câţiva ani, în recapitulări anuale.

Anul acesta, proiectul ,,Jocul cu mărgelele de sticlă”, viaţa mea în mărgele.

2012

În 2011, blogul era închis. Aşa că reconstituirea ar fi mai grea. Dar printre rânduri puţine, roata s-a rostogolit.

2010

2009

2008, an de trecere dintr-o viaţă în alta.

Pentru alte detalii, îmi recitesc CV-ul J... dar acolo nu e mare lucru din viaţă, ci doar pietre de hotar şi dovada că n-am rămas sub ele. Zic eu.

Aşa că anul acesta...

Nu-mi amintesc mare lucru despre prima parte. Citind retrospectivele altora o să-mi amintesc, poate, dacă a nins sau nu. Ştiu că am început anul frumos. Iar în primele luni, am fost oaspete la evenimentele ţinute de Mikka (Mikka, ai să povesteşti şi tu anul tău?) şi m-am dezgheţat treptat. Pentru mine lunile de iarnă sunt oarecum de hibernare.

Primele semne de dezgheţ le-am dat prin aprilie-mai când, timp de o lună am încercat să-mi explic, cu exemple, magia în care cred. Şi să-i conving şi pe alţii că magia pe care ne-o făurim cu propria noastră minte e cea care creează fundamentul realităţii. Şi invers. Şi că, citându-l pe Saint – Exupery, ,,doar un limbaj insuficient îi opune pe oameni unii altora, căci dorinţele lor nu diferă”. A fost o lună frumoasă, în care, construindu-mi  săptămânal jocul, m-am menţinut în entuziasm.

A urmat apoi, de probă o implicare în jocul altuia, care vedea magia diferit.  Cu accent pe tradiţii, cu ritualuri străvechi, aplicate fără a fi înţelese, cu joaca însoţită de frisonul necunoaşterii Jocului. Eu am ţinut-o pe a mea. A fost interesant.

Prin iunie-iulie, mărgelele au fost la putere, şi viaţa socială s-a învîrtit în jurul lor.

În iulie am căpătat, după doi ani de drum frumos, o hârtie care spune că ştiu să. N-am folosit-o încă, după un scurt popas, am reluat drumul, la un nivel mai adânc. E bine. Din toamna următoare voi începe să. E cazul.

În iulie-august  a fost o perioadă în care mi-am adunat o mare parte din frică şi am dus-o într-un loc sigur. N-am uitat-o, dar de la distanţă se vede uneori ca dragoste.

După ce m-am trezit din amorţirea de moment, a urmat o perioadă de desenat. Caligrafie, mandale... şi bineînţeles,  miraculoasele mărgele, bunii şi mărunţii mei terapeuţi coloraţi şi strălucitori. Apoi, spre toamnă, noi jocuri şi jucării pentru simţuri: ateliere de făcut hârtie, vitralii, uleiuri, ateliere de sunete şi dans... de reintrat treptat în corp.

Un moment special - Cantecul sufletului femeii salbatice. Cu Chris. Cu femei si sespre femei, altfel.

Toamna, dezgheţul s-a reluat în încă două etape, cu ajutorul a doi oameni, în două feluri diferite.

Din octombrie am început voluntariatul la FundaţiaEstuar. E un loc miunat. Comunicare, dezvoltare personală şi mărgele. Alături de oameni speciali, numai buni de iubit. În condiţii care vor face din mine un om mult mai răbdător, mai înţelegător şi mai tolerant. Şi care va trăi la înălţimea propriilor sale valori, ca om şi ca profesionist.  Încredere, libertate... merită toate emoţiile care au luat-o razna simţindu-se în siguranţă.

În noiembrie – decembrie mi-am recuperat cuvintele scrise. Cele care nu mai ieşeau, pentru că drumul era uscat şi prăfuit. La laboratorul de scriere confesivă al lui Mario, am redescoperit plăcerea şi bucuria de a scrie. Mi-am amintit detalii şi am mai înţeles câte ceva. Mi-am permis să vorbesc şi să scriu despre mine şi m-am bucurat de asta. Şi mi-am ancorat viitoarele poveşti. Şi mituri personale, care vor înflori, se vor înfoia şi se vor lăsa desfrunzite, foaie cu foaie.

În ultima vreme, cu gândurile şi emoţiile libere, m-am simţit fericită cum nu m-am mai simţit de mult. Pentru anul următor, fericirea va creşte în măsura în care voi ancora gîndurile şi emoţiile în corp.  Curând.

Nu s-a terminat anul. Mai e puţin timp, suficient oricum pentru mari schimbări. Pentru poveşti scrise şi / sau trăite.  

Pana atunci... si de atunci...Să avem clipe şi ani buni, pline şi plini!