din vechiul turn

inca mai cad lent pietre-caramizi spre un Pamant tot mai indepartat, care-si retraieste zilnic Marele Fulger.

si in caderea lor prin straturile aspre de aer se slefuiesc din ce in ce mai mult. jumatati cu colturile sfaramate se rotunjesc a intreg, in propriile palme. sunt netede, aproape netede, doar uneori cu mici munti si caligrafice vai si vene.

vantul le inscrie pe o orbita tremurata in jurul marelui punct luminos. rar, se ciocnesc una de alta. cioburi si scantei. iau cate un ciob si il trec de multe ori pe cate o suprafata, cautand cate o scanteie. fiecare ciob are propriul lui centru. in ceatza, lumina pe suprafete sarbatoreste ritualic in mici fulgere.